Încă o dată la Nemea

Nemea - Templul lui Zeus

Pentru a privi ceea ce a mai rămas din marele templu, nu există un unghi favorabil.
Există un unghi din care se poate vedea dispersia. Felul în care cutremurul a desprins capitelul coloanei din arhitravă, ca mai apoi, asemeni unui tăițel, toată coloană să alunece într-o parte.
Despre lumină nu scriem nimic, era divină.

Coloana

Messenia, Peloponesse, Greece

Ieri în jurul prânzului, la Radio Cultural un popă bătea câmpii despre originea coloanei, despre Chateaubriand, despre felul cum acesta din urmă a descris coloana creștină, despre copac, despre pădure.

A trebuit să mă arunc repede din mașină înainte de a afla numele ortodoxului care uitase de anticul grec; de copacul (măslinul) din mijlocul palatului lui Ulise din Ithaca, măslin ce devine pat matrimonial în partea lui superioară. Nici de coloanele de lemn ce susțineau tavanele palatului lui Neleus, și mai puțin departe de acesta a lui Nestor, palate pavilionare, întinse. Când au fost cuprinse de incendii aceste coloane din lemn au devenit capcane ce-au prins locuitorii în mijlocul lor. Astfel că ideea de coloană din piatră a devenit o realitate necesară.

Însă coloanele nu sunt necesare numai pentru a susține tavane, ci și oameni, animale, produse ale artei și imaginației artistice. Coloana ca idee a fost terminată de Brâncuși. Coloană ce nu are nimic creștin în ea, fiind Universală. Vor trece poate o sută de ani pentru ca acestă coloană să fie continuată.

În mijlocul Athinei, lângă Akropolis, este Monumentul lui Lysicrates. Aproape de acesta, două stele pomenesc de mari oameni ce-au locuit în acestă minunată piațetă. Una din stele este despre Byron, alta despre Chateaubriand, și unul și celălalt încărcați de cultura antică grecească, au deșertat-o cu folos la ei în țară, au continuat și-au legat un antic grec de contemporanul lor - asta popa a uitat să ne amintească. Ortodoxismul și-a uitat rădăcinile, chiar și pe părinții platonicieni - asta se va întoarce împotriva lui.

În Athina, în jurul Parthenon-ului sunt câteva biserici pline de coloane antice, care arată foarte bine, fiind protejate de însăși biserica în sine.

El și Ea sau Ea și El

Palmete în minunata coloană ionică de la Delphi

Toate reprezentările umane suferă de o repetiție, a umbrei cu lumina, a curbei cu linia dreaptă, a deschiderii cu întoarcerea și putem continua la nesfârșit. Distingem clar, ceea ce aparține bărbatului și ceea ce aparține femeii, mai apoi repetiția face parte din artă, din bunul gust sau chiar din manierism.

Așa cum oamenii sunt feluriți și modul acesta de despărțire îi face mai uniți, pentru că sunt oameni, așa și felul de a reprezenta izvorul, palmeta; planta ce se străduie să trăiască în cele mai grele condiții, cum ne vine ea în jurul unei coloane (cazul de față - ionice). Dacă izvorul acesta desăvârșește coloana corintică, cea ionică păstrează repetiția în umbră, ține de estetică, de felul în care relațiile bărbat-femeie țin de intimitate.

Nu cred că trebuie să explic cum era privit Corintul de apostolul Pavel - a scris și o epistolă. Faptul că apostolul bate câmpii nu ne interesează acum, dar merită a evidenția faptul că datorită unui lux căpătat repede în urma treceri prin istm, Corintul era de fapt un fel de Las Vegas al Greciei antice. Chiar și romanii conduși de-un consul pe nume Mummius au avut ceva împotriva acestei minunate cetăți; distrugând-o total.

A vedea cum marmura desăvârșită de anticii sculptori greci ține de o nuanță a cunoașterii: acea subversivă, a supraviețuirii.

Pelerinaj la Delfoi

Templul lui Apollo

Asemeni unei constelații, vârfurile coloanelor rămase alcătuiesc un W. Acesta poate fi și întors. Oricum ar fi, măreția coloanelor aduce aminte de Cassiopeia. Ceea ce este aproape perfect suferă de o mândrie interioară pe care doar anarhia naturii o mai poate ostoi. Cutremurele, vântul și ploaia, ninsoarea și plantele au ros aceste coloane. Ce mai contează năvălirile barbare, când cel mai mare rol al nivelării este timpul. Mai ales că ceea ce vedem astăzi a fost îngropat, și numai marea excavație a pus în valoare ceea ce a mai rămas din anticul Delfoi.

Macheta din muzeu

La Delfi (Delfoi cum spun grecii moderni), trebuie mers pentru a vedea și Kastri, satul cosmopolit, plin de magazine de suveniruri, dar și de artă. Hoteluri micuțe, chiar ieftine, foarte curate, au camerele cu vederea spre valea Pleistos.

Valea Pleistos din dreptul steagurilor - golful Itea

Delfi, în felul său de peregrinare în timp, a ajuns la un popas. Este asemeni unui tablou. Lumea se adună în jurul său și-l privește. Iubesc acest tablou.

Hotel Parnassos

Imaginea falsificată, dar frumoasă a unui trecut uitat repetat

Stoa ?

≪La întrebarea „Ce este filosofia antică?”, tradiția universitară răspunde printr-o istorie a doctrinelor și a sistemelor, răspuns determinat, de la începuturi, de voința creștinismului de a-și însuși înțelepciunea ca asceză.

La aceeași întrebare, Pierre Hadot aduce un răspuns cu totul nou: de la Socrate și Platon, poate chiar de la presocratici, pînă la începuturile creștinismului, filosofia decurge întotdeauna dintr-o opțiune inițială pentru un mod de viață, o viziune globală a universului, o decizie fermă de a trăi lumea cu ceilalți, în colectivitate sau în școală.

Din conversiunea individului rezultă discursul filosofic care va mărturisi alegerea de existență ca reprezentare a lumii.

Filosofia antică nu este, așadar un sistem, ci un exercițiu pregătitor la înțelepciune, un exercițiu spiritual.≫ 

Cristian Bădiliță, cuvânt înainte la „Ce este filosofia antică?” de Pierre Hadot

coperta din spate

Ar fi trebuit să ignor din titlu cuvântul repetat. Acest cuvânt pietrifică fraza, fără el fraza ar fi fost de-a dreptul romantică. Repetat amplifică. Ceea ce este real și ceea ce este privit prin repetare este repede învățat. Repetat repede duce la monotonie la un brânci pe scară-n jos, atunci treptele nu se mai repetă, se sar.

Anticii greci, pentru a nu lăsa monotonia să li se urce la cap, au inventat plimbarea, astăzi unii profită de ea ca să înnebunească -de atâta plimbare. Felul peripatetic de a vorbi și de a nuanța o idee ține de pasul, ritmul și pauza pe care vorbitorul în dialogul său cu însoțitorul îl are. În acest fel o construcție trebuia să definească această filosofie. De aceea stoa, este locul pe unde se umblă, loc acoperit, ferit de vânt și ploaie, dar în același timp liber printre coloanele sale pentru vânt și ploaie.

În stoa nu se discuta numai filosofie. În stoa neguțătorii propuneau afaceri, meșteșugarii prin reprezentanții lor găseau noi piețe, agricultorii învățau și schimbau unii cu alții experiență, copiii se pierdeau repede printre trecători. Dintre cele mai celebre; pomenim Stoa lui Attalos și Stoa lui Eumenes, prima reconstituită și restaurată complet pe banii lui Rockefeller jr.

Cele scrise mai sus țin de idealul unei lumi, necunoscute astăzi decât prin obiecte și prin semnele de pe obiecte -scrisul. Această lume era o lume repetitivă; pasul, ritmul și pauza erau date de oameni. Coloanele, martore ale acestui traseu, ale acestei plimbări, decupau imagini exterioare prin care antichitatea, vântul și ploaia, stabileau realitatea unei lumi. Dacă vă plimbați prin dreptul unor stâlpi verticali, destul de apropiați, veți observa că stâlpii n-au nici o legătură cu privitul în exteriorul lor, în schimb privind numai stâlpii, riscați să vă pierdeți direcția. Astfel că aceste coloane nu întrerupeau legătura cu spațiul exterior - nici filosofia peripatetică nu se adresa unui club exclusivist, cum a fost cea pitagoreică. Acest open space, cum definesc astăzi arhitecții acele goluri în marile clădiri, era destul de restrâns, un pic peste o sută de metri lungime. Și plimbăreții se întorceau și-și continuau dialogul, ideile, părerile, fără să observe că lumea de dinafară era văzută invers.

Totul se repetă în lumea antică grecească; în primul rând coloanele, apoi țiglele, restul nu mai contează. Lumea ce a venit după a schimbat acest gol, al coloanelor și nu s-a atins de țigle. Între coloane au apărut ziduri, s-au construit ziduri și aparent, în exterior s-au pus coloane -fără nici un rost, stâlpii de susținere erau îngropați în ziduri deja. Mai târziu au dispărut coloanele. A dispărut repetiția și comunicarea cu exteriorul. A venit creștinismul. Lumânarea.

Un asemenea ideal sigur că nu ține astăzi. Dacă am decupa din toată această poveste numai figura care se repetă, ne-am da seama că lumea era sigur altfel mai interesantă decât cea prezentă, în felul ei spiritual.

Fereastră de la Castelul Bran, curtea interioară

Stoa mea nu există, ea a fost compusă din ferestra de marmură ce se află în curtea interioară a Castelului Bran, unde în lipsa turiștilor și a ghizilor, sigur vă puteți rătăci, dacă veți reuși asta, înseamnă că repetați ceva, castelul devine cunoscut, înțelegeți mai bine lumea în care ne aflăm.

Recomand și:
http://scorchfield.blogspot.ro/2012/11/templul-de-elie-faure-1909.html

Nike - Victoria

Nike -Zeița Victoriei de la Olympia, Grecia

M-am întrebat deseori dacă există o colaborare în felul cum vedem și în felul cum judecăm, cel puțin mai târziu? Nu există.

Acum, repede cum scriu; zeița Nike -care are un templu superb pe Akropolis, aici la Olympia mi se pare că arată foarte bine. Arată asemenea visul care vine peste tine acoperindu-te cu mantia învingătorului; și mai vine repede ceva.

Diversitatea la grecii antici era o nuanță de stil. Când s-au plictisit de linia dreaptă au inventat tholos-ul -rotonda. Arcada au inventat-o romanii, discuția este simplă; grecii vedeau orizontalul, romanii, verticalul.

Ceea ce m-a entuziasmat, a fost că cercul l-au făcut triunghi și astfel, la Olympia avem (unica -cred eu) coloană a cărei secțiune este un triunghi. În vârful ei, simbolul -cu aripi, Nike.
Nike are aripi, deci zboară repede, împarte repede victorii. Mulți generali au fost astăzi învingători, mâine învinși.

Totuși, fără acest liber arbitru, Nike la Olympia este atât de atrăgătoare -piciorul stâng în față, sânii perfecți, brațele ce descoperă tot pieptul. Așa este victoria, atât de mincinoasă în momentul când o aflăm, când o vedem? Căci cei ce repurtează bătălii nu mai sunt adolescenți ca Alexandru -unicul, sunt bărbați (mai nou femei) trecuți de vârsta a doua la care victoria politică (economică, sau chiar profesională) dau satisfacția unui orgasm. De aceea victoria este privită în viitor, în cele mai mari satisfacții pe care le poți avea de pe urma ei. Despre învinși nimic. Vae victis !

Falie

Nemesis temple, Rhamnous, Attica, Greece

Ar fi o similitudine între cel de deasupra și cel de dedesubt, între primul și al doilea, între optimist și pesimist.
Poate nu știți bancul în care doi frați așteptau cu nerăbdare cadourile de Crăciun. Dar în afară de faptul că erau frați, pe aceștia nimic nu-i apropia și nu-i făcea să semene unul cu altul. Asta pentru că unul era optimist și celălalt era pesimist, sau invers, nu mai știu.
Pesimistul era traversat și de stări angoasate, de insomnii și atunci când reușea să adoarmă se trezea brusc țipând asaltat de coșmaruri. Cel optimist era harnic și nimic nu-i făcea viața mai frumoasă decât să spele și să facă curat peste tot. Rupt de obosit, adormea și se trezea fără să-și amintească nimic, dar foarte vesel.
În Ajun, pesimistul deja își făcea probleme gândindu-se că dacă va primi un trenuleț electric, sigur se va electrocuta, sau dacă un căluț de lemn va dori să fie călărit de el, sigur va cădea de pe el. Optimistul privea doar bradul frumos, încărcat de luminițe și globuri. Nu se gândea la nimic.

Dimineața cadourile erau la locul lor, pentru fiecare. Părinții se străduiseră financiar să-i mulțumească pe fiecare. Datorită faptului că pesimistul era foarte greu de mulțumit, i-au cumpărat o dronă, outdoor și chiar indoor. Atașat de dronă era și un aparat de fotografiat HD. Toate se comandau wireless. Drona se putea înălța până la 200 de metri asemeni unui țânțar uriaș. Celuilalt, optimistului, nu i-au mai cumpărat nimic, n-au mai avut bani. Pe drum au văzut o balegă de cal, tare s-au mirat. Au împachetat-o frumos, au pus-o într-o plasă de cadouri și-au scris pe ea destinatarul.

Când au deschis cadourile, pesimistul a sărit speriat la vederea dronei. A țipat că-i este frică, că-l urmărește că-l pândește și mai ales că poate cade peste el. Optimistul, după ce a deschis l-a rândul său cadoul, a început să se uite cu mare atenție în jur, să caute. Pesimistul și așa speriat îl întreabă ce a primit și ce caută.
„Am primit o balegă de cal, acum doar caut calul!”

Am încercat să dau un exemplu în ceea ce înseamnă Nemesis.
Care parte din coloană a fost prima găsită, cea de deasupra sau cea de dedesubt?
Are asta vreo importanță?!
Regăsirea folosește cuiva?
Eu am văzut în această imagine un dialog între ceea ce a mai rămas din coloane.

Familia Rockefeller: aici am dat cu banul - Stoa lui Attalos

Lăsând la o parte criza financiară și umană prin care trece Grecia astăzi -nefiind singura criză și nici cea mai mare, o știre ce ține doar de interesul celor ce sunt plimbăreți (peripatetici) va deschide spațiul acestora. Adică, se vor plimba și la etaj în acest spațiu antic reconstituit definit drept Stoa lui Attalos, ori termenul de stoa, tocmai de la ideea de mers, de discuție, de preumblare vine, sau de preambul al unor discuții ce vor deveni interesante, sau, aprige.
http://www.ekathimerini.com/4dcgi/_w_articles_wsite4_1_26/03/2012_434797


Istoria acestui spațiu se întinde pe milenii, dar, mai presus de istorie intervine banul; banul chiar schimbă istoria sau dimpotrivă, o leagă de realitatea cunoașterii posibile, dovedită datorită paralelismului surselor. Astfel, printr-o generoasă donație, a devenit posibilă, renașterea unei părți ce făcea parte din marea agora din Athina (Atena).

Coloanele ce susțineau tavanul arătau așa:

Locul ne apare ca o terasă de marmură, în spate, pătrundem în muzeu. Se intră pe o parte și se iese pe cealaltă, ca la un autobuz, călătoria pe care o faci îți amintește de o lume ce a dispărut. Amănuntele îți îmbogățesc viața, prea multe devin obositoare, timpul nu stă pe loc și nu le poți reține pe toate, de aceea merită o plimbare. Ieși afară, te plimbi printre statui și iar intri în muzeu, încă o dată.

A fost numai parterul, anul acesta în luna mai se deschide și etajul. Toate acestea într-un timp ce pare prea lung, reconstituirea a început acum șaizeci de ani, ori omul trăiește prea puțin, ori istoria sa a ajuns prea lungă. Să pierzi câteva ore bune ca să te plimbi doar pentru a vedea, atât.