Se afișează postările cu eticheta Naxos. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Naxos. Afișați toate postările

joi, 27 noiembrie 2014

Neterminatul

Muzeul de Arheologie și Istorie Națională, Athina, Grecia
Intrând în muzeu, la primele statui, privind acei kouros - cu origini artistice egiptene, dai de statuia neterminată. Aceasta se află în rândul celorlalte. Nu există o explicație oficială din partea curatorilor, nu cred că ar fi necesară. Neterminatul se află în rândul terminaților. Vine din altă lume, poate marină, acvatică, sau chiar poate cosmică. Ceea ce greu am înțeles, este că locul lui era predestinat.

Naxos, insula ce aparține unei civilizații pre-elenice, la fel ca ai noștri neolitici de la Cucuteni. Pentru ca cercul să se închidă, în aceeași insulă, noua civilizație a uitat să termine o statuie, care arată de fapt că cele dinaintea ei, cele cicladice, care fiind terminate, duc de fapt mai departe un simbol de perfecțiune.

Muzeul de Artă Cicladică -Goulandris, Athina, Grecia
Atunci revenind la Rodin, la Brâncuși -elevul pentru o perioadă a lui Rodin, unde terminăm arta. Lustrul, acel glossy, pe care marmura sau chiar granitul îl au datorită pietrei ponce, nu determină dacă o operă de artă a fost terminată sau nu, nici măcar bronzul turnat și lustruit cu pastă abrazivă nu ne poate obliga, prin anvergura perfectă a reflexiei luminii, că opera a fost terminată.

http://www.treklens.com/gallery/photo83810.htm
Artistul lasă ceva neterminat, ca un avertisment. Dacă nu se vede, cel puțin lasă în testament. Da Vinci a murit știind că Gioconda este neterminată.

miercuri, 14 noiembrie 2012

„Forme esențiale” - Picasso

http://trove.nla.gov.au/work/34468735?q=%22ancient+Greek+art%22&c=music&versionId=42633322

„Many modern artists have taken inspiration from the ancient works of the Cyclades. The simple geometric forms have inspired many of the most revered artists of the last century. The influence can be seen in the work of Modigliani, especially his sculpture Female Head Statue, along with the art of Picasso and many others. However, time robbed these modern artists of the truth. Color was widely used to create detail on the sculptures including the addition of facial features, jewelery and body paint. Time has worn away those artistic flourishes, leaving only the clean marble of the Cycladic idols and the illusion of abstract simplicity.”


O mie de ani arta cicladică a supraviețuit, apoi, vulcanul ce a erupt acum peste 5000 de ani în urmă în mijlocul mării Egee a redus-o la tăcere. Cataclismul a secerat o civilizație. Încă se mai sapă la Thira-Santorini, în Naxos sau Andros, formele esențiale nu încetează să apară.

Într-un documentar scurt de la Muzeul de Artă Cicladică din Athina se încearcă -ipotetic, felul în care oamenii acelor timpuri vedeau arta, felul în care -trăind în insule, în mijlocul mării, și-au transpus marea în artă, valurile, vântul... animalele, peștii, femeile, bărbații, sau copiii.