Despre catarg

Photo by: Yuri Borba

Camera: Nikon/Fuji Lens:

150-500mm F5-6.3 APO DG OS HSM

With closed eyes and a firm stance, Burrowing Owl, appears to be meditating the first light of a new day.

≪Histos, în general orice stînd în picioare (de la verbul histémi, „eu înalț”), este în același timp arborele trinchet al unei corăbii și războiul de țesut grecesc, care, ca și catargul, și spre deosebire de războaiele de țesut moderne, era vertical mai degrabă decît orizontal. Histos sau histion este rețeaua, pînza țesută pe război și histia sînt de asemenea, velele.≫

Indra Kagis McEwen, Străbunul lui Socrate, Idea Design & Print, 2011, pag.73.

Ulise (Odysseu) pune să fie legat de catarg, sunt în apropierea locului împrejmuit de stânci. Sirenele înoată aici și cântă chemând marinarii la ele.

„Doar eu, spunea [Ulise], să le ascult glasul lor, strîns în funii legate,
Ca un buștean cetluit, să stau locului, fără mișcare,
Drept, lîngă stîlp de catarg:  grele funii legat să mă țină,
Iară de-oi vrea să mă rog de tovarăși ca drumul să-mi deja,
Voi și mai strîns, cu mai multe odgoane pe loc să mă țineți!”

Homer, Odysseia,Paideia, 2009, trad. Slunșanschi, 12, 160-164, pag.157.

Ori nu aceasta este cunoașterea? Drept în bătaia vântului, împotriva tuturor, chiar dacă uneori te mai uzi puțin !?
Sau ca o bufniță la primele ore ale dimineții!

N.B.
Histos vă sună cunoscut?

Alt peisaj cu barcă

Unele apropieri nu țin de zoom, țin de apropierea personală -parte cu peisajul, astfel pentru numai doi metri, putem așeza imaginea altfel. Tot pentru mai puțin ne putem apleca peste balustradă; leandrii ne pot îmbăta cu mirosul lor, vedem marea mai aproape, vedem albastrul acela impersonal de lângă mal, apoi cel adânc, mai departe. Un ciob de insulă -Dokos, ne insultă orizontul, în partea cealaltă, impozantă, o peninsulă ne arată pieptul, pe trupul Peloponezului stăm noi acum.

Aproape, spre plajă, un acoperiș cu țiglă cilindrică pare de bon ton, un akroterion apare ca un paznic în vârful lui cel mai înalt. Palmierii țes aerul marin purtat de valuri, tufe aspre, pline de țepi, asemeni jneapănului, se duc spre plajă. În afara casei, mai rămâne barca.

Barca, iahtul, nava, plutitoarea; era să uit de ce-am început să scriu, m-am luat cu natura, cu valurile, cu vântul. Despre ea -barca, nimic, este doar în așteptarea unei călătorii. Barca se leagănă, se face că doarme; este după-amiaza, orele când vocile dispar, soarele suflă căldura cu putere, obloanele se-nchid, citim:

„Cînd însă-ajunseră-ndată la navă și zbuciumul mării,

Iată, pe nava adîncă, luîndu-le, însoțitorii,

Meșteri, frumos, le-așezară -mîncarea și hrana olaltă.

Și-apoi și lui Odysseu îi întinseră pături și dalbul

Lui așternut, sus, pe punte, la pupă, pe nava înaltă -

Nedeșteptat a dormi. Ci urcă el, și-apoi se întinse,

Fără-un cuvânt; iară ei se-așezară pe bănci fiecare

Orînduit, dezlegînd și odgonul din ochiul lui de piatră.

Iară, de cum, aplecați, cu lopețile stropi răsfirară

Mării, și lui, pe pleoape, un somn nesfîrșit i se puse,

Nedeșteptat, drag și dulce, nespus, prea asemenea morții.

Iar nava - tot după cum armăsarii cei patru la număr

Cîmpului, toți laolalt', sub biciul șfichi, se avîntă,

Mîndru și svelt și înalt, iar vioi ei își deapănă calea -

Tot așa și a ei proră brăzda, iar în urmă-i talazul

Se revărsa, purpuriu, peste marea cea fără odihnă.”

Homer, Οδύσσεια, ed. Paideia, 2009, Odysseia 13,70-85, pag.167.

ediţie in memoriam  Dan Sluşanschi