Lăsând la o parte intempestivul

Delphi, Apollo self libation

Asupra lui însuși se produce magia. Sau se produce asupra lumii? catalizator fiind Zeul!
Este exact ca vocea de la telefon, răspunde nefiind sigură de cel care o caută, numărul nefiind cunoscut.
La fel cel care caută, nefiind sigur de numărul cunoscut.

Nici Zeul nu numără, în felul său nemuritor nu există o constantă, o rotație după care toate fiind necunoscute nu mai trebuiesc cunoscute, fiind rotite.
Surprinzătoare rămâne totuși vocea, zgomotul curgător a libației, fiind prea înaltă sau prea joasă. Înclin spre cea joasă. Rămân atârnat. Zugrăvit.

Aș putea să mă trezesc la un țipăt.
Acesta nu apare. În lumea mea păsările doar privesc. Uman ar fi ca preoteasa să țipe, nu să cânte și nici să se cațere pe stâncă ca și cum ai merge pe bicicletă. De aceea, nefiind întrunite toate condițiile umane, Zeul rămâne singur.

Atunci când Zeul rămâne singur, lumea strigă, vocea ei este mută și nu mișcă nimic. Libația apare ca o ultima formă de evadare. Evadare a lumii, sau a Zeului?!