Ferestre opace

în interiorul cetății Râșnov, Brașov

Singurele strecurări, prin care lumina pătrunde în case, sunt oportunele ferestre; verticale, deschise, transparente.
Am avut ocazia să văd ferestre inoportune, goale, lipsite de viață, lipsite de balamale sau de încuietori, întocmai ca oamenii nebuni și goi, dezbrăcați, aiuriți și rătăcitori.

Un gol imens plana deasupra acestor geometrii goale în dreptul zidurilor. Tăcerea absenței umane arăta ruina și în același timp părăsirea a ceea ce odată însemna granița dintre cald și rece, uscat și umed, om și natură, comunitate și sălbăticie: fereastra.

În cetate, zidul reconstituit reunea un perimetru pentru a fi posibilă o încăpere, fereastra lipsită de geam, de zăvor, nu reușea nimic, de aceea pare că deasupra ei crește iarbă. În lipsa acoperișului, malul celălalt, zidul din spate apare confundabil în prim plan. Un om chel fără pălărie, pare că rătăcește în soare, că sclipirea obosește urmăritorul.

N-am întâlnit pe nimeni în dreptul ferestrei. În aerul deschis, n-am auzit nimic, în lipsa unei memorii scrise ne este greu să ne amintim ceva. Am citit doar că aproape 80 de familii de sași au locuit trei secole în acestă cetate. La Râșnov, sus în cetate, există o fântână de peste 140 de metri adâncime; o altă fereastră, mută, legată de pământ, de subsol: nu aer sau soare.

Mândru că sunt european

Guy Scarpetta - Elogiu Cosmopolitismului, Polirom 1997, pag.95.

Înălțimea interioară

La Methoni, în Peloponezul occidental, într-o cetate venețiană cucerită de turci mai apoi, putem vedea adâncimea înălțimii. Am provocat vreun oportunism lingvistic, sau ne pronunțăm repede asupra unui centru eliptic în mișcare?

Ținutul acesta se numea Morea, nume folosit și de Byron în epopeele sale eroice. Are o incidență francă, dar folosit de Morosini, un tip curajos, venit cu pluta din Veneția în perioada Renașterii.

Interiorul mă duce la mormintele miceniene pe care le găsești -datorită indicatoarelor, la câțiva zeci de kilometri în orice direcție -în Peloponez.

 

Urci să vezi căderea. Sau mai bine scris urci ca să vezi de unde poți cădea.

De afară monstrul pare prietenos, în felul său optim solar îmi aduce aminte de "Friendly Alien" de la Graz, de oriunde îl privești, el te vede la fel. Ce idee?! (sic!)

Altfel, ne aflăm în mijlocul unei istorii mareice, ieri francii, azi venețienii, mâine turcii, apoi au venit francezii, apoi sperata independență, de parcă pietrei îi pasă. Istoria prea aprigă pentru inima omenească. Piatra este un martor mult mai demn de luat în seamă. Ori, în felul acesta, trebuie să ne dăm cu pietrele, să le pipăim, să le cunoaștem; de aici urmele, și mirosul, și antichitatea, cu stafidele ei.

Acoperiş, lumină, poartă

Imagini din Bastionul Timişoarei reconstituit şi reconstruit

Pentru că acoperişul a ferit mii de ani oamenii de ploaie, de frig şi de soare, astăzi acoperişul se doreşte a fi decupat, lumina să pătrundă în locuri unde altă dată numai porumbeii reuşeau să se ascundă.

Poarta nici ea nu a rămas mai prejos, poarta devine descuiată, deschisă. Altădată cetate ermetică, astăzi ce-a mai rămas din Cetatea Timișorii, Bastionul este un spațiu liber.

Peste alte mii de ani oameni se vor întoarce să trăiască sub cerul liber, printre stele, lumina va fi la fel de căutată.