Civilizație

Bega channel on Timișoara, Romania

Mlaștina ce-mprejmuia cetatea a fost tăiată de-un canal. Apa ivită imediat a fost mânată spre Dunăre. Astfel mai târziu, șlepuri lungi, legate, atârnate de monitor, ajungeau până departe, în capitala Imperiului.

Podurile au venit mai încolo, căci legăturile pe uscat nu trebuiau uitate și undeva, aproape de port a luat naștere gara. Mai departe, hidra de metal a deschis capete spre Orient.

La câteva sute de ani de la nașterea Imperiului, canalul a fost bine estetizat. Pescari amatori uitați în visare, priveau asfințituri de soare.

Pe margine, pe mal, a apărut Universitatea, peste artera de circulație apare un bar numit acum River Deck, anunță parcă renașterea unor vremuri boeme demult apuse. Natura generoasă a umbrit apa cu sălcii și plopi nesăbuiți în înălțime, care uneori se rup la câte-o furtună.

Alei netede concură cu șerpuirea canalului. Lângă mine cineva vorbește la telefon, pare oarecum absent, și-i lipsesc cuvintele, pauzele sunt lungi și dese, privește apa sclipitoare și timiditatea lui nu încarcă dialogul, pare vrăjit; de persoana cu care vorbește sau de natura ce o privește. Dar ce contează asta, când în felul în care eu văd ceea ce se petrece, mă gândesc la civilizație.

Pe lângă mine doi tineri vâsleau, între ei un alt dialog, lipsa întrecerii, curiozitatea comunicării.
Pe vremea mea... când mai scriu asta: pe vremea mea, înjurați-mă.

Viață puțină

Nașterea sa a uimit un spital, iar medicul ginecolog nici nu a avut timp să se uite și noroc cu moașa că altfel copilul aluneca pe podea. Asistenta a venit cu un burete și a șters de pe gresie urme de lichid amniotic, atât, poate și vreo două picături de sânge.
Mama nu era corpolentă, dar placenta era foarte subțire și fătul mic, mulți nici nu credeau că este însărcinată. Copilul a a avut la cele nouă luni și-un pic sub trei kilograme, nici de incubator nu a fost nevoie, mama l-a ținut la țâță și la ieșirea din spital, adică după trei zile avea deja trei și jumătate. Moașa care l-a adus pe lume a ținut să-și exprime uimirea și i-a spus mamei că în cei treizeci de ani de lucru ea nu a văzut un asemenea copil care să fie atât de ușor de îngrijit; de parcă ai avut o păpușă.


Copilul crescu și uimea lumea prin puținul pe care-l făcea, mânca puțin, alerga puțin, deranja puțin, făcea caca puțin. Când a ajuns să meargă la școală și a învățat să citească, lucrurile s-au complicat mai mult: scria cu creionul până când abia mai putea să-l țină în mână, nu folosea guma de șters niciodată, nici picul, era un caligraf desăvârșit, adevărat că mergea mai încet din cauza asta.


Acasă făcea pipi când făcea duș, se spăla pe mâini când se spălau vasele, de aceea mânca după ce mâncau părinții lui. Citea toată ziua și seara stătea pe întuneric, așa a învățat alfabetul Braille, citea și în întuneric.


În timpul liceul a ajuns să facă economie și la mersul pe jos, pleca mult mai devreme de acasă și se lăsa la vale pe râul ce străbătea orașul în bărcile pescarilor amatori. Învăța pe cei din jurul său cum să facă economie la apă, la curentul electric și la gaze, le povestea că iarna când bate soarele este mai plăcut să stai afară bine îmbrăcat decât în casă dezbrăcat și la căldura artificială.


Nu a putut avea nici o prietenă în tinerețe din pricina dorinței sale de-a nu face risipă, considera că o femeie este o risipă de timp, de bani și de idei. Tocmai de aceea nu a cumpărat o carte toată viața, se ducea numai la bibliotecă, de acolo mai lua și acasă. Să nu mai aducem aminte de manualele care le primea, care la înapoiere păreau nedeschise.


Spre treizeci de ani, după ce încercase o mulțime de slujbe, a ales în final să lipească afișe. Nu a făcut studii superioare, credea că sunt o pierdere de timp, de aceea a preferat ca seara să fie suflător la teatru, așa că știa pe de rost aproape toate piesele și operetele celebre.


Nu a împlinit treizeci de ani și o mașină la lovit, mergea cu bicicleta. La spital abia a apucat să spună medicilor că ”viața nu este o risipă de timp”, dar aceștia nu l-au înțeles. Părinții rupți de durere au acceptat ca organele vitale și nealterate să fie donate; patologii și-a exprimat nedumerirea în timpul disecțiilor, deoarece acestea arătau de parcă ar fi fost de la un copil de zece ani.