Esopia - în căutarea omului

Muzeul de Arheologie și istorie Națională, Athina, Grecia

≪A doua zi Xantos a poruncit lui Esop să se ducă la scăldătoare [baia publică, therme, cum vor avea mai târziu romanii], ca să vadă dacă sînt mulți oameni acolo, căci vrea să se scalde [să se spele]. Deci mergînd el, a întîlnit un polițai [traducerea este de peste lume, chiar amuzantă], care, cunoscîndu-l că este al lui Xantos [perioada în care Esop este sclav, dar și Diogene din Sinope a avut o astfel de perioadă], l-a întrebat unde se duce. Iar el a spus:

- Nu știu !
Polițaiul crezînd că-i nesocotește întrebarea, pornește să-l ducă la închisoare. Iar cînd îl ducea, Esop îi striga:

- Vezi, domnule, că aveam dreptate să-ți spun că nu știam unde merg? Căci ceea ce n-am așteptat, aceea mi s-a întîmplat, adică m-am întîlnit cu tine și m-ai trimis la închisoare.
Atunci polițaiul, mirîndu-se cît de curînd și de bine i-a răspuns, l-a lăsat să se ducă. Iar Esop ducîndu-se la scăldătoare și văzînd acolo o mulțime de lume, a văzut și o piatră în ușă de care toți cei ce intrau și ieșeau se loveau [sigur este intrare, nu ușă, și probabil din zid a căzut o piatră destul de mare pentru a te împiedeca de ea]. Însă unul dintre cei ce intrară mai pe urmă o ridică și o puse la o parte. Și întorcîndu-se Esop la stăpînul său, îi spuse:

- De vrei, stăpîne, să te scalzi, poți merge, căci numai un om am văzut la scăldătoare.≫

Pentru omul secolului nostru cred că nu mai este necesară continuarea.
Fragmentul de mai sus l-am copiat dintr-o culegere îngrijită de Mihail Sadoveanu, numită Alexandria.Esopia,  Biblioteca pentru toți, 1960, editura de stat pentru literatură și artă, pag.130, ediția este și revăzută.

Notele între paranteze drepte îmi aparțin.
Dar pentru că nimic nu este mai perfect decât întregul, esopian scris, scriu și încheierea:


≪Apoi mergînd Xantos și văzînd mulțimea ce se scălda, a zis:
- Dar ce-i asta, Esoape, au n-ai zis că numai un om ai văzut la scăldătoare?
- Cu adevărat, stăpîne, că numai un om am văzut - răspunse Esop - căci piatra aceasta (și o arată cu mîna) în ușă am găsit-o și toți cei ce intrau și ieșeau se loveau de dînsa. Iar mai la urmă a intrat unul care, înainte de a se fi lovit de ea, a ridicat-o și a dat-o la o parte. Drept aceea numai pe acela unul am zis că l-am văzut, om socotindu-l pe el mai mult decît pe ceilalți.

Atunci Xantos a zis:
- Nimica nu e greu lui Esop spre a le îndrepta.≫

Byron - despre alianţe

http://www.dcnews.ro/2011/03/vezi-ce-contine-rezolutia-onu-pe-tema-libiei/

Prea sfîntă "Alianţă" - a celor trei,

Care pretind că lumea-ntreagă-s ei!

O laică treime, care n-are

Cu cea din ceruri altă-asemănare

Decît aceea dintre o maimuţă

Şi om! În cuvioasa lor căruţă,

Trei proşti* se cred Napoleon! Pe lîngă

Treimea asta calpă şi nătîngă,

Chiar zeii din Egipt par mai normali!

În cuşti sau grajduri, cîinii lor banali

Şi boii lor plăvani cuminţi stăteau,

Nepăsători cît hrana şi-o primeau.

Dar dumnealor, mai hămesiţi pe semne,

Vor şi mai mult: să latre şi să-ndemne

La crime, să sfîşie şi să-mproaşte

Cu sînge! Fericite-acele broaşte

Scornite de Esop**, faţă de cele

De care-avem noi parte - cioturi grele

Şi rele, ce zdrobesc, cu-o forţă oarbă,

Popoare-ntregi, şi nu le lasă-n iarbă

Măcar o broască, berzele -menite

A face revoluţii, păsămite!

Byron, Opere-Poezia 2, ed. Univers, 1986, - Epoca de bronz, VIII, pag.126

* Este vorba de Congresul de Verona din toamna lui 1822, la care s-au întâlnit suveranii Rusiei, Prusiei şi Austriei şi care a consfinţit independenţa Statelor Unite.
Cei trei proşti: Alexandru I, împăratul Rusiei, Francisc I, împăratul Austriei şi Friedrich Wilhem al III-lea, regele Prusiei, care au participat la Congresul de la Verona. George al IV-lea, regele Angliei şi Ludovic al XVIII-lea, regele Franţei şi-au trimis doar reprezentanţii, în persoana ducelui de Wellington şi a viconţilor de Montmorency şi Chateaubriand.

** Esop, fabulist semilegendar grec, care ar fi trăit în secolul VII - VI î.e.n. Byron reaminteşte aici binecunoscuta fabulă a lui Esop despre broaştele care îi cer lui Jupiter un rege. Zeul, ascultîndu-le orăcăiala, le aruncă un butuc, de care broaştele s-au speriat la început, dar pe urmă s-au suit pe el, văzîndu-l cât de bun şi blînd este. Byron remarcă cu amărăciune că monarhii întruniţi la Verona sînt departe de a fi asemănători butucului-rege din fabula lui Esop.

Notele de mai sus sunt scrise de Lia-Maria Pop la pag.533, nota 69,73,74