Vânătoarea

Secolul curbat al traiectoriilor date de harpoane poate fi uitat, vânătoarea poartă prelegeri ce țin de existență și nu de moarte. Toate iubirile eroice ce privesc trofee zac epuizate în muzee roase de molii. Interesul poartă anvergura cunoașterii, al dialogului, al petrecerii; a conștientului trecutul prin filtrul partenerilor prezenți.

Pylos -pescari

Am impresia imediată că pescarii au observat ceva și aparent imaginea are unghiul ascuns în subsol, în legendă, în ceea ce ulterior poți afla din alte surse, din alte idei.

Moby Dick este prezent și orice atracție marină te poate purta într-acolo, orice plasă pescărească poartă urma unei mușcături mortale, ca și orice pescar pe care frica l-a mutat pe țărm.

Am asistat la flecăreala celor doi corsicani cu privire la peștele mic și umed.
Pe departe istoria cicatricilor a fost ocolită, recursul eroic uitat, dialogul stopat.

Nu există o realitate a uscatului și o realitate a mării compatibile în adevăr; Atlantida aparține mării și Zeii aparțin uscatului, povestea lui Poseidon ține doar de o împărțire, iar Ocean depășea înțelegerea valorii de o mie.

Omul pe mare este un rătăcit, un exilat purtat de vânt și valuri, pe care destinația a încercat să-l pună-n drepturi, să-i dea valoare. Destinația, scopul călătoriei ține de parcurs, de poveste, de eroism; așa ne întoarcem la traiectoria inițială a poveștii noastre. Ne întoarcem la observație, la detaliu, la nori și la soare, la navigație.

Eseul meu scurt este despre călătoria eu-ului printr-un prezent absolutizat de informație, abrutizat de falsitatea prezentării acestei din urmă informații: informația.

Nu Ulise pe insula vrăjitoarei Circe a fost indus în eroare asupra realității și a pierdut trei ani pentru a-și relua călătoria?! Călătoria = drumul spre Itaka.

Cred că pe insula nimfei Calypso a pierdut mai mult, unde Zeus într-un acces de umanitate l-a eliberat.

Atunci ce dorim dintr-o poveste? Ceea ce ne poate orbi imediat orice înțelegere și trecerea în uitare a felului existențial de a fi om, sau căutarea unui adevăr ce ne poate purta peren într-o călătorie homerică nemuritoare?!

(Futui ce pleonasm triplu poate fi: „peren într-o călătorie homerică nemuritoare”)

Scena a II-a din „Împăratul îndrăgostit”

În peștera subacvatică a lui Nemo,
erau bogății capturate din vase scufundate.
În peștera lui Nemo era divinul,
Instrumentul,
Submarinul!
 
Înspiralat ca un fitil,
Era gigantul Nautil.
Și lângă el, atât de mic,
Era micuța Moby Dick! .

Scena a II-a

Fără muzică.

Împăratul: Cine a vorbit, cine a recitat?!

Tăcere.

Î: Nu mă aude nimeni? Hei, servitorilor...

Intră un paj. Toți se ridică, mai puțin cocoșatul.

Pajul: Au venit saltimbancii să vă prezinte spectacolul.

Î: Au adus și ursul?

Pajul ridică din umeri.

Î: Ultimele două versuri ...

Pajul anunță intrarea saltimbancilor
Apar câțiva clovni, un aruncător de flăcări pe gură, un om cu un cimpanzeu pe umeri, o fată în costum de baie negru ce duce o farfurie pe nas, alții.

Î: Ursul, unde este ursul ?

Un clovn: Este bolnav majestate!
Alt clovn: La fel și dresorul!

Î: Atunci plecați, afară toți.

Î: Mai puțin fata, fata cu farfuria. Vino-ncoa!

Fata cu farfuria: Majestate!

Î: Cum te cheamă?

Fata cu farfuria: Little black dress!

Î: Interesant nume, cine s-a îmbătat la nașterea ta?

Râsete.
Little black dress: Mama.

Î: Să o cunoaștem pe mama ta?

Little black dress: Trebuie să o scoateți din spital.

Î: Sau să intrăm noi acolo? Nebunii apucă repede să spună vorbe despre lumea viitoare.

Șeful de protocol (cocoșatul): Majestate, am putea organiza o masă rotundă.

Ministrul de Război (MdR): Să-i aducem pe toți nebunii, aflăm cum se va termina războiul, să vină și babele alea cu jocul cu mărgele de sticlă.

Î: Deci și după vedeniile nebuniilor sau ale bețivilor se pot face numeroase prezumții care să pară că au șanse de adeverire. *

Cocoșatul: Seneca.

Apare un paj.

Pajul: Horațiu.

Împăratul: Vergiliu.

Little black dress (Lbd): Cine nu nimerește măcar o dată ținta, dacă zilnic își exersează aruncarea?

Împăratul: Cicero. Vino draga mea lângă mine, în dreapta mea, gonește puturosul ăsta de militar mai la margine. Tu miroși atât de bine. Ce arome arunci pe tine?

Lbd: Wish of peace!

Cocoșatul se foiește, Colonelul Cangur, țeapăn până acum, îl împinge jos de pe canapea. 

Cocoșatul: Tre` să dau un telefon!

Împăratul (privindu-l): Repede c-avem treabă, mi se face sete.

Împăratul (întorcându-se către fată): Sper că nu faci parte din grupul Fetelor Speriate.

Lbd: Parfumul este Avon, majestate.

Împăratul: Să vină Somelierul. Printre noi pot să fie trădători.

Apare un paj.

Pajul: Vine Somelierul.

Împăratul (către Somelierul din fața lui): Miroase-o!

Somelierul (se pune în genunchi în fața fetei și își pune capul în poala ei): Fata nu minte majestate.

Împăratul (către Somelier): Bine, stai lângă ea, mă anunți când își schimbă mirosul.

Mișcări pe locurile din dreapta împăratului. 
Pe fereastră apar lumini rotunde ale reflectoarelor antiaeriene.

Pajul: Aterizează generalul Vultur... cu parașuta!

Împăratul (sare la fereastră): Pregătiți medalia, poate o aduce și pe Moby Dick.

Pajul (către public, cu dosul palmei la gură):Moby Dick este arma secretă a împăratului.

Î: Pregătiți un loc pentru generalul Vultur, în stânga mea.
Colonelul Cangur: Să stea în locul meu, l-am încălzit.

Apare cocoșatul, se pune în locul Colonelului Cangur, acesta îl împinge din nou jos.
Fata sare și ea de la locul ei; Somelierul, în patru labe îi miroase dosul.
Ministrul de Război se apropie pe la spate de împărat.
Pajul stinge lumina.
Se aude un strigăt de moarte.
Cortina.
Publicul tace, nu aplaudă.


*
Cicero, De divinatione, LIX 
„Deci și după vedeniile nebuniilor sau ale bețivilor se pot face numeroase prezumții care să pară că au șanse de adeverire.Cine nu nimerește măcar o dată ținta, dacă zilnic își exersează aruncarea?”
„Jam ex insanorum, aut ebriorum visis innumerabilia conjectura trahi possunt, quae futura videantur. Quis est enim, qui totum diem jaculans non aliquando collineet?”

Cicero, Despre divinație, Polirom, 1998, pag182-183.

De acolo...

Kiparissia Castle, Peloponesse, Greece

... vin toate.

Unghiul acela, ce prindea larg, un ținut fabulos, era asemeni unei vele; care umflată prindea -la fel de fabulos, tot vântul din lume.
Soarele rupea norii și lumina lui scandaliza niște valuri care, oprite și ele o clipă, întrerupeau circulația vapoarelor. Zidul acela acvatic pomenit de Moise la trecerea Mării Roșii era valabil și aici.

Când te gândești că totul era datorită ferestrei și preocupării ei în a îți arăta lucruri nemaivăzute.
Fereastra de fapt îți arată interiorul ei, asemeni hăului căscat de Marea Balenă Albă vânată de Ahab. Odată pătruns în castel, trecând de poartă, ai trecut de fanoane.

Moby Dick a purtat generații întregi de oameni de pe un țărm, pe celălalt al oceanului, căscându-le de fiecare dată fereastra. De fiecare dată le-a arătat cunoașterea.

Kiparissia Castle

Treci prin fața ferestrei, prin fața necunoscutului, în interior o lume supraviețuiește doar datorită atenției tale. Dacă nu o vezi, ea moare. Asemeni unei culori la semafor, dacă nu o vezi, cineva poate să moară. Drumul nostru este plin de culoare, observația nu ține de cromatică, ci doar de atenție, de felul în care Oblio știa să nu se rătăcească. Cu toate că uneori, personal, îmi doresc rătăcirea.