După șapte zile de protest

Timișoara, Piața Victoriei (Operei) 5 februarie 2017 - ora 21.00

Ceea era de așteptat s-a-ntâmplat, dar lucrurile nu se vor opri aici.
Guvernanții vor continua să inducă democrației un drum întors. Strada, dacă va obosi, evenimentele actuale vor rămâne doar o amintire, cei 27 de ani vor fi doar o buclă de istorie.

Din păcate trebuie să scriu că regret că mi-am făcut vise și-am rămas în țară!

Să zbor

Historical and Folklore Museum of Kalamata

„Îl aștept pe Dumnezeu cu lăcomie. Sunt de neam prost în vecii vecilor.

Iată-mă pe plaja armoricană. Aprindă-se orașele în seară! Ziua mea s-a sfârșit; părăsesc Europa. Aerul mării îmi va arde plămânii; îndepărtatele climate mă vor tăbăci. Să înot, să strivesc iarba, să vânez, să fumez mai ales; să beau licori tari ca metalul în clocot - cum făceau strămoșii aceia dragi în jurul focurilor.

Mă voi întoarce cu brațele și picioarele de fier, cu pielea întunecată, cu privirile furioase; sub mască, mă vor socoti dintr-un neam puternic. Voi avea aur; voi fi trândav și brutal. Femeile îi îngrijesc pe-acești feroci infirmi întorși din țările calde. Mă voi amesteca în treburile politice. Mântuit!

Acum sunt blestemat, mi-e scârbă de patrie, mai bine să dorm, beat mort, pe țărmul mării.”

Arthur Rimbaud, Un anotimp în infern, ed. Paralela 45, 2008, pag.13

Diaspora

Ion Creangă, Amintiri din Copilărie

„Cum auzeam noi pe moş Luca pomenind cu drag de casă şi când mai vedeam cum rămân satele şi locurile frumoase în urmă, şi tot altele necunoscute se înfăţişază înainte-ne, supărarea noastră creştea la culme!

Pentru fiecare fântână, pârâu, vâlcică, dumbravă şi alte locuri drăgălaşe ce lăsam în urmă-ne scoteam câte-un suspin adânc din piepturile noastre! Şi, după mintea ce-o aveam, neam fi întors înapoi chiar atunci, de nu eram daţi în seama lui moş Luca, de care ne ruşinam ca şi de părinţii noştri.

După un scurt popas, făcut la podul de la Timişeşti, de pe Moldova, pornim înainte spre Moţca şi suim încet-încet codrul Păşcanilor. Apoi, din vârful acestui codru, mai aruncăm, nemernicii de noi, câte-o căutătură jalnică spre munţii Neamţului: uriaşii munţi, cu vârfurile ascunse în nouri, de unde purced izvoarele şi se revarsă pâraiele cu răpejune, şopotind tainic, în mersul lor neîncetat, şi ducând, poate, cu sine multe-multe patimi şi ahturi omeneşti, să le înece-n Dunărea măreaţă!”

Țara mea dragă și neagră îmbrățișată de diaspora diafană

Am rămas în România și din lipsa curajului. De două ori am avut posibilitatea să plec din țară pentru totdeauna. A doua oară aveam promisă chiar și-o slujbă bună. Amintindu-mi, nu reconsider nici una din deciziile mele de atunci, în schimb mi-a crescut respectul față de cei care pleacă.

Soarta a făcut ca să am parte de călătorii, să cunosc țări străine îndeajuns ca dorul de ducă să-mi fie stăvilit doar de dorința de cunoaștere. M-am dus bou, dar n-am venit vacă, diferența, m-am mai dus o dată, până mi-au picat de tot coarnele.

Diaspora este colonia, cea formată din oameni care au căutat un trai mai bun, dar și mai sigur. Lucrul acesta nu s-a îndeplinit imediat și nici n-a venit la o dată fixă. Toate reușitele sau nereușitele fiecăruia plecat în țări străine l-au marcat și l-au făcut mai bun. De peste Dunăre tot timpul țara noastră se va vedea altfel și unghiul acesta de vedere este de mare folos.

Este interesant că după ce toți politicienii au profitat imens -scriu de capitalul electoral, de banii trimiși în țară de cei care au lucrat, dar și de cei cheltuiți de cei care au venit în vizită în țara natală, acum se reinventează statutul celui care fiind în altă parte n-are voie să voteze.

Trebuie să recunosc cu durere că țara mea dragă este mai înapoiată decât diaspora, s-ar putea la un moment dat să aibă mai puțin profesori sau medici -în această direcție ne îndreptăm. Atunci unde ajungem?

Oricum, lipsiți de-un echilibru intelectual, străpunși de-o majoritate nătângă ne vom alege conducători slabi și neaveniți. În felul cum decurg evenimentele, copiii mei vor face în curând parte din diasporă.

Salut de pe acum întreaga diasporă!
Steagul se ține sus chiar și pe Lună.

Lucrurile acelea ce s-au terminat demult

Diaporama - Muzeul Antipa 2011

Senātus Populusque Rōmānus (http://en.wikipedia.org/wiki/SPQR#Historical_context)

În aceeași frază bogații și săracii, aristocrații și poporul; imperiul.
În același context, sărăcia, bogăția iluzorie a democrației, lipsa impulsului.
Suntem în măsură să criticăm vederea, ceea ce vulturul vede spre stânga? și dacă era spre dreapta?
DULCE ET DECORUM EST

Viitor

Un ciclu educațional ne învață, la fiecare generație, cum să ne ținem echilibrul.
Cine oare știe cum se-nvârte betoniera și... echilibrul ei constă în amestecul de material.

Scriu că există o depărtare din ce în ce mai mare între intelectual și creația materială. Un Manole bagă pe internet clipul cu nevasta zidită. El bea pe rupte zidar fiind. Acasă după înnoptate doarme rupt în gură de beat ce este.

De fapt în fiecare zi Ana lui bagă pe net poze pornografice cu cărămizi în pizdă zidită ce va fi.
Știind construcția -biserica pulii lui Basarab, nume oriental desigur, Ana nu dorește niciun copil.
Normal că a doua zi chinezii -mongolii cum i-au spus cei din streașina Putnii, ne-au cumpărat țara.

Ehh! era vorba doar de verticală, ca să nu se împrăștie betonul!

Kiling them softly

Într-un bar, în care liniștea era spartă periodic de discursul lui Obama, de vocea lui clară ce venea de la un televizor atârnat parcă de tavan, doi tipi se întâlnesc -unul l-a așteptat pe celălalt, pentru a trage linie -nu o linie. Este vorba de ultimul capitol al oricărei afaceri, plata.

Ca-n multe filme, plata trebuie să aibă filosofia ei, nu să fie aruncată pur și simplu -oamenii nu sunt bancomate. De aceea discuția degenerează într-o diatribă împotriva celui nou ales, celui ce promite multe la televizor și de aici împotriva basmelor ce vor să decoreze mitul libertății americane în culori noi și vii, cum ar spune latinul, asemeni unei tribuna rostrata.

Cel venit știe tot, știe și ce va vorbi Obama și ce gândește cel ce-l așteaptă. Răbdarea lui are limitele egalității, are formele de conjugare ale libertății. De aceea aceste ultime cinci minute din acest film ar fi trebuit să fie primele și dacă le repetau și la urmă cu atât mai bine.

Gestul aruncării pachetului de țigări în momentul în care privește la televizor, este abaterea atenției, este efortul pe care-l faci tu ca om de a scăpa de legătura strânsă pe care o face societate cu tine.

Acest film este derulat pe discursurile politice ale lui Bush (jr.) ca președinte, ca român m-am simțit ca pe vremea lui Ceaușescu, când intram în casă, iar la televizor se auzea neclar și monoton vocea marelui cârmaci. Nu este nimic nou, aceleași cuvinte ambalate în stupizenia unui discurs ce n-are legătură cu prezentul. Cuvinte ce vor să fie prezente, dar sunt presupuse a fi prezente.

Acțiunea filmului este simplă, totul pentru a lua gâtul unui tip din mafia jocurilor de cărți, care i-a tras clapa, ei mafiei, adică unor tipi pe care oricum nu-i vezi în film și nici nu merită asta.
Dar acest personaj, în loc să fie omorât pe loc, ca-n vremurile bune și demult apuse ale mafiei, este iertat, este iertat după mult timp după ce el însuși s-a autodenunțat. Fapte disperate și greu credibile, dar filmul continuă. Alți losers, prind aceeași mișcare și o repetă pentru ca vina să cadă pe inițiatorul din trecut. Scena se repetă, vine killer-ul, trebuie iar să-l sperie pe individ, trebuie să afle dacă el este de vină; circumstanțele fiind neatenuante. Filmul ar fi trebuit să se termine repede și să fie o lecție celor ce strigă lupul. Dar tipul este simpatic și mafia nu vrea să-l omoare, și tărăgănarea plictisește spectatorul și îi creează incontinență urinară, sau sete permanentă, ce film soflty. Este atât de greu pentru mafie să omoare un tip în ziua de azi în America, lasă că pot juvenilii mai repede.

Pe tot parcursul filmului, în care cuvinte ca; patriotism, țară, conducere, noi, voi se repetă ca un ecou, cuvinte pe care personajele nu le spun, nu le gândesc, discursul politic din fundal este omniprezent. M-am repetat cu intenția de a reveni la cele două Americi care trăiesc pe același teritoriu, lucru valabil și cu țara noastră, România. Adică, la acei oameni pentru care politica, societate, munca, nu înseamnă nimic, dar care reușesc să traducă cel mai bine prezentul în existența lor.

Și pentru ca tortul să aibă o cireașă sau o căpșună în vârful său, cel intrat aduce aminte de Thomas Jefferson (un tip ce-l ajuta pe Benjamin Franklin să ridice zmeul cu stele și cu dungi). Interlocutorul se miră, și are dreptate.

Explicație este simplă. Ceea ce fac ei, locul lor, țara și oamenii, reprezintă o afacere.

Acest film anunță altele, este un promotor al unui subiect și merită văzut cumva din spatele ecranului -dacă ați reușit vreodată să ajungeți acolo. Acest film anunță căderea unei morale și a unui vis în marea cultură americană - în cea populară, nu în cea cultă promovată imediat după al II-lea Război Mondial.

În contrast cu Lincoln, care apare ca multe alte filme patriotice la cerere -întocmai ca-n vremurile fericite ale țării noastre, acest film trage clopotul (de la Philadelphia), care deja crăpat, anunță că libertatea are un alt accent și o altă valoare, mai mare chiar.

Țara mea - călăuză

Un pahar mare închin,
celor lipsiți de venin.


Să nu ne fie frică să fim români,
peste această țară să fim stăpâni.
Să fie dorința asta chin,
căci pământul ăst, noi îl iubim.

Patriotism şi existenţă

"Este aşadar necesar ca existentul să fie, atunci când este, şi inexistentul să nu fie, atunci când nu este. Dar nu este necesar ca orice existent să fie, nici ca inexistentul să nu fie." Aristotel, Despre interpretare 19a *
_____________________________________________

    Jean Paul Sartre reia ideea sub forma fiinţei, a existenţei acesteia, a omului.

    Piesă de teatru: Morţi fără îngropăciune.

    În urma unui atentat mai mult nereuşit, decât reuşit; membri din rezistenţa franceză sunt prinşi şi sechestraţi într-un pod vechi chiar de conaţionali de ai lor -cei care erau de partea lui Petain. Vor fi judecaţi în grabă şi mai mult ca sigur, vor fi omorâţi. Ideea că în urma unui atentat (unde cei ucişi se numără pe degete) vor fi omorâţi zeci de săteni planează asupra conştiinţei atentatorilor.

    Întorcându-ne la ideea existenţei, extragem un dialog din piesă:

"Henri: Unde-am greşit?

Canoris: Nu ştiu. Ce importanţă poate avea asta?

Henri: A fost undeva o greşeală, mă simt vinovat.

Sorbier: Şi tu? Ah! îmi pare foarte bine: credeam că sunt singurul.

Canoris: Ei bravo: şi eu mă simt vinovat. Şi ce-am câştigat cu asta?

Henri: N-aş fi vrut să mor în greşeală.

Canoris: Nu-ţi bate capul: sunt sigur că tovarăşii n-au ce să ne reproşeze.

Henri: Nu mai pot eu de tovarăşi. Acum trebuie să-mi dau socoteală numai mie.

Canoris (şocat, pe-un ton sec): Şi-atunci? Ai nevoie de-un duhovnic?

Henri: Lasă-l dracului de duhovnic. Acum trebuie să-mi dau socoteală numai mie. (O pauză, apoi adresându-se parcă sieşi.) Lucrurile n-ar fi trebuit să ia o asemenea întorsătură. Dacă aş putea descoperi greşeala...

Canoris: Ai ajunge departe.

Henri: Aş putea s-o privesc drept în faţă şi să-mi spun: iată pentru ce mor. Doamne! un om n-o poate mierli aşa, ca un şoarece, zadarnic, şi fără să facă "uf".

Canoris (dând din umeri): Eh!

Sorbier: De ce dai din umeri? Are tot dreptul să-şi salveze moartea, e tot ce i-a mai rămas.

Canoris: Binenţeles. S-o salveze dacă poate. " **

Concluzia pare simplă, eroii noştri nu mai există deja, căci dovada existenţei lor dispare încet, încet. Toate concluziile pe care aceştia cinic şi le împart nu mai au nici o legătură cu lumea reală, ei deja sunt inutili pentru cei de afară, nu mai există "afară".

_____________________________________________
* Aristotel; Categorii, Despre interpretare; Humanitas 2005, pag.124, mijloc
** Jean Paul Sartre; Muştele.Cu uşile închise.Morţi fără îngropăciune... teatru; Rao 1998,pag 148-149