Discoboulos

Athina, Greece

Vis-a-vis de Stadionul Olimpic din Athina, peste stradă, spre Zappeion, apar diferite statui, una dintre ele ne înfățișează un aruncător cu discul. Fotografia de față ni-l arată încordat în privința aruncării.
După ce trece blonda, discul erupe în aer și se înalță spre vârfurile munților Pentelis. În urma ei, doar parfumul Chanel face notă discordantă. De pe trupul atletului se prelinge apa. Unii spun că discul a fost furat. Doar discul.

Adrift

Esopia - în căutarea omului

Muzeul de Arheologie și istorie Națională, Athina, Grecia

≪A doua zi Xantos a poruncit lui Esop să se ducă la scăldătoare [baia publică, therme, cum vor avea mai târziu romanii], ca să vadă dacă sînt mulți oameni acolo, căci vrea să se scalde [să se spele]. Deci mergînd el, a întîlnit un polițai [traducerea este de peste lume, chiar amuzantă], care, cunoscîndu-l că este al lui Xantos [perioada în care Esop este sclav, dar și Diogene din Sinope a avut o astfel de perioadă], l-a întrebat unde se duce. Iar el a spus:

- Nu știu !
Polițaiul crezînd că-i nesocotește întrebarea, pornește să-l ducă la închisoare. Iar cînd îl ducea, Esop îi striga:

- Vezi, domnule, că aveam dreptate să-ți spun că nu știam unde merg? Căci ceea ce n-am așteptat, aceea mi s-a întîmplat, adică m-am întîlnit cu tine și m-ai trimis la închisoare.
Atunci polițaiul, mirîndu-se cît de curînd și de bine i-a răspuns, l-a lăsat să se ducă. Iar Esop ducîndu-se la scăldătoare și văzînd acolo o mulțime de lume, a văzut și o piatră în ușă de care toți cei ce intrau și ieșeau se loveau [sigur este intrare, nu ușă, și probabil din zid a căzut o piatră destul de mare pentru a te împiedeca de ea]. Însă unul dintre cei ce intrară mai pe urmă o ridică și o puse la o parte. Și întorcîndu-se Esop la stăpînul său, îi spuse:

- De vrei, stăpîne, să te scalzi, poți merge, căci numai un om am văzut la scăldătoare.≫

Pentru omul secolului nostru cred că nu mai este necesară continuarea.
Fragmentul de mai sus l-am copiat dintr-o culegere îngrijită de Mihail Sadoveanu, numită Alexandria.Esopia,  Biblioteca pentru toți, 1960, editura de stat pentru literatură și artă, pag.130, ediția este și revăzută.

Notele între paranteze drepte îmi aparțin.
Dar pentru că nimic nu este mai perfect decât întregul, esopian scris, scriu și încheierea:


≪Apoi mergînd Xantos și văzînd mulțimea ce se scălda, a zis:
- Dar ce-i asta, Esoape, au n-ai zis că numai un om ai văzut la scăldătoare?
- Cu adevărat, stăpîne, că numai un om am văzut - răspunse Esop - căci piatra aceasta (și o arată cu mîna) în ușă am găsit-o și toți cei ce intrau și ieșeau se loveau de dînsa. Iar mai la urmă a intrat unul care, înainte de a se fi lovit de ea, a ridicat-o și a dat-o la o parte. Drept aceea numai pe acela unul am zis că l-am văzut, om socotindu-l pe el mai mult decît pe ceilalți.

Atunci Xantos a zis:
- Nimica nu e greu lui Esop spre a le îndrepta.≫

Neterminatul

Muzeul de Arheologie și Istorie Națională, Athina, Grecia

Intrând în muzeu, la primele statui, privind acei kouros - cu origini artistice egiptene, dai de statuia neterminată. Aceasta se află în rândul celorlalte. Nu există o explicație oficială din partea curatorilor, nu cred că ar fi necesară. Neterminatul se află în rândul terminaților. Vine din altă lume, poate marină, acvatică, sau chiar poate cosmică. Ceea ce greu am înțeles, este că locul lui era predestinat.

Naxos, insula ce aparține unei civilizații pre-elenice, la fel ca ai noștri neolitici de la Cucuteni. Pentru ca cercul să se închidă, în aceeași insulă, noua civilizație a uitat să termine o statuie, care arată de fapt că cele dinaintea ei, cele cicladice, care fiind terminate, duc de fapt mai departe un simbol de perfecțiune.

Muzeul de Artă Cicladică -Goulandris, Athina, Grecia

Atunci revenind la Rodin, la Brâncuși -elevul pentru o perioadă a lui Rodin, unde terminăm arta. Lustrul, acel glossy, pe care marmura sau chiar granitul îl au datorită pietrei ponce, nu determină dacă o operă de artă a fost terminată sau nu, nici măcar bronzul turnat și lustruit cu pastă abrazivă nu ne poate obliga, prin anvergura perfectă a reflexiei luminii, că opera a fost terminată.

http://www.treklens.com/gallery/photo83810.htm

Artistul lasă ceva neterminat, ca un avertisment. Dacă nu se vede, cel puțin lasă în testament. Da Vinci a murit știind că Gioconda este neterminată.

Despre catarg

Photo by: Yuri Borba

Camera: Nikon/Fuji Lens:

150-500mm F5-6.3 APO DG OS HSM

With closed eyes and a firm stance, Burrowing Owl, appears to be meditating the first light of a new day.

≪Histos, în general orice stînd în picioare (de la verbul histémi, „eu înalț”), este în același timp arborele trinchet al unei corăbii și războiul de țesut grecesc, care, ca și catargul, și spre deosebire de războaiele de țesut moderne, era vertical mai degrabă decît orizontal. Histos sau histion este rețeaua, pînza țesută pe război și histia sînt de asemenea, velele.≫

Indra Kagis McEwen, Străbunul lui Socrate, Idea Design & Print, 2011, pag.73.

Ulise (Odysseu) pune să fie legat de catarg, sunt în apropierea locului împrejmuit de stânci. Sirenele înoată aici și cântă chemând marinarii la ele.

„Doar eu, spunea [Ulise], să le ascult glasul lor, strîns în funii legate,
Ca un buștean cetluit, să stau locului, fără mișcare,
Drept, lîngă stîlp de catarg:  grele funii legat să mă țină,
Iară de-oi vrea să mă rog de tovarăși ca drumul să-mi deja,
Voi și mai strîns, cu mai multe odgoane pe loc să mă țineți!”

Homer, Odysseia,Paideia, 2009, trad. Slunșanschi, 12, 160-164, pag.157.

Ori nu aceasta este cunoașterea? Drept în bătaia vântului, împotriva tuturor, chiar dacă uneori te mai uzi puțin !?
Sau ca o bufniță la primele ore ale dimineții!

N.B.
Histos vă sună cunoscut?

Cicero - De divinatione

Blvd. Mihai Viteazul, Mecanica, vis-a-vis de Academia Română - filiala Timișoara

... reîncep jocurile, te scoală și umblă...
≪
XXVI. Dar de ce m-oi fi ocupînd eu de greci? Nu știu cum, parcă întîmplările noastre au mai mult farmec.

Toți istoricii, precum Fabius, Gellius și mai recent Coelius, s-au referit la ele. Pe cînd se celebrau pentru prima dată jocurile votive* , în timpul războiului latin**, cetatea a fost chemată pe neașteptate la arme. Fiindcă jocurile fuseseră întrerupte, s-a hotărît reluarea lor. Înainte ca ele să reînceapă, cînd publicul deja se așezase, prin tot circul a fost purtat un sclav cu gîtul în furcă, și bătut cu vergile.

Mai apoi unui țăran i-a apărut în vis cineva, spunîndu-i că nu i-a plăcut cum au fost inaugurate jocurile și i-a poruncit să anunțe asta senatului. Țăranul n-a îndrăznit s-o facă. A avut din nou parte de același vis și de avertismentul aceleași persoane de a nu-i pune la încercare puterea ; dar nici de astă dată țăranul n-a îndrăznit. Și imediat i-a murit fiul.

Avertismentul s-a repetat a treia oară. După ce și el a paralizat, a povestit totul prietenilor și, la sfatul lor, a fost purtat pe targă pînă în clădirea senatului. După ce a povestit senatorilor visul, s-a întors acasă teafăr, pe propriile picioare. Dar cum se povestește, senatul a recunoscut importanța visului și jocurile au fost încă o dată reluate.
≫ ***

Cu mintea mea de acum, citesc acest capitol ca fiind unul moralizator. Cicero se ferește să ne spună cine este acel cineva din visul țăranului -de parcă asta pentru noi acum ar conta. Această fereală ascunde însăși frica țăranului de a nu divulga divinația.

Țăranul consimte în final să-și de-a drumul vorbei -sindromul Casandra, crezând că nu va fi crezut. Efectul este invers. Ba chiar Senatul Roman (prin forța sa SPQR) reia jocurile votive.

Cetățeanul, ocupant al cetății, trebuie să vină în față și să-și spună durerea. Locul lui este în Forumul Roman (agora grecească), locul unde se strâng toate impozitele și dările. Locul unde se judecă și locul unde se discută politică.

Mai târziu în Evanghelia lui Ioan se spune că:

	„Şi era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi opt de ani.
	Iisus, văzându-l pe acesta zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis: Voieşti să te faci sănătos?
	Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om, care să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea.
	Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă.
	Şi îndată omul s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla.”

http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=35&cap=5

Cu mintea mea de acum încă mai caut morala. Cicero a murit la un an după Caesar, în 43 î.e.n. (Î.H.).
De ce m-am dus la vot?
Să-mi exprim voința.
De ce am refuzat să nu mă duc la vot?
Pentru că nu cred în minuni.

De aici începem să avem răbdare.
Fotografia de mai sus, este a unui duh, pe care aburii unui canal l-au eliberat.
Priviți cum în răbdarea mea fac fotografii între mașinile care trec din stânga și din dreapta, pentru a prinde odată un fum frumos, vertical.

Atunci a venit duhul. Vă urez vise plăcute!

___________________________________________
* Jocurile votive (ludi votivi) erau organizate ocazional, după campanii militare de lungă durată, încheiate cu succes; erau celebrate în Circus Maximus, în semn de recunoștință față de zei, și se deosebeau de Ludi Magni, serbări anuale închinate lui Jupiter, între  4-19 septembrie.
** Războiul latin (bellum Latinum) a fost cel purtat de romani cu latinii,... 340-385 a. Chr., ...
*** Marcus Tullius Cicero, Despre divinație, Polirom, 1998, pag.75

notele aparțin volumului de mai sus ***

Zei, spirite, suflete

Secția Egiptului antic - Muzeul de Arheologiei și Istorie Națională Athina, Grecia

≪Iată-ne ajunși pe culmea cea mai înaltă la care s-a ridicat vreodată totemismul. Este punctul în care întîlnește și pregătește religiile care îi vor urma, ajutîndu-ne să le înțelegem. Dar, în același timp, această noțiune culminantă se leagă neîncetat de credințele mai puțin cizelate pe care le-am analizat în primul rînd.

Într-adevăr, marele zeu tribal nu este altceva decît un spirit ancestral care a sfîrșit prin a cuceri un loc eminent. Spiritele ancestrale nu sînt altceva decît entități zămislite după imaginea sufletelor individuale, a căror geneză sînt destinate să o oglindească. La rîndul lor, sufletele nu reprezintă decît forma dobîndită prin individualizarea în trupurile particulare a forțelor impersonale care se află la baza totemismului. Unitatea sistemului îi egalează complexitatea.

În această operă de elaborare, ideea de suflet a jucat, fără îndoială, un rol important: prin ea a fost introdusă în domeniul religios ideea de personalitate. Ceea ce nu înseamnă, cum susțin teoreticienii animismului, că ea ar conține în germene întreaga religie.

Mai întîi, ea presupune anterioritatea noțiunii de mana, sau de principiu totemic, constituind o modalitate particulară a sa. Apoi, cu toate că spiritele și zeii nu puteau fi concepuți înaintea sufletului, ei sînt totuși altceva decît simple suflete omenești, eliberate prin moarte; altminteri, de unde le-ar proveni puterile supraomenești?

Ideea de suflet a servit doar la orientarea imaginației mitologice într-o nouă direcție, sugerîndu-i construcții de un alt tip. Dar materia acestor construcții nu a fost împrumutată de la reprezentarea sufletului, ci de la rezervorul de forțe anonime și difuze care constituie fondul primitiv al religiilor. Crearea personalităților mitice nu a reprezentat decît un alt mod de a gîndi aceste forțe esențiale.

Cît despre noțiunea de mare zeu, ea se datorează în întregime unui sentiment pe care l-am observat deja în geneza celor mai specifice credințe totemice: este vorba de sentimentul tribal.≫

Émile Durkheim, Formele elementare ale vieții religioase, Polirom, 1995, pag. 271.

Cicero - despre prietenie

Pod peste canalul Bega -obiecte singulare, cheiuri multe (cele galbene), așteptări multiple

≪Aşadar este adevărat ceea ce spunea de obicei,
după cum cred,
Archytas din Tarent şi
ceea ce i-am auzit pe bătrânii noştri amintind ca un lucru auzit de ei de la alţi bătrâni:

„Dacă cineva s-ar sui la cer şi ar vedea universul şi frumuseţea astrelor, admiraţia lui nu-i va face nici o plăcere; dar ea l-ar încânta, dacă ar avea pe cineva căruia să-i povestească ce a văzut”.

Astfel firea omenească nu iubeşte întru nimic singurătatea, ci caută totdeauna, ca să zic aşa, un sprijin, care ţi-e cum nu se poate mai plăcut când vine de la cine ţi-e drag.≫

Marcus Tulius Cicero, Despre prietenie, XXII

frunze de alun în așteptarea ierni - nu singure

Poate nu singurul, dar important pentru mine; internetul a reușit să-mi trezească dorința de-a povesti -de toate cuiva, în aparență anonim. Orice evadare nu scapă nepedepsită și așadar mă văd obligat a scrie unui număr de cititori.

Mi-am ratat meseria de arheolog cuprins de angoasa adolescentină a unui zid pe care nu-l voi trece niciodată, nu credeam că am să vizitez și alte țări. Astăzi, poate ca o datorie, m-am angajat să scriu cât pot despre toate dorințele mele neîmplinite în privința antichității. Și ca o destăinuire - n-am terminat Grecia continentală, apoi vin insulele.

Cineva pomenea de Italia, vine și rândul ei.

Despre ce scriam? Despre singurătate?!

Despre singurătate

Colour

Black and White

Astăzi am definit singurătatea - ea este un felinar fără lumină într-o zi fără soare.
Am fotografiat singurătatea color și singurătatea în alb-negru, rămâne pentru fiecare să-și dea cu părerea

Mâțișori

Am ieșit la pozat frunze și m-am ales cu mâțișori.
Am găsit chiar cinci, așezați întocmai ca degetele unei mâini.
Crepuscul.
Aproape noapte.

Semnul rămas la spălat

Near Bath-House of the Winds, Akropolis, Athina, Greece, 2009

Cu o mare rumoare am citit din Odiseea lui Homer tradusă de Dan Slușanschi nerecunoscând sigur faptele (!). Cred că această traducere este mai bună decât cea a lui George Murnu și asta nu din pricina hexametrilor, ci a poeticii acestora.

Ca să trecem la subiect.
Am deschis volumul cuprins de febra de-a îmi reaminti ceva și-am dat de „Convorbirea dintre Odysseu și Penelopa. Spălatul.”

Cuprins de-o angoasă, pe care noi trebuie să o numim acum frică, Ulise (Odysseu) odată ajuns acasă; pe plaja insulei natale, are relevația că nu are să reușească în a vedea cum stau lucrurile la el în cetate decât a fi travestit. În gândul său stătea Athina, care apare și-l transformă într-un bătrân. Într-un bătrân mai bătrân decât era, un cerșetor dacă se poate.

După lungi peripeții ajunge ca,  Eurycleia -doica lui de fapt, la îndemnul Penelopei -soția lui de fapt, să fie îngrijit și spălat.

„M-a îndemnat: te-oi spăla pentru vorba Penelopeiei
Și pentru tine, la fel, căci stărnindu-mi-ai sufletul, foarte
Plin de mîhniri. Hai și-ascultă o vorbă, să vezi ce ți-oi spune:
Mulți sunt străini sărmani, necăjiți, ce încoace venit-au,
Dar, zic eu, nu e nici unul, asemeni la chip, nici făptură,
Nici stat, nici glas, nici picioare, cum semeni tu însuți cu-Odysseu!” *

Pentru cei profesioniști, spălatul ăsta de picioare aduce aminte de cineva?
Dar recunoașterea -fără dovadă?!

Continui după un salt:

„Ea își spălă, lîngă el așezată, stăpînul: și iute
Urma îi fu cunoscută - a rănii făcute odată
De un mistreț cu colții albi, sus...” **

Primul vers de mai sus este apoteotic, îmi aduce aminte de preafericitul Daniel care-și anunță stăpânul de neam străin, în ziua alegerilor prezidențiale, cu câteva ore înainte de închiderea secțiilor de votare.

Restul din prezent este Noul Testament cu ceva plagiat din Homer.

____________________________________________________
* Dan Slușanschi, Odysseia, Paideia, 2009, Odysseia 19, Convorbirea dintre Odysseu și Penelopa. Spălatul,
376-382;
** idem, 392-394 .

Coloana

Messenia, Peloponesse, Greece

Ieri în jurul prânzului, la Radio Cultural un popă bătea câmpii despre originea coloanei, despre Chateaubriand, despre felul cum acesta din urmă a descris coloana creștină, despre copac, despre pădure.

A trebuit să mă arunc repede din mașină înainte de a afla numele ortodoxului care uitase de anticul grec; de copacul (măslinul) din mijlocul palatului lui Ulise din Ithaca, măslin ce devine pat matrimonial în partea lui superioară. Nici de coloanele de lemn ce susțineau tavanele palatului lui Neleus, și mai puțin departe de acesta a lui Nestor, palate pavilionare, întinse. Când au fost cuprinse de incendii aceste coloane din lemn au devenit capcane ce-au prins locuitorii în mijlocul lor. Astfel că ideea de coloană din piatră a devenit o realitate necesară.

Însă coloanele nu sunt necesare numai pentru a susține tavane, ci și oameni, animale, produse ale artei și imaginației artistice. Coloana ca idee a fost terminată de Brâncuși. Coloană ce nu are nimic creștin în ea, fiind Universală. Vor trece poate o sută de ani pentru ca acestă coloană să fie continuată.

În mijlocul Athinei, lângă Akropolis, este Monumentul lui Lysicrates. Aproape de acesta, două stele pomenesc de mari oameni ce-au locuit în acestă minunată piațetă. Una din stele este despre Byron, alta despre Chateaubriand, și unul și celălalt încărcați de cultura antică grecească, au deșertat-o cu folos la ei în țară, au continuat și-au legat un antic grec de contemporanul lor - asta popa a uitat să ne amintească. Ortodoxismul și-a uitat rădăcinile, chiar și pe părinții platonicieni - asta se va întoarce împotriva lui.

În Athina, în jurul Parthenon-ului sunt câteva biserici pline de coloane antice, care arată foarte bine, fiind protejate de însăși biserica în sine.

Care-i Mugur Isărescu?

Aberațiile guvernatorului B.N.R. 
"Cred că și bătălia asta cu corupția are rostul ei. Din ce am citit nu s-au cheltuit banii, mai ales la locale (...) Am lansat o ipoteză pentru că succesul acestui efort de combatere a evaziunii fiscale și a corupției are efecte financiare și economice pe termen lung".
Fraza a fost scoasă înainte de alegeri, se scotea țap ispășitor D.N.A.
http://economie.hotnews.ro/stiri-finante-18621502-presedintele-consiliului-fiscal-guvernul-avea-acoperit-pentru-anul-viitor-deficit-venituri-15-17-miliarde-lei.htm

Cine-o fi celălalt?

Civilizație

Bega channel on Timișoara, Romania

Mlaștina ce-mprejmuia cetatea a fost tăiată de-un canal. Apa ivită imediat a fost mânată spre Dunăre. Astfel mai târziu, șlepuri lungi, legate, atârnate de monitor, ajungeau până departe, în capitala Imperiului.

Podurile au venit mai încolo, căci legăturile pe uscat nu trebuiau uitate și undeva, aproape de port a luat naștere gara. Mai departe, hidra de metal a deschis capete spre Orient.

La câteva sute de ani de la nașterea Imperiului, canalul a fost bine estetizat. Pescari amatori uitați în visare, priveau asfințituri de soare.

Pe margine, pe mal, a apărut Universitatea, peste artera de circulație apare un bar numit acum River Deck, anunță parcă renașterea unor vremuri boeme demult apuse. Natura generoasă a umbrit apa cu sălcii și plopi nesăbuiți în înălțime, care uneori se rup la câte-o furtună.

Alei netede concură cu șerpuirea canalului. Lângă mine cineva vorbește la telefon, pare oarecum absent, și-i lipsesc cuvintele, pauzele sunt lungi și dese, privește apa sclipitoare și timiditatea lui nu încarcă dialogul, pare vrăjit; de persoana cu care vorbește sau de natura ce o privește. Dar ce contează asta, când în felul în care eu văd ceea ce se petrece, mă gândesc la civilizație.

Pe lângă mine doi tineri vâsleau, între ei un alt dialog, lipsa întrecerii, curiozitatea comunicării.
Pe vremea mea... când mai scriu asta: pe vremea mea, înjurați-mă.

Respirația unei priviri

Olympia Museum, Greece

La Olympia se poate respira o privire. La cât costă biletul de intrare, mi se pare ieftin. Mai sunt și alte forme curioase de cunoaștere, cum ar fi „oglindirea unei speranțe”; aici este scump.

Astăzi la Radio Cultural l-am ascultat pe Mircea Ghițulescu, asta cât mi-a permis drumul printre semafoare. Am auzit de la el că Ionesco, avea o mare problemă cu tatăl său, cu țara sa și a emis o părere despre ceea ce numea originalul; „Nu pot să fiu original atâta timp cât mă trădează expresia!”

Pentru a găsi o formă și a-i da dreptate, am ales acest akroterion, cu chipul zeiței Athina.
Este zeița originală, sau o trădează expresia?!
Să respirăm prima dată.

„N-am ajuns atat de sofisticat” - Marean Vanghelie

Nestor Palace, Chora Museum, Greece, Piet de Jong reconstruction

Hotnews:
≪Întrebat dacă este de acord cu opinia președintelui executiv al PSD Liviu Dragnea, care a pus pierderea cursei pentru Cotroceni pe seama lui Dumnezeu, Vanghelie a răspuns: "N-am ajuns atât de sofisticat".≫

Benedetto Croce, Esteticieni germani minori: *
≪Pentru Krause, umanitarist, liber-cugetător, teozof, totul e organism, totul e frumusețe, și frumusețea e organism, iar organismul e frumusețe ; Esența, adică Dumnezeu, e una, liberă și întreagă, și unul liber și întreg este Frumosul.

Nu există decât un singur artist, Dumnezeu, și o singură artă, cea divină. Frumusețea finitului este Divinitatea, adică asemănarea cu divinitatea care apare în finit. Frumosul pune în joc rațiunea, intelectul și imaginația conform legilor lor, și aduce în suflet plăcerea și înclinațiile dezinteresate.≫

Când am terminat de scris, Diavolul m-a întrebat repede:
„Este Frumos acest Marean Vanghelie?”
„Nu!” am răspuns eu.
„Atunci cred că am să-l vizitez puțin...!”


_________________________________
Benedetto Croce, Estetica, Univers, 1971, pag.394-395.

Perechea Grifon-Leu de la palatul lui Nestor

Chora Museum, Messenia, Greece - Piet de Jong reconstruction

Din Dicționar: *

kόsmos noētόs (κόσμος νοητός): univers inteligibil

Una din problemele pe care le ridică teoria platoniciană a Formelor este cea a localizării lor.
Platon declară categoric că eide-le nu se află în nici un loc (Symp. 211a compară Aristotel Phys. III, 203a).
Există însă alte pasaje care arată că, într-un sens mai larg al cuvântului, ele au o „localizare” (Rep. 508c, 507b, Phaidros, 247c-e).
Limbajul figurativ din Timaios îl silește să fie mai explicit; teoria sa despre mimesis (vezi) sugerează un model față de care universul vizibil (kosmos aistethos) este o imagine, o copie (eikon), Tim. 30c-d.
Acest model este universul inteligibil care „conține” principalele familii de eide (loc. cit. ; vezi zoon).
„Conține” e un cuvânt dificil; nu este deloc clar cum privea Platon grupările superioare de eide (vezi principalul text paralel, Soph. 235d; aici însă contextul e dialectic)

din Francis E. Peters, Termenii filozofiei grecești, Humanitas, 2007, pag 165.

Imagini originale de la Muzeul din Chora

Pentru înțelegerea universului ce ne înconjoară, orice alăturare este binevenită. Există o prietenie a imaginarului cu lumea reală, când această prietenie încetează intervine coșmarul. Zeul intervine de multe ori și rearanjează mediul. Medusa este ucisă de Perseus, Sfinxul de Oedip, Leul din Nemeea de Herakles și putem continua.
În schimb arta merge înainte și explicațiile filosofice, chiar dacă vin mai târziu, reușesc într-o măsură să explice totul. Formele sunt însoțite de idei, orice conținut fizic renaște, existența se află tot timpul în apropierea ideii.
Remarc doar că artisticul ajută imens omul în percepția lumii din care face parte -omul, chiar dacă, o bună parte din lume este posibil imaginară.
Momentan nu pot scrie unde se află ideile mele, sigur că cineva le-ar putea plasa repede în capul meu și totuși eu nu sunt așa de sigur. Întocmai ca relația de informație-server-cloud.
Mă bucur că trăiesc pentru a apropia un trecut foarte îndepărtat de realitatea lumii în care trăiesc.

http://www.penn.museum/sites/expedition/his-golden-touch/

Vă invit să intrați pe link-ul de mai sus, o lume dispărută, înviată de Piet de Jong vă arată o ieșire din labirint. Scriu de un labirint al ideilor, al dorințelor, al cunoașterii. Niciodată verbul a ieși nu a fost dăunător, asta fiind evadarea. Creștinismul ne arată invers. A ieși este pentru că ai intrat, și dacă o faci pentru simplu motiv că dorești să cunoști, atunci nici a intra nu este dăunător.

N.B.
Am avut o emoție aseară, la anunțarea rezultatelor alegerilor prezidențiale din turul al II-lea, mă gândeam să nu mai scriu nimic pe blogul acesta. Credeam că nu merită.

Spre

Buletin meteo:
În Timișoara vremea este excelentă pentru vot.
Câțiva nori apar ca niște trufandale pe care oamenii le mănâncă cu ochii în timp ce se îndreaptă spre locurile unde se votează. Cerul deocamdată zâmbește printr-un soare plin.
Spre seară se anunță ceva ploi slabe și burniță.
Temperatura interioară în creștere, exterioară în scădere.

Timp întrerupt

mawashi

O după-masă pierdută-ntre copii. Și-atunci când dai un telefon s-ar putea să sune ocupat.
Apoi lungimea de undă a sportului; îngustă, echilibrată, naturală, nemistificată.
Am conchis că toate așteptările sunt în legătură cu mesajele; a celor ce pleacă, a celor ce vin, de aceea medalii capătă cei care sunt în punctele de legătură. Nu poți câștiga fără să transmiți ceva oponentului, nu poți câștiga fără să transmiți ceva arbitrului. Sunt momente cheie. Dacă le ratezi, ratezi conversația, cu oponentul tău, cu arbitrul. În lipsa comunicării randamentul tău scade, mă refer la combativitate, la felul în care lupta -deschisă la început, se închide acum.

Sportul este asemeni unui mesaj. Toate mișcările tale alcătuiesc un mesaj; pe care antrenorul, arbitrul, oponentul și nu în ultimul rând publicul, îl percepe. De aici incertitudinea, ce provine din regulament, din interpretarea lui, din imagine, din țipăt.

Să dai un telefon, în lipsa conversației, te scuzi.

De acolo...

Kiparissia Castle, Peloponesse, Greece

... vin toate.

Unghiul acela, ce prindea larg, un ținut fabulos, era asemeni unei vele; care umflată prindea -la fel de fabulos, tot vântul din lume.
Soarele rupea norii și lumina lui scandaliza niște valuri care, oprite și ele o clipă, întrerupeau circulația vapoarelor. Zidul acela acvatic pomenit de Moise la trecerea Mării Roșii era valabil și aici.

Când te gândești că totul era datorită ferestrei și preocupării ei în a îți arăta lucruri nemaivăzute.
Fereastra de fapt îți arată interiorul ei, asemeni hăului căscat de Marea Balenă Albă vânată de Ahab. Odată pătruns în castel, trecând de poartă, ai trecut de fanoane.

Moby Dick a purtat generații întregi de oameni de pe un țărm, pe celălalt al oceanului, căscându-le de fiecare dată fereastra. De fiecare dată le-a arătat cunoașterea.

Kiparissia Castle

Treci prin fața ferestrei, prin fața necunoscutului, în interior o lume supraviețuiește doar datorită atenției tale. Dacă nu o vezi, ea moare. Asemeni unei culori la semafor, dacă nu o vezi, cineva poate să moară. Drumul nostru este plin de culoare, observația nu ține de cromatică, ci doar de atenție, de felul în care Oblio știa să nu se rătăcească. Cu toate că uneori, personal, îmi doresc rătăcirea.

Valul crepuscular

Letrina beach, Katakolo, Pirgos, Peloponesse, Greece

Ultimele raze solare devin tangente, ce mai scapă apoi prin refracție, devin crepusculare.
Sus, foarte sus, norii încă mai văd soarele, dar și lumina lor, chiar reflectată acum, face parte din zona crepusculară, aici este tot farmecul acestei secvențe scurte din zi -scriu eu.

Valul scapă peste nisipul închis la culoare tone de apă, în urma lui, o peliculă atrage cerul, durează foarte puțin și schema aceasta se repetă aproape la fiecare val. Între timp cerul devine din ce în mai închis și marea din ce în ce mai furioasă.

„Ai scăpat și de data asta!” mugește parcă valul dând glas mării geloase pe lumina solară.

Mândru că sunt european

Guy Scarpetta - Elogiu Cosmopolitismului, Polirom 1997, pag.95.

Interstellar

Dacă ar trebui să-mi iau un rămas bun interstelar,
Ar trebui să am un refuz clar;
A acestei planete, a acestei lumi.
Apoi voi clipi și mii de stele îmi vor invada creierul.
Și mii de neuroni se vor hrăni cu aceste stele.

Dacă ar trebui să-mi iau un rămas bun interstelar,
Ar trebui să am un refuz clar;
Să fac ham!

Asta ar fi un canibalism,
Pentru că un truism,
Ne învață că; stelele, atunci când cad,
Stelele nu cad degeaba, ele cad în capul nostru și se-mprăștie,
     se sparg, se dizolvă,
       dând naștere unui sistem nervos.
 
Dacă ar trebui să-mi iau un rămas bun interstelar,
Ar trebui să am un refuz clar.
Să mă întorc pe dos.

(traducere adaptată de moa)

Diaspora

Ion Creangă, Amintiri din Copilărie

„Cum auzeam noi pe moş Luca pomenind cu drag de casă şi când mai vedeam cum rămân satele şi locurile frumoase în urmă, şi tot altele necunoscute se înfăţişază înainte-ne, supărarea noastră creştea la culme!

Pentru fiecare fântână, pârâu, vâlcică, dumbravă şi alte locuri drăgălaşe ce lăsam în urmă-ne scoteam câte-un suspin adânc din piepturile noastre! Şi, după mintea ce-o aveam, neam fi întors înapoi chiar atunci, de nu eram daţi în seama lui moş Luca, de care ne ruşinam ca şi de părinţii noştri.

După un scurt popas, făcut la podul de la Timişeşti, de pe Moldova, pornim înainte spre Moţca şi suim încet-încet codrul Păşcanilor. Apoi, din vârful acestui codru, mai aruncăm, nemernicii de noi, câte-o căutătură jalnică spre munţii Neamţului: uriaşii munţi, cu vârfurile ascunse în nouri, de unde purced izvoarele şi se revarsă pâraiele cu răpejune, şopotind tainic, în mersul lor neîncetat, şi ducând, poate, cu sine multe-multe patimi şi ahturi omeneşti, să le înece-n Dunărea măreaţă!”

Țara mea dragă și neagră îmbrățișată de diaspora diafană

Am rămas în România și din lipsa curajului. De două ori am avut posibilitatea să plec din țară pentru totdeauna. A doua oară aveam promisă chiar și-o slujbă bună. Amintindu-mi, nu reconsider nici una din deciziile mele de atunci, în schimb mi-a crescut respectul față de cei care pleacă.

Soarta a făcut ca să am parte de călătorii, să cunosc țări străine îndeajuns ca dorul de ducă să-mi fie stăvilit doar de dorința de cunoaștere. M-am dus bou, dar n-am venit vacă, diferența, m-am mai dus o dată, până mi-au picat de tot coarnele.

Diaspora este colonia, cea formată din oameni care au căutat un trai mai bun, dar și mai sigur. Lucrul acesta nu s-a îndeplinit imediat și nici n-a venit la o dată fixă. Toate reușitele sau nereușitele fiecăruia plecat în țări străine l-au marcat și l-au făcut mai bun. De peste Dunăre tot timpul țara noastră se va vedea altfel și unghiul acesta de vedere este de mare folos.

Este interesant că după ce toți politicienii au profitat imens -scriu de capitalul electoral, de banii trimiși în țară de cei care au lucrat, dar și de cei cheltuiți de cei care au venit în vizită în țara natală, acum se reinventează statutul celui care fiind în altă parte n-are voie să voteze.

Trebuie să recunosc cu durere că țara mea dragă este mai înapoiată decât diaspora, s-ar putea la un moment dat să aibă mai puțin profesori sau medici -în această direcție ne îndreptăm. Atunci unde ajungem?

Oricum, lipsiți de-un echilibru intelectual, străpunși de-o majoritate nătângă ne vom alege conducători slabi și neaveniți. În felul cum decurg evenimentele, copiii mei vor face în curând parte din diasporă.

Salut de pe acum întreaga diasporă!
Steagul se ține sus chiar și pe Lună.

Cântătoarea Herophile

Stânca aflată pe Calea Sacră, după tezaurul atenienilor, spre Templu lui Apollo de la Delphi

≪Există o stîncă ce se înalță deasupra pămîntului; pe această stîncă delfienii spun că s-a așezat și și-a cîntat prezicerile Herophile, cea care are epitetul de Sibylla. Sibylla cea dinaintea acesteia, am descoperit că era una din femeile din vremuri străvechi și grecii spun că era fiica lui Zeus și a Lamiei, fiica lui Poseidon și că ea a fost cea dintîi  care a redat prezicerile cîntînd și că a fost numită de lybieni Sibylla.

Herophile era mai tînără decît acesta, dar se pare că și aceasta a trăit înaintea războiului de la Troia și că a prezis în oracolele sale că Helena va crește la Sparta, spre nenorocirea Asiei și a Europei și că Ilionul va fi cucerit din pricina ei de către greci.

Delienii își amintesc și de un imn al acestei femei pentru Apollo; în versurile acestea ea se numește pe sine, nu numai Herophile, ci și Artemis și spune că este soția legitimă a lui Apollo, iar alteori se numește soră și fiică a lui Apollo. A făurit aceste versuri în stare de nebunie și fiind inspirată de divinitate. În alte versuri ale prezicerilor spune că se născuse dintr-o mamă nemuritoare, care era una din nimfele Idei și că tatăl ei era nemuritor. Versurile sînt acestea:

„Eu m-am născut pe jumătate dintr-un muritor, pe jumătate dintr-o zeiță, dintr-o nimfă nemuritoare și dintr-un tată ce mănîncă grîu,
dinspre mamă mă trag din Ide, dar patrie mi-e roșcata
Marpessos, cea închinată Marei și rîului Aidoneus.”

(Se mai găseau și acum în Ide troiana, ruinele orașului Marpessos cu aproape șaizeci de locuitori. Tot pămîntul din jurul Marperssos-ului ete roșu și atîta de uscat, încît și rîul Aidoneus se pierde în pămînt, reapare, pătimește apoi la fel, pentru ca în cele din urmă să dispară complet sub pămînt. Mie mi se pare că acest lucru se petrece deoarece muntele Ide are pe aici un pămînt sfărîmicios și poros. Marpessos-ul se află la o depărtare de două sute și patruzeci de stadii de Alexandria Troadei. Cei din Alexandria povestesc că Herophile ajunsese preoteasă a lui Apollo Smintheus și că în legătură cu visul avut de Hecuba a prezis evenimentele pe care le știm. Această Sbylla și-a petrecut cea mai mare parte din viață la Samos, dar a fost și la Claros din ținutul Colofonului, ba chiar și la Delos, și Delfi. Atunci cînd venea la Delfi, se așeza pe stîncă și cînta. zsfîrșitul a surprins-o în Troada, iar mormîntul ei se află în dumbrava lui Smintheus... ≫

Epitetul de Smintheus; acordat lui Apollo, înseamnă „distrugătorul de șoareci”, dăunătorii cerealelor.
(nota 91 - pag.399)

Pausanias, Călătorie în Grecia, ed. Științifică și Enciclopedică, 1982, vol II, Cartea a X-a, pag.286-287.

Stînca se vede în dreapta Căii sacre, înainte de Tezaurul Atenienilor (la stînga coloanele din prim plan, mijloc vertical)

Lăsând la o parte intempestivul

Delphi, Apollo self libation

Asupra lui însuși se produce magia. Sau se produce asupra lumii? catalizator fiind Zeul!
Este exact ca vocea de la telefon, răspunde nefiind sigură de cel care o caută, numărul nefiind cunoscut.
La fel cel care caută, nefiind sigur de numărul cunoscut.

Nici Zeul nu numără, în felul său nemuritor nu există o constantă, o rotație după care toate fiind necunoscute nu mai trebuiesc cunoscute, fiind rotite.
Surprinzătoare rămâne totuși vocea, zgomotul curgător a libației, fiind prea înaltă sau prea joasă. Înclin spre cea joasă. Rămân atârnat. Zugrăvit.

Aș putea să mă trezesc la un țipăt.
Acesta nu apare. În lumea mea păsările doar privesc. Uman ar fi ca preoteasa să țipe, nu să cânte și nici să se cațere pe stâncă ca și cum ai merge pe bicicletă. De aceea, nefiind întrunite toate condițiile umane, Zeul rămâne singur.

Atunci când Zeul rămâne singur, lumea strigă, vocea ei este mută și nu mișcă nimic. Libația apare ca o ultima formă de evadare. Evadare a lumii, sau a Zeului?!

Furnizor al Casei Regale

Nu credeam că sigla Casei Regale a României este de vânzare.
Sau nu credeam că_Casa Regală a României va permite acest lucru.
În afară de Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana Infinitului, restul în România, se pare că sunt de vânzare.
Atunci eu cu cine votez?
Că-n primul tur am votat cu Monica.

Art of garbage?

In my yard... wind blow... one cart!

Dacă arta ar avea grandoarea războiului, efectul ei ar fi nimicitor; cauza? creația!
Ori punctul acesta de vedere nu există, nimeni n-a murit din cauza acestor muze.
Unde mă situez acum?
Pe-o punte, și-un catarg cu spini nu mă lasă să mă leg pentru a fi surd la sunetele sirenelor.

...Giacometti’s ‘Chariot’ now

Source: Sotheby's via Bloomberg

Alberto Giacometti's "Chariot" is sold for $101 million at Sotheby's on Nov. 4 in New York.

And ”The Charioteer” from Delphi without estimation.

Delphi Museum, Greece

Delphi Museum, Greece

Delphi Museum, Greece

Și eu sunt mai prost ca Ponta

Dan Angelescu este profesor la Universitatea Paris-Est FOTO fluidition.com

http://adevarul.ro/news/politica/doctor-fizica-princeton-dialog-victor-ponta-ma-consider-prost-comparatie-dumneavoastra-1_545a235c0d133766a88f55f3/index.html 

"Stimate d-le Victor Ponta,

Mă numesc Dan Angelescu, sunt profesor la Universitatea Paris-Est din Franţa. Am un doctorat în fizică de la universitatea Princeton, o licenţă de la California Institute of Technology (amândouă în Statele Unite), iar înainte de aceasta am fost olimpic la fizică. Trăiesc în diasporă de douăzeci de ani. Vă mărturisesc că niciodată nu m-am considerat nici peste poate de inteligent, şi nici nu m-am mândrit cu capacitatea de a înregistra şi interpreta detaliile subtile ale tuturor situaţiilor. Însă declaraţia pe care aţi făcut-o pe postul de televiziune Antena 3 mi-a demonstrat că, faţă de o persoană ca dvs., sunt aproape primitiv. Ba chiar aş merge până la a mă considera prost, prin comparaţie.

 Eu am venit naiv la vot la secţia de la Ambasada României din Paris, am stat la coadă alături de oameni care mi s-au părut perfect normali, şi care au aşteptat ca şi mine ore în şir la coadă. Departe de mine gândul că aceştia se prefăceau a fi oameni obişnuiţi, fiind de fapt agenţi aduşi acolo în scopuri electorale. Insă, în apărarea mea, trebuie să spun că erau foarte bine camuflaţi: un domn cu o fetiţă în cărucior, un altul care spera să voteze până la 20:30 ca să poată să îşi ia băieţelul de la cinema, o fată care citea poezii. În orele de coadă, am ajuns să ne cunoaştem, şi am ajuns chiar să cred că şi ei erau naivi şi proşti ca mine. Sau poate, cum aţi observat dvs., încercau să mă manipuleze. Nu ştiu.

La ora 21, încet-încet, coada a înaintat şi ne aflam în centrul de votare. Stupid din partea mea, însă aveam impresia că legea spune că în aceste condiţii îmi trebuie respectat dreptul la vot. Aşa credeau, aparent, şi cei din jurul meu. Ei bine, se vede că nu am înţeles bine textul legii, deşi l-am recitit de mai multe ori de pe sit-ul web al ambasadei. Ba chiar domnul preşedinte al secţiei de votare mi-a explicat că deşi aşa e legea (aici măcar nu m-am păcălit !), şi deşi s-a făcut cerere la biroul electoral central ca programul de votare să fie prelungit, a primit instrucţiuni clare ca votarea să se oprească la 21:00 deşi erau persoane în secţie care au fost împiedicate să voteze.

Atunci, furios, am strigat şi eu, ca cei din jurul meu "Vrem să votăm !". Nu am avut pancarte, nu ştiam că trebuiau pregătite dinainte (ce idee originală aţi avut !), şi de altfel în jurul meu nimeni nu avea. Toţi păreau oameni obişnuiţi, frustraţi însă de decizia pe care o considerau ilegală de a nu li se acorda dreptul la vot, şi reclamandu-şi-l. Un drept care (pentru noi cei proşti cel puţin) ar trebui să fie constituţional. Chiar am crezut pentru o secundă (orice bănuiala mi-a fost însă risipită după intervenţia dvs. la televizor) că dumneavoastră aţi fi fost personal implicat în această organizare proastă a alegerilor, pentru ca noi cei din străinătate să nu putem vota aşa cum am dori. Probabil o altă consecinţă a manipulării la care am fost supus, inconştient. Ce bine că m-aţi luminat !

În naivitatea mea, nu mi-am dat nici măcar seama că puteam să fiu transportat cu autobuzul, gratuit, de către acei domni manipulatori la care aţi făcut aluzie dvs. Eu am venit ca prostul cu maşina, stând în trafic, consumând benzină şi plătind o parcare scumpă ca să mă pot prezenta la vot. Vă rog ca la turul 2 să se publice lista staţiilor autobuzului electoral, ca să putem profita cu toţii de el.

Recitind ce am scris, mi-am adus aminte nu ştiu de ce de anii de doctorat, şi de lunile de muncă pe care le-am petrecut la redactarea tezei. Şi mi-am dat seama că până şi aici, domnule Ponta, v-aţi dovedit pe deplin superioritatea. Pentru dvs. totul trebuie să fi fost aşa de simplu şi de uşor, de parcă altcineva v-ar fi scris deja textul, dvs. rămânându-vă doar să îl transcrieţi. Păcat că noi, cei proşti, nu înţelegem cum merg lucrurile. Ce bine însă că vă găsiţi timp să ne explicaţi dumneavoastră, întotdeauna cu elocvenţa exemplului personal.

Vă mulţumim !

Cu multă consideraţie,

Dan Angelescu

Profesor Universitatea Paris-Est Franţa"

Citeste mai mult: adev.ro/nekkx7

"Stimate d-le Victor Ponta, Mă numesc Dan Angelescu, sunt profesor la Universitatea Paris-Est din Franţa. Am un doctorat în fizică de la universitatea Princeton, o licenţă de la California Institute of Technology (amândouă în Statele Unite), iar înainte de aceasta am fost olimpic la fizică. Trăiesc în diasporă de douăzeci de ani. Vă mărturisesc că niciodată nu m-am considerat nici peste poate de inteligent, şi nici nu m-am mândrit cu capacitatea de a înregistra şi interpreta detaliile subtile ale tuturor situaţiilor. Însă declaraţia pe care aţi făcut-o pe postul de televiziune Antena 3 mi-a demonstrat că, faţă de o persoană ca dvs., sunt aproape primitiv. Ba chiar aş merge până la a mă considera prost, prin comparaţie. Eu am venit naiv la vot la secţia de la Ambasada României din Paris, am stat la coadă alături de oameni care mi s-au părut perfect normali, şi care au aşteptat ca şi mine ore în şir la coadă. Departe de mine gândul că aceştia se prefăceau a fi oameni obişnuiţi, fiind de fapt agenţi aduşi acolo în scopuri electorale. Insă, în apărarea mea, trebuie să spun că erau foarte bine camuflaţi: un domn cu o fetiţă în cărucior, un altul care spera să voteze până la 20:30 ca să poată să îşi ia băieţelul de la cinema, o fată care citea poezii. În orele de coadă, am ajuns să ne cunoaştem, şi am ajuns chiar să cred că şi ei erau naivi şi proşti ca mine. Sau poate, cum aţi observat dvs., încercau să mă manipuleze. Nu ştiu. La ora 21, încet-încet, coada a înaintat şi ne aflam în centrul de votare. Stupid din partea mea, însă aveam impresia că legea spune că în aceste condiţii îmi trebuie respectat dreptul la vot. Aşa credeau, aparent, şi cei din jurul meu. Ei bine, se vede că nu am înţeles bine textul legii, deşi l-am recitit de mai multe ori de pe sit-ul web al ambasadei. Ba chiar domnul preşedinte al secţiei de votare mi-a explicat că deşi aşa e legea (aici măcar nu m-am păcălit !), şi deşi s-a făcut cerere la biroul electoral central ca programul de votare să fie prelungit, a primit instrucţiuni clare ca votarea să se oprească la 21:00 deşi erau persoane în secţie care au fost împiedicate să voteze. Atunci, furios, am strigat şi eu, ca cei din jurul meu "Vrem să votăm !". Nu am avut pancarte, nu ştiam că trebuiau pregătite dinainte (ce idee originală aţi avut !), şi de altfel în jurul meu nimeni nu avea. Toţi păreau oameni obişnuiţi, frustraţi însă de decizia pe care o considerau ilegală de a nu li se acorda dreptul la vot, şi reclamandu-şi-l. Un drept care (pentru noi cei proşti cel puţin) ar trebui să fie constituţional. Chiar am crezut pentru o secundă (orice bănuiala mi-a fost însă risipită după intervenţia dvs. la televizor) că dumneavoastră aţi fi fost personal implicat în această organizare proastă a alegerilor, pentru ca noi cei din străinătate să nu putem vota aşa cum am dori. Probabil o altă consecinţă a manipulării la care am fost supus, inconştient. Ce bine că m-aţi luminat ! În naivitatea mea, nu mi-am dat nici măcar seama că puteam să fiu transportat cu autobuzul, gratuit, de către acei domni manipulatori la care aţi făcut aluzie dvs. Eu am venit ca prostul cu maşina, stând în trafic, consumând benzină şi plătind o parcare scumpă ca să mă pot prezenta la vot. Vă rog ca la turul 2 să se publice lista staţiilor autobuzului electoral, ca să putem profita cu toţii de el. Recitind ce am scris, mi-am adus aminte nu ştiu de ce de anii de doctorat, şi de lunile de muncă pe care le-am petrecut la redactarea tezei. Şi mi-am dat seama că până şi aici, domnule Ponta, v-aţi dovedit pe deplin superioritatea. Pentru dvs. totul trebuie să fi fost aşa de simplu şi de uşor, de parcă altcineva v-ar fi scris deja textul, dvs. rămânându-vă doar să îl transcrieţi. Păcat că noi, cei proşti, nu înţelegem cum merg lucrurile. Ce bine însă că vă găsiţi timp să ne explicaţi dumneavoastră, întotdeauna cu elocvenţa exemplului personal. Vă mulţumim ! Cu multă consideraţie, Dan Angelescu Profesor Universitatea Paris-Est Franţa"

Citeste mai mult: adev.ro/nekkx7

"Stimate d-le Victor Ponta, Mă numesc Dan Angelescu, sunt profesor la Universitatea Paris-Est din Franţa. Am un doctorat în fizică de la universitatea Princeton, o licenţă de la California Institute of Technology (amândouă în Statele Unite), iar înainte de aceasta am fost olimpic la fizică. Trăiesc în diasporă de douăzeci de ani. Vă mărturisesc că niciodată nu m-am considerat nici peste poate de inteligent, şi nici nu m-am mândrit cu capacitatea de a înregistra şi interpreta detaliile subtile ale tuturor situaţiilor. Însă declaraţia pe care aţi făcut-o pe postul de televiziune Antena 3 mi-a demonstrat că, faţă de o persoană ca dvs., sunt aproape primitiv. Ba chiar aş merge până la a mă considera prost, prin comparaţie. Eu am venit naiv la vot la secţia de la Ambasada României din Paris, am stat la coadă alături de oameni care mi s-au părut perfect normali, şi care au aşteptat ca şi mine ore în şir la coadă. Departe de mine gândul că aceştia se prefăceau a fi oameni obişnuiţi, fiind de fapt agenţi aduşi acolo în scopuri electorale. Insă, în apărarea mea, trebuie să spun că erau foarte bine camuflaţi: un domn cu o fetiţă în cărucior, un altul care spera să voteze până la 20:30 ca să poată să îşi ia băieţelul de la cinema, o fată care citea poezii. În orele de coadă, am ajuns să ne cunoaştem, şi am ajuns chiar să cred că şi ei erau naivi şi proşti ca mine. Sau poate, cum aţi observat dvs., încercau să mă manipuleze. Nu ştiu. La ora 21, încet-încet, coada a înaintat şi ne aflam în centrul de votare. Stupid din partea mea, însă aveam impresia că legea spune că în aceste condiţii îmi trebuie respectat dreptul la vot. Aşa credeau, aparent, şi cei din jurul meu. Ei bine, se vede că nu am înţeles bine textul legii, deşi l-am recitit de mai multe ori de pe sit-ul web al ambasadei. Ba chiar domnul preşedinte al secţiei de votare mi-a explicat că deşi aşa e legea (aici măcar nu m-am păcălit !), şi deşi s-a făcut cerere la biroul electoral central ca programul de votare să fie prelungit, a primit instrucţiuni clare ca votarea să se oprească la 21:00 deşi erau persoane în secţie care au fost împiedicate să voteze. Atunci, furios, am strigat şi eu, ca cei din jurul meu "Vrem să votăm !". Nu am avut pancarte, nu ştiam că trebuiau pregătite dinainte (ce idee originală aţi avut !), şi de altfel în jurul meu nimeni nu avea. Toţi păreau oameni obişnuiţi, frustraţi însă de decizia pe care o considerau ilegală de a nu li se acorda dreptul la vot, şi reclamandu-şi-l. Un drept care (pentru noi cei proşti cel puţin) ar trebui să fie constituţional. Chiar am crezut pentru o secundă (orice bănuiala mi-a fost însă risipită după intervenţia dvs. la televizor) că dumneavoastră aţi fi fost personal implicat în această organizare proastă a alegerilor, pentru ca noi cei din străinătate să nu putem vota aşa cum am dori. Probabil o altă consecinţă a manipulării la care am fost supus, inconştient. Ce bine că m-aţi luminat ! În naivitatea mea, nu mi-am dat nici măcar seama că puteam să fiu transportat cu autobuzul, gratuit, de către acei domni manipulatori la care aţi făcut aluzie dvs. Eu am venit ca prostul cu maşina, stând în trafic, consumând benzină şi plătind o parcare scumpă ca să mă pot prezenta la vot. Vă rog ca la turul 2 să se publice lista staţiilor autobuzului electoral, ca să putem profita cu toţii de el. Recitind ce am scris, mi-am adus aminte nu ştiu de ce de anii de doctorat, şi de lunile de muncă pe care le-am petrecut la redactarea tezei. Şi mi-am dat seama că până şi aici, domnule Ponta, v-aţi dovedit pe deplin superioritatea. Pentru dvs. totul trebuie să fi fost aşa de simplu şi de uşor, de parcă altcineva v-ar fi scris deja textul, dvs. rămânându-vă doar să îl transcrieţi. Păcat că noi, cei proşti, nu înţelegem cum merg lucrurile. Ce bine însă că vă găsiţi timp să ne explicaţi dumneavoastră, întotdeauna cu elocvenţa exemplului personal. Vă mulţumim ! Cu multă consideraţie, Dan Angelescu Profesor Universitatea Paris-Est Franţa"

Citeste mai mult: adev.ro/nekkx7