Se afișează postările cu eticheta karate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta karate. Afișați toate postările

sâmbătă, 15 noiembrie 2014

Timp întrerupt

mawashi
O după-masă pierdută-ntre copii. Și-atunci când dai un telefon s-ar putea să sune ocupat.
Apoi lungimea de undă a sportului; îngustă, echilibrată, naturală, nemistificată.
Am conchis că toate așteptările sunt în legătură cu mesajele; a celor ce pleacă, a celor ce vin, de aceea medalii capătă cei care sunt în punctele de legătură. Nu poți câștiga fără să transmiți ceva oponentului, nu poți câștiga fără să transmiți ceva arbitrului. Sunt momente cheie. Dacă le ratezi, ratezi conversația, cu oponentul tău, cu arbitrul. În lipsa comunicării randamentul tău scade, mă refer la combativitate, la felul în care lupta -deschisă la început, se închide acum.

Sportul este asemeni unui mesaj. Toate mișcările tale alcătuiesc un mesaj; pe care antrenorul, arbitrul, oponentul și nu în ultimul rând publicul, îl percepe. De aici incertitudinea, ce provine din regulament, din interpretarea lui, din imagine, din țipăt.

Să dai un telefon, în lipsa conversației, te scuzi.

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Emoția

Oamenii trăiesc cu emoție, dar educația îi face să o ignore, de aceea vorba aceea; să plângi unde nu te vede nimeni, ascunde cel mai crud sentiment uman: singurătatea.
Îndrumarea spre ascunziș, spre cotlonul singular, spre locul unde îți desăvârșești singurătatea este cea mai falsă trimitere a unei educații.

Fetița -în participarea sa la concurs, nu poate; emoția o cuprinde și în același timp o transformă în starea primară a umanului, aceea ce de fapt noi toți suntem: o emoție perpetuă. Fetița nu poate să ducă, nici măcar să înceapă, ceea ce a învățat într-un sport ce se pare că cere multă perfecțiune. Dar emoția ce răbufnește în plânset nu este întruchiparea neputinței, este forma de coabitare a spiritului casant în corpul fragil. Fetița plânge pentru că este ceea ce este, nepregătită cu ea însăși și asta nimeni nu te învață.

Peste ani, copilul-om ajunge omul-copil, ce tragedie, ce pierdere, câte emoții vor fi uzate sub masca vanității, a orgoliului, a minciunii, noi toți am trecut prin asta; ce pierdere!


luni, 12 decembrie 2011

Alexandra


Sigur că sportul este o invenției bărbătească, mai mult chiar, artele marțiale erau destinate numai bărbaților. Astăzi, numeroase femei practică sportul ca performanță, unele chiar și artele marțiale. În schimb, ce ne facem dacă acele femei, adevărate luptătoare, sunt și frumoase?