După apus

Crepuscular Koroni port

Tainic, fiecare luminiță arată ceva, toate unite în comun prin ceea ce ține de om. Soarele fiind divin, prin apusul său lasă loc luminii oamenilor, cea proteică înlocuită de cea prometeică. Crepuscular și ubicuu Zeul este prezent și prin coridoarele lăsate necercetate, bântuie oamenii, îmbrăcați în case, mașini, bărci, avioane.

Lumina oamenilor este invizibilă Zeului, fiind artificială, cunoscută, lipsită de frică. Lumina oamenilor le arată faptele, mersul, căutarea. De urmele acestei lumini Zeii fug, uitătura lor este cea a oamenilor, o întoarcere orfică în spate, în fapt oamenii au uitat nerăbdarea, transmisă de acum zeilor.

Într-un orizont frânt și triunghiular, catargele iahturilor apăsau la nord vârfurile muntelui Ithome, aproape de vârf, Messinia; cetate uitată de zei, cotropită de spartani. Este o greutate să privești în minte istoria atârnată de vârfurile unor catarge.

De pe un catamaran se auzea muzică, un ritm neștiut pe aici, venit din Africa prin America. Lumea știută de mine se schimbă, ceea ce aduce vântul antichității din spate, pe o corabie cu catargele goale, lasă un imens gol în fața ei, prin nemișcare, prin lipsa umbrelor.

Valul crepuscular

Letrina beach, Katakolo, Pirgos, Peloponesse, Greece

Ultimele raze solare devin tangente, ce mai scapă apoi prin refracție, devin crepusculare.
Sus, foarte sus, norii încă mai văd soarele, dar și lumina lor, chiar reflectată acum, face parte din zona crepusculară, aici este tot farmecul acestei secvențe scurte din zi -scriu eu.

Valul scapă peste nisipul închis la culoare tone de apă, în urma lui, o peliculă atrage cerul, durează foarte puțin și schema aceasta se repetă aproape la fiecare val. Între timp cerul devine din ce în mai închis și marea din ce în ce mai furioasă.

„Ai scăpat și de data asta!” mugește parcă valul dând glas mării geloase pe lumina solară.