Semnul rămas la spălat

Near Bath-House of the Winds, Akropolis, Athina, Greece, 2009

Cu o mare rumoare am citit din Odiseea lui Homer tradusă de Dan Slușanschi nerecunoscând sigur faptele (!). Cred că această traducere este mai bună decât cea a lui George Murnu și asta nu din pricina hexametrilor, ci a poeticii acestora.

Ca să trecem la subiect.
Am deschis volumul cuprins de febra de-a îmi reaminti ceva și-am dat de „Convorbirea dintre Odysseu și Penelopa. Spălatul.”

Cuprins de-o angoasă, pe care noi trebuie să o numim acum frică, Ulise (Odysseu) odată ajuns acasă; pe plaja insulei natale, are relevația că nu are să reușească în a vedea cum stau lucrurile la el în cetate decât a fi travestit. În gândul său stătea Athina, care apare și-l transformă într-un bătrân. Într-un bătrân mai bătrân decât era, un cerșetor dacă se poate.

După lungi peripeții ajunge ca,  Eurycleia -doica lui de fapt, la îndemnul Penelopei -soția lui de fapt, să fie îngrijit și spălat.

„M-a îndemnat: te-oi spăla pentru vorba Penelopeiei
Și pentru tine, la fel, căci stărnindu-mi-ai sufletul, foarte
Plin de mîhniri. Hai și-ascultă o vorbă, să vezi ce ți-oi spune:
Mulți sunt străini sărmani, necăjiți, ce încoace venit-au,
Dar, zic eu, nu e nici unul, asemeni la chip, nici făptură,
Nici stat, nici glas, nici picioare, cum semeni tu însuți cu-Odysseu!” *

Pentru cei profesioniști, spălatul ăsta de picioare aduce aminte de cineva?
Dar recunoașterea -fără dovadă?!

Continui după un salt:

„Ea își spălă, lîngă el așezată, stăpînul: și iute
Urma îi fu cunoscută - a rănii făcute odată
De un mistreț cu colții albi, sus...” **

Primul vers de mai sus este apoteotic, îmi aduce aminte de preafericitul Daniel care-și anunță stăpânul de neam străin, în ziua alegerilor prezidențiale, cu câteva ore înainte de închiderea secțiilor de votare.

Restul din prezent este Noul Testament cu ceva plagiat din Homer.

____________________________________________________
* Dan Slușanschi, Odysseia, Paideia, 2009, Odysseia 19, Convorbirea dintre Odysseu și Penelopa. Spălatul,
376-382;
** idem, 392-394 .

Către corăbii

În spate, pe țărm, Nea Macri, sus Pentelikon, aici Marathonas

„Cîte-mpliniseră-aceia ce-apoi s-au tot dus la corăbii.

Ei, cînd ajunseră unde-i luară lui Hector iscoada,

Frîiele trase-Odyseu și oprit-a pe loc telegarii,

Iară Tydide, sărind la pămînt, ridică și îi dete

Armele însîngerate, și iarăși pe cal aburcat-a:

Bice dădu a purcede, iar caii zburară în voie,

Tot către svelte corăbii -cum dor le era să ajungă.”

Homer, Iliada*

Dorința este privire, din privire se naște dorința.

Oricum ar fi, tragem cu ochiul, cu mirosul, privim sânul, locul de unde încep toate, suntem tereștri.

Ar fi altfel să privim marea ca pe-o dorință și dintr-o privire să mirosim sânul de apă sărată.

Să vedem corabia ca pe-o evadare. Să fim lacuștri, nu tereștri și totuși să mânăm caii noștri, strânși cu căpăstrul și zăbala încordată în antebrațul nostru către corăbii, de acolo să zburăm pe valuri.

Să fie asta o definiție a libertății?

_________________________________

Homer, Ιλιάδα, Iliada 10 -Dolonia, 525-531, ed Paideia, 2009, trad. Dan Slușanschi

Alt peisaj cu barcă

Unele apropieri nu țin de zoom, țin de apropierea personală -parte cu peisajul, astfel pentru numai doi metri, putem așeza imaginea altfel. Tot pentru mai puțin ne putem apleca peste balustradă; leandrii ne pot îmbăta cu mirosul lor, vedem marea mai aproape, vedem albastrul acela impersonal de lângă mal, apoi cel adânc, mai departe. Un ciob de insulă -Dokos, ne insultă orizontul, în partea cealaltă, impozantă, o peninsulă ne arată pieptul, pe trupul Peloponezului stăm noi acum.

Aproape, spre plajă, un acoperiș cu țiglă cilindrică pare de bon ton, un akroterion apare ca un paznic în vârful lui cel mai înalt. Palmierii țes aerul marin purtat de valuri, tufe aspre, pline de țepi, asemeni jneapănului, se duc spre plajă. În afara casei, mai rămâne barca.

Barca, iahtul, nava, plutitoarea; era să uit de ce-am început să scriu, m-am luat cu natura, cu valurile, cu vântul. Despre ea -barca, nimic, este doar în așteptarea unei călătorii. Barca se leagănă, se face că doarme; este după-amiaza, orele când vocile dispar, soarele suflă căldura cu putere, obloanele se-nchid, citim:

„Cînd însă-ajunseră-ndată la navă și zbuciumul mării,

Iată, pe nava adîncă, luîndu-le, însoțitorii,

Meșteri, frumos, le-așezară -mîncarea și hrana olaltă.

Și-apoi și lui Odysseu îi întinseră pături și dalbul

Lui așternut, sus, pe punte, la pupă, pe nava înaltă -

Nedeșteptat a dormi. Ci urcă el, și-apoi se întinse,

Fără-un cuvânt; iară ei se-așezară pe bănci fiecare

Orînduit, dezlegînd și odgonul din ochiul lui de piatră.

Iară, de cum, aplecați, cu lopețile stropi răsfirară

Mării, și lui, pe pleoape, un somn nesfîrșit i se puse,

Nedeșteptat, drag și dulce, nespus, prea asemenea morții.

Iar nava - tot după cum armăsarii cei patru la număr

Cîmpului, toți laolalt', sub biciul șfichi, se avîntă,

Mîndru și svelt și înalt, iar vioi ei își deapănă calea -

Tot așa și a ei proră brăzda, iar în urmă-i talazul

Se revărsa, purpuriu, peste marea cea fără odihnă.”

Homer, Οδύσσεια, ed. Paideia, 2009, Odysseia 13,70-85, pag.167.

ediţie in memoriam  Dan Sluşanschi