Neterminatul

Muzeul de Arheologie și Istorie Națională, Athina, Grecia

Intrând în muzeu, la primele statui, privind acei kouros - cu origini artistice egiptene, dai de statuia neterminată. Aceasta se află în rândul celorlalte. Nu există o explicație oficială din partea curatorilor, nu cred că ar fi necesară. Neterminatul se află în rândul terminaților. Vine din altă lume, poate marină, acvatică, sau chiar poate cosmică. Ceea ce greu am înțeles, este că locul lui era predestinat.

Naxos, insula ce aparține unei civilizații pre-elenice, la fel ca ai noștri neolitici de la Cucuteni. Pentru ca cercul să se închidă, în aceeași insulă, noua civilizație a uitat să termine o statuie, care arată de fapt că cele dinaintea ei, cele cicladice, care fiind terminate, duc de fapt mai departe un simbol de perfecțiune.

Muzeul de Artă Cicladică -Goulandris, Athina, Grecia

Atunci revenind la Rodin, la Brâncuși -elevul pentru o perioadă a lui Rodin, unde terminăm arta. Lustrul, acel glossy, pe care marmura sau chiar granitul îl au datorită pietrei ponce, nu determină dacă o operă de artă a fost terminată sau nu, nici măcar bronzul turnat și lustruit cu pastă abrazivă nu ne poate obliga, prin anvergura perfectă a reflexiei luminii, că opera a fost terminată.

http://www.treklens.com/gallery/photo83810.htm

Artistul lasă ceva neterminat, ca un avertisment. Dacă nu se vede, cel puțin lasă în testament. Da Vinci a murit știind că Gioconda este neterminată.

Imagini nemuritoare datorită alăturării

http://bernardperroud.com/2012/07/05/mlle-pogany-i-by-eve-arnold/

Mai mult la http://bernardperroud.com/2012/07/05/mlle-pogany-i-by-eve-arnold/

...

CONSTANTIN BRANCUSI. Sleeping Muse, 1909. Expressionism.

Last minute- When the Future Became Now

Inventing Abstraction: 1910-1925, opening Sunday at MoMA, includes “Endless Column,” by Constantin Brancusi, and a wall of Kazimir Malevich paintings.

Without words!
May be tomorrow...

Ceea ce eu dispar!

De obicei verbul "a dispărea" este întrebuinţat la toate persoanele, mai puţin la persoana întâi.

"Eu dispar" este mai rar citit, şi din ce în ce mai rar scris!

Femme Se Regardant Dans Un Miroir - Constantin Brâncuşi

http://assets0.artslant.com/ber/works/show/156949

     Despre mâinile ce cuprindeau lateral ochii, nu se putea spune decât că erau arse de soare; de atâta privit, de atâta cuprins!

     Ochii se lăsau încet până ce suprafaţa oceanului dispărea la picioare. Rămâneau picioarele, desculţe şi ele; arse de soare; maronii şi încârligate. De fapt, nu picioarele ci degetele erau de vină, apucaseră ceva de jos, ceva uscat şi se ţineau bine!

     Sentimentul pierzaniei cuprindea mâinile ce strângeau spasmodic un catarg, scurt şi fără drapel! Ochii umblau în căutarea unui punct, oricât de mic, oricât de negru! De fapt toată privirea se rotea într-un unghi orizontal, larg ca într-o imagine răsturnată.

     Era femeia ce aştepta de săptămâni vasul soţului ei, pe un chei putrezit alături de un port-drapel rupt de vânt.

Procesul partea a II-a

continuare la

http://scorchfield.blogspot.com/2011/01/procesul.html

...

depoziţia lui William Henri Fox

Î : De ce-o numiţi operă de artă?

R : În primul rând, consider că are expresie, formă, întrupează o idee, probabil sugerată de zborul unei păsări şi sugerând, la rândul ei, zborul unei păsări. Deseori o idee abstractă inspiră asemenea lucru, pe care el îl exprimă într-un chip original. Este ceea ce cred că a făcut artistul. Ideea sugerată a evoluat probabil după ce a început lucrul. E posibil ca la început el să fi făcut pasărea după forma ei naturală.

Î : Dacă artistul ar fi denumit-o peşte, v-ar fi sugerat mai curând ideea de peşte decât ideea de pasăre?

R : Nu, nu-mi sugerează un peşte.

Î : Dacă ar fi denumit-o tigru în zbor?

R : Nu.

Î : Vă sugerează un leu sau un alt animal?

R : Se poate ca pe mine zborul să mă impresioneze ca o abstracţie, ca o parte din suma calităţilor aparţinând lucrării, dar nu, în mod categoric, ca un leu sau un tigru real.

Î : Dacă v-aţi întâlni cu acest obiect, şi n-aţi auzi pe nimeni referindu-se la el ca la o pasăre, aţi putea sub prestare de jurământ, să declaraţi că este o pasăre?

R : Nu domnule, n-aş face asta, pentru că numind-o astfel...

Î : Nu asta mă interesează. Vă daţi multă osteneală s-o numiţi pasăre. Nu pot vedea ce importanţă are denumirea de pasăre. Toată lumea spune că este o pasăre numai pentru că artistul a denumit-o pasăre. Spuneţi că sunteţi conservator sau aşa ceva.

R : Sunt directorul muzeului.

Î : Scopul muzeului este de a prilejui publicului vizionarea operelor de artă.

R : Da.

Î : De a face educaţia publicului pe această cale.

R : Da, domnule.

Î : Dacă cineva v-ar fi trimis să achiziţionaţi o operă de artă pentru a o expune în muzeu în scopul de a educa publicul, aş alege o operă de artă ca aceasta?

R : Da, domnule.

Î : Aţi alege-o pe aceasta înaintea unui Barye sau a unei picturi sau sculpturi cunoscute?

R : Aş alege această sculptură ca pe o operă aparţinând unui artist pe care îl preţuiesc ca artist.

Î : Aţi alege-o mai mult ca pe o curiozitate?

R : Nu, domnule, nu pentru acest motiv. este un obiect de artă, o piesă admirabilă, şi aş alege-o pentru frumuseţea ei, pentru simetria ei, pentru calitatea pe care o are de a-mi crea o emoţie plăcută.

Î : Credeţi că oamenii simpli care se perindă prin muzeul dumneavoastră ar putea fi educaţi de această formă?

R : Sper că vor fi, domnule. Cred că ar aprecia frumuseţea ei.

Î : Socotiţi că s-ar nimeri mai mult decât unul din zece mii să creadă că este vorba de o pasăre?

R : Cred că mai mult decât unul la zece mii vor spune că în faţa lor se află un obiect frumos.

Î : Aveţi în muzeul dumneavoastră articole reprezentând opere de artă destinate publicului, de acelaşi gen cu Proba 1?

R : Cum să vă spun, avem în muzeu ceea ce numim piese de artă abstractă.

Î : Ce înţelegeţi prin asta?

R : Aceasta este arta nerealistă, nefigurativă, dacă puteţi înţelege. Avem acolo obiecte, avem picturi, avem sculpturi pe care dumneavoastră le-aţi socoti rudimentare, deoarece nu sunt figurative. Am avut la muzeu numeroase expoziţii în care am prezentat astfel de lucrări.

Î : Din câte cunoaşteţi dumneavoastră din lumea artei, nu-i aşa că opera domnului Brâncuşi este izolată?

R : Lucrările sale sunt produsul specific al unei activităţi creatoare unice, care şi-a găsit propriul său mod de expresie.

Î : Oare lucrarea în sine, ca de pildă Proba 1, nu se detaşează de oricare sculptură făcută de artişti şi nu se înstrăinează de cee ce numim artă?

R : Nu cred că el se înstrăinează în sensul atribuit.

____________________________________________________

Închei prin a sublinia că după doi ani de dezbateri, instanţa a dat câştig de cauză lui Constantin Brâncuşi, ceea ce adus ulterior la modificarea textului din legea tarifelor vamale din 1704, dar asta este o altă poveste.

Acum, numai prin asta, îl văd pe Brâncuşi universal. În schimb, chiar şi astăzi, nouă românilor, ne este greu să vedem asta, adică: universalul. Dacă aşa mă acuz şi pe mine, atunci sunt dator să fac orice prin a demonstra contrariul.


text din 
Dumitru Daba, Brâncuşi, Editura de Vest, 1995 pag. 41- 42

imaginea de la:
http://www.ceruldinnoi.ro/Pict_afo/maiastra.jpg

Procesul

James Joyce de Constatin Brâncuşi

În 1920, Brâncuşi reuşeşte să expună la Salonul independenţilor din Paris, dar una din operele sale stârneşte animozitate: este vorba de Principesa X. Picasso, care era un mare şugubăţ al timpului, exclamă că Principesa X este de fapt "O pulă!" şi Matisse la rândul lui este încântat de idee, dar poliţia nu! Piesa este scoasă din muzeu, dar adusă înapoi în urma protestelor; inclusiv protest publicat din partea lui Picasso, suprarealistul Picabia ori cubistul Leger. Totuşi Brâncuşi a rămas supărat toată viaţa pe Picasso şi pe Matisse. Brâncuşi, introvertit, nu gusta glumele pe seama operelor sale, în schimb era prieten bun cu Apollinaire, un alt mare amator de farse. "De gustibus non disputandum est!"

Şase ani mai târziu vrea să expună în Statele Unite ale Americii, uitând că în anii 1908 şi 1913, când a mai făcut-o, la Chicago, au ars într-o piaţă publică efigii ale operelor sale, ale lui Matisse, Walter Pach şi alţii.
Prietenul său, James Joyce îl sfătuieşte ca în niciun caz în inventarul operelor ce urmau să ia drumul peste Atlantic să includă şi Principesa X.


Existau destui în America de Nord care în aşteptarea operelor lui Brâncuşi se pregăteau de scandal; de apărarea Americii împotriva obscenităţilor ce veneau din Europa.
La vamă, s-a presupus că Brâncuşi face contrabandă cu metale şi că Pasărea Măiastră, nu este operă de artă, ci un motiv de-a introduce bronz în ţara lor; taxa era de 235 de dolari aplicată numai Păsării.

Brâncuşi dă în judecată vama, prin asta statul nord-american. La proces sunt chemaţi doi specialişti din ţară: Frank Crowinshield, pe atunci editor la Vanity Fair şi William Henri Fox, director la Brooklyn Museum of Art, amândoi martori la cererea reclamantului:


Primul răspunde Frank Crowinshield:

Întrebare: Aveţi cunoştinţe de artă?

Răspuns: Am studiat arta în tinereţe. Tatăl meu era artist şi eu am fost critic de artă la diferite reviste, ca cea de faţă, şi am scris numeroase articole de artă.

Î : De cât timp scrieţi articole despre artă?

R : De aproximativ cincisprezece ani.

Î : Aţi studiat arta?

R : Da, în întreaga lume.

Î : Cunoaşte-ţi opera domnului Brâncuşi?

R : Desigur.

Î : Aţi văzut vreuna din lucrările domnului Brâncuşi?

R : Am văzut numeroase lucrări în atelierul său, precum şi în expoziţii, aici, la Londra şi în alte părţi.

Î : Domnul Brâncuşi este recunoscut ca sculptor profesionist?

R : Da, este.

Î : Vă înfăţişez Proba 1 şi vă întreb dacă aţi mai văzut-o până acum?

R : Am mai văzut-o.

Î : Şi o consideraţi operă de artă?

R : O consider ca atare.

Î : Din câte ştiţi, are vreun scop utilitar?

R : Nici unul.

Î : Domnule Crowinshield, ce vă îndreptăţeşte să afirmaţi că Proba 1, după părerea dumneavoastră, este o pasăre?

R : Sugerează zborul, sugerează graţia, năzuinţa, vigoarea îmbinată cu iuţeala, într-un elan de putere, forţă, frumuseţe, aşa cum le are o pasăre. Dar numele, titlul acestei lucrări, realmente nu înseamnă mare lucru. Sculptori de mare succes, Barye şi alţii, şi-au intitulat mare parte din lucrări cu denumiri care nu spun nimic... Într-un fel, titlul are foarte puţin de-a face cu lucrarea sculptorului. nu afectează defel calitatea estetică a lucrării privită ca operă de artă, dacă are proporţie, armonie, măiestrie şi mesaj.

Î : De ce spuneţi că această lucrare vă atrage ca operă de artă reprezentând zborul unei păsări?

R : N-am spus asta, am spus că sugerează zborul.

Î : Sugestia de zbor este singurul motiv care stârneşte emoţia dumneavoastră estetică?

R :  Nu numai. Lucrarea mă atrage graţie proporţiilor, formei, armoniei, mesajului şi măiestriei.

Î : Aşadar, dacă aţi lua o bară de metal perfect rotunjită şi cu forme simetrice, bine şlefuită, v-ar atrage ca şi cum ar fi o operă de artă?

R :  Nu, domnule. Dacă ar fi făcut-o un mare artist...

Î : Să presupunem că n-aţi şti cine a făcut-o.

R : Aceasta n-are nici o importanţă.

Î : Deci, cu toate că ne referim la calitatea artistică sau la proprietatea de a captiva privitorul sau la echilibrul armonios, la formă etc., n-are importanţă şi nu faceţi nici o diferenţă între lucrarea unui meşter şi opera unui sculptor?

R : Dacă este frumoasă, lucrarea nu poate fi făcută de un meşter...

text din 
Dumitru Daba, Brâncuşi, Editura de Vest, 1995 pag. 38-40


Nota trimite la
Brâncuşi vs United States (stenograma procesului, obiect al Dosarului 209109-G, New-York, oct.21, 1927)


imagini de la:
http://www.flickr.com/photos/costi-londra/3880533883/

http://www.orion-lights.ro/noutati/omagiu-lui-brancusi

Sfârşitul infinitului

Am aflat că totul se termină; nu am întâlnit un mort ci o coloană, un obelisc ce ţintea soarele. A fost singura dată când aveam punctul de sprijin ca să ridic universul. Soarele părea comandat, trasa un arc pe bolta cerească, urmărit parcă de coloană; de Coloana Infinitului.
Atunci am văzut umbra ei, întinsă pe iarba umedă şi proaspăt tunsă. Umbra ei s-a terminat în faţa mea şi asta m-a speriat; cu mine se termina ceva. M-am uitat în sus şi-am văzut-o cum sprijinea soarele, cum fără ea se putea produce în orice clipă o stare de haos. Toată entalpia universală zvâncnea din verticalitatea ei, şi-am văzut şi-am jurat să nu spun la nimeni; soarele se hrănea cu energia ei capilară. Probabil că de aici nebunia alimentată de secret şi de aceea nu spun precum am jurat, dar scriu.
Toată geometria perfectă era pierdută-n umbră, totul devenea mai suplu şi în acelaşi timp mai elastic. Umbra Coloanei Infinitului era creaţia Soarelui, aşa cum, ea a fost creaţia lui Brâncuşi. Dar soarele crează în fiecare zi o nouă umbră, reparând de fiecare dată greşelile zilei trecute. Nu am nici o îndoială că el nu va termina creaţia sa în umbră.
În perfecţiunea sa, va da naştere cataclismului.
Se va împlini infinitul.
Toate eforturile acestei planete vor înceta. În partea asta de Univers, s-a produs Creaţia. Creaţie numită de noi, acum; Coloana Infinitului. Zeul a făurit-o şi s-a numit Brâncuşi pentru oameni. Soarele termină Umbra şi odată pornit ceasul, coloana va face parte din Marele Plan Solar.