În ordinea influenței, imaginea aparține luminii, contrastului.
Plinul apare central, în timp ce detaliile dispar la periferie.
Apare mișcarea, vasul pare că se mișcă, tras de toarta ce dispare în lumină.
Pe locul doi apare artistul, sau mai degrabă dorința lui, prin care aruncă mesajul, încapsulat în imagine, încifrat în umbre.
Totuși se întâmplă ca timpul să schimbe și să voaleze înscrisul și odată la spargerea sticlei, soarele, lumina prea puternică să deterioreze mesajul, el ne apare fragmentat, întrerupt de timpul scurs.
Cei care vin apoi recompun totul, artistul devine obiect și se învie opera, toate acestea datoriră mesajului.
“Să nu te izolezi de lume. Nu-ţi ratezi viaţa când o pui in lumină. Tot efortul meu, în toate situaţiile, nenorocirile, deziluziile, se îndreaptă spre reluarea contactelor. Până şi în tristeţea asta din mine, câtă dorinţă de iubire şi câtă beţie chiar şi-atunci când nu văd decât o colină în aerul serii. ... Esenţialul: să nu te pierzi şi să nu pierzi ceea ce, din tine, doarme în lume.” Albert Camus, Caiete
Se afișează postările cu eticheta lumina. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lumina. Afișați toate postările
duminică, 15 octombrie 2017
miercuri, 1 aprilie 2015
Privind spre interior dorind spre exterior
În aceeași zi, și la aceeași oră; am deschis ușa și Lora înăbușită de căldura unei primăveri neașteptate, m-a privit calm și obtuz. Poate nu în același minut, poate mai târziu, un bondar imens a pătruns în bucătărie, luat pe val de miros, de căldură, de dorință.
Lesne ne putem rătăci după colț, după copac, sau chiar după raft. Bondarul s-a rătăcit imediat și fereastra largă în lumina ei, i-a dat o clipă salvarea dorită. Nu fereastra luminoasă i-a dăunat, ci ușa.
În timp ce mă luptam cu bondarul într-o mimică demnă de mișcările unui dans indian, disperat, am deschis și fereastra. În urma acestei evadări, Lora s-a ridicat și a părăsit unghiul de libertate din care eu o puteam privi.
Mă gândesc, fără a dori neapărat ceva, ce este mai prețios? O libertate impusă sau o dorință de evadare?
marți, 24 martie 2015
Lumina care cade
![]() |
| Castani canadieni albi |
Sunt zile în care păstrez cerul în imagini luate cu aparatul numai pentru urmele atât de diferite, de întretăiate, de fugare, ca cele lăsate de reactoare.
Tot timpul, de mic copil, m-am întrebat asupra celor ce călătoresc atât de des cu avionul, asupra satisfacției lor de-a vedea lumea, de sus.
Tânăr fiind, erau rare știrile despre avioane căzute. Până odată ce eram în Retezat, undeva la tăul Peleguța și într-o dimineață s-au auzit zgomote asemănătoare trăsnetelor, afară fiind senin. Un avion AN-24 se prăbușise peste Custura, spre Lupeni. Evenimentul l-am traversat, însă știrea am aflat-o mult mai târziu. Se pare că era un avion de marfă nu cu pasageri, oricum echipajul murise, era; cred prin 1987.
Am citit undeva în dorințele unui copil; „Să nu se mai prăbușească avioane...”
marți, 10 februarie 2015
Insolența directa
joi, 13 noiembrie 2014
Valul crepuscular
| Letrina beach, Katakolo, Pirgos, Peloponesse, Greece |
Sus, foarte sus, norii încă mai văd soarele, dar și lumina lor, chiar reflectată acum, face parte din zona crepusculară, aici este tot farmecul acestei secvențe scurte din zi -scriu eu.
Valul scapă peste nisipul închis la culoare tone de apă, în urma lui, o peliculă atrage cerul, durează foarte puțin și schema aceasta se repetă aproape la fiecare val. Între timp cerul devine din ce în mai închis și marea din ce în ce mai furioasă.
„Ai scăpat și de data asta!” mugește parcă valul dând glas mării geloase pe lumina solară.
luni, 27 octombrie 2014
Eclipsa socială
| Peloponezul vestic - în zare munții Kiparissiei |
Cum scria Beckett:
≪Mă nasc în moarte≫,
≪Picioarele au ieșit deja din marele vagin al existenței≫,
≪Esențialul este să nu ajung niciodată nicăieri, să nu fiu niciodată nicăieri.≫ *
Atașăm realității noastre imaginea zilnică a unei monotonii figurative, aceeași oameni, aceleași forme, aceleași culori, indiferent dacă acestea se mișcă sau nu, dacă există sau nu. Nimic deosebit, curant, sănătos, doar felul clar pe care mental trebuie să-l îmbucăm.
Eu trebuie să te pup în cur, pentru ca tu să mă pupi mai târziu, apoi eu te voi pupa ceva mai elaborat, în timp ce tu trebuie să te gândești cum să mă elaborezi mai bine cu pupatul, în cur, bineînțeles.
De acolo, din cur, din întuneric, totul se vede mult mai clar, fiindcă, dacă vrei, sunt mulți care ți-l pot spăla zilnic, asta dă clarviziune.
De aceea când scap, pun curul în apa sărată, ustură o vreme, dar trece și se vindecă. Venind din acel leagăn crepuscular pot scrie că oamenii evită să mă mai pupe în cur. Pentru că eu, cu buzele mele sărate și arse de-un soare izbitor de cotropitor, îi rănesc, îi doare și îi fac să nu mai dorească să-mi întoarcă bucile niciodată, iar eu vindecat pot rămâne uitându-mă la albumul meu de poze.
* Guy Scarpetta, Elogiu cosmopolitismului, Polirom, 1997, pag.141.
vineri, 13 decembrie 2013
Orizonturi clare
Unica certitudine a drumului mi-a fost creată de semne. Flacăra unei lumini, apusul soarelui, au fost primele semne pe care nu trebuia să le evit. Ulterior s-au suprapus cu fumul și cu răsăritul stelelor, norii ce au fost prezenți au fost eliberați, astfel cunoașterea a devenit globală -în lipsa obstacolelor atmosferice.
Am parcurs drumul prin pădure, acolo unde lumina este drămuită cu grijă de frunzele fagului ascuțit, sau a stejarului dăruit. Sunt arini palm-aurii sau tei străvezii. Prin mesteceni și aluni am văzut poteca lucind în lumina soarelui aburind.
În toate aceste nocturne poezii am trezit un orizont clar și ferm al unui viitor pizdiu.
Luna, unde-i luna, de unde-i luna, ce-i luna...
luni, 22 iulie 2013
Lumina de Johannes Vermeer
![]() |
| Tinci |
Fie că vrem, că nu vrem, lumina pătrunde peste tot, în ciuda noastră ne relevă, ne revelează cea mai înaltă formă de cunoaștere: penumbra.
Sunt anumite detalii pe care le regăsim într-un mesaj. Sunt anumite forme care ne plac și ne arcuiesc spre mesaj. Nu ne putem lipsi și nu vom reuși poate doar dacă devenim orbi, de ceea ce lumina ne arată.
„Culoarea unui nor nu este niciodată la fel cu al altuia!” Vermeer (citez din memorie, dintr-un dialog din filmul, romanul, „Fata cu cercel de perlă”)
http://tv.acasa.ro/fata-cu-cercel-de-perla/trailer
sâmbătă, 29 iunie 2013
Lumina
Suntem în pragul alienării generale provocate de marea îmbulzeală întru pizdeală!
Cuantic scriind suntem o entropie scăzută. Asta nu-i de rău, e de bine.
Ceea ce lasă de dorit este manifestarea umană pe care dorim să o afișăm tot timpul. Ne îmbrăcăm ca atare, purtăm haine asemenea, conducem mașini din ce în ce mai bune. Aprindem lumânări de sărbători religioase, mai ales ne bucurăm că avem liber și în rest ne întrecem să fim cât mai aproape de ceilalți. Un ifos. Metalul este mai aproape de alt metal în minereuri, apa sărată de cea dulce, norul de vânt și mai ales luna de soare, dar omul nu este aproape de om - de celălalt om, asta a fost o găselniță creștină și chiar a dat bine.
Astăzi am văzut lumina care topea oțelul și omul care aplecat peste ea - lumină, își îndeplinea rolul.
Astăzi am văzut figura:
Pentru cunoscători Ea se află mergând din Piața Traian spre Fabrica de Bere pe dreapta sus (este un parcurs de doar două sute de metri).
Figura a privit prin mine, noroc că nu eram în dreptul ei. Omule, du-te și te plimbă! Și asta am făcut.
duminică, 28 aprilie 2013
Bestial
Am asociat tot timpul lumina cu intelectul și cu imaginea binelui, sau că lumina dă ceea ce în întuneric nu vedem.
În felul meu altruist de a vedea lucrurile am greșit atunci când am remarcat detaliile și-am fotografiat câinele sub masă în apus de soare.
Fac apel la cei ce susțin că lumina-i crezul absolut, eu am reușit să surprind contrariul. Se poate verifica cu dosul palmei.
Într-o sfericitate a conului, o narcisă-și dădea ortu' popii demult.
N-am reuşit să aliniez și nici n-am reușit să aliterez dreapta care face din ea imaginea unirii a trei puncte sub același unghi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)




