Intersecții

Construcția corpului nou al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”, Timișoara.

Moira țese. Toate liniile de deasupra vor trasa unghiuri solide prin care copiii vor evada din această lume.

Mersul pe apă

Peninsula Katakolo, Peloponez, Grecia

Obținem tot. În felul în care vedem lucrurile, este mai ușor să mergem deasupra solului, decât pe el. Scriitorii reușesc asta, povestitorii, barzii, cântăreții și dacă vreți; poeții. Totul este suplu, înalt și versificabil. Asemenea unei religii, oamenii nu ating pământul, ei fiind păsări.

Apropierea o trădează, soarele apune, umbrele lungi și întrerupte; ne aflăm în aer. Cineva merge pe ape. Toată lumea merge pe ape. Dorințele noastre merg pe ape.

Cei care scriu, rectifică substanțial întregul parcurs intelectual. Puțini dintre ei au căderea necesară de a se trăda. Aici scriu mai ales de cei ai noștri, de cei români. Romanele noastre sunt pline de sărăcie în timp ce cei le-au scriu se scufundă în bogăție. Valabil și pentru prezent.

Se vinde ceea ce reprezintă anatema. Nimic optimist, nimic evaluat la gaura cheii. Se scrie pentru cei de la 1907, acolo suntem, la Zola și mina (deținuții), Hugo și mizerabilii (tot deținuții). România este plină de deținuți. Așa și este.

Acum eu vreau să vă arăt generația de mâine, cea care merge pe ape. Nu așa a vrut și Hristos, și ce-a ieșit, opulenții preoți de 22 de milioane de euro primite anul acesta de la guvern.

Eu vreau sacralizarea educației, nu religiozitatea sau ortodoxismul ei. Sunt destui profesori care mă citesc și n-au curajul acesta, de a impune o conduită morală a spiritului elevilor, de aici chiar pierderea lor.

Să vrei curajul să-i asculți pe copiii care îți povestesc fricile lor. Aceia sunt copiii ce merg pe ape.

Timp întrerupt

mawashi

O după-masă pierdută-ntre copii. Și-atunci când dai un telefon s-ar putea să sune ocupat.
Apoi lungimea de undă a sportului; îngustă, echilibrată, naturală, nemistificată.
Am conchis că toate așteptările sunt în legătură cu mesajele; a celor ce pleacă, a celor ce vin, de aceea medalii capătă cei care sunt în punctele de legătură. Nu poți câștiga fără să transmiți ceva oponentului, nu poți câștiga fără să transmiți ceva arbitrului. Sunt momente cheie. Dacă le ratezi, ratezi conversația, cu oponentul tău, cu arbitrul. În lipsa comunicării randamentul tău scade, mă refer la combativitate, la felul în care lupta -deschisă la început, se închide acum.

Sportul este asemeni unui mesaj. Toate mișcările tale alcătuiesc un mesaj; pe care antrenorul, arbitrul, oponentul și nu în ultimul rând publicul, îl percepe. De aici incertitudinea, ce provine din regulament, din interpretarea lui, din imagine, din țipăt.

Să dai un telefon, în lipsa conversației, te scuzi.

Excursia în lipsa părinților

Greek Trireme by LumenIzampel

Un fenomen antic ne pune la încercare, plecarea părinților; diaspora.
Interesant este că astăzi această legătură devine foarte vie, nu pierdută cum era, sau cel puțin întreruptă.

după furtună, Katakolo-Peloponez, septembrie 2014

Într-o ordine nefirească, primul ar fi câinele, totuși primul val l-ar lua pe el.
Apoi, bunicii și în cele din urmă, dar nu ultimul, nepotul, nepoțica.
Lipsa părinților ar fi aici deductivă, nu subiectivă. Imaginea ne arată drumul spre un loc gol, acolo unde norii se risipesc și dispar. Valurile marchează ruta, itinerarul. Itinerariul.

Ne putem oare lipsi de părinți în favoarea bunicilor?
Dorim o generație a plecării părinților?

Am impresia unei stări de asediu, sigur că aici este vorba de Camus, de alegeri, de fapte, de dorințe.
Nu putem crește copii în lipsa părinților. Se simte deja asta.
Atunci de unde nebunia asta geriatrică, pensionară. La urma urmei religioasă de fapt.
Neputința unei țări de a duce până la capăt o generație tânără decade în salvarea mistică a bătrânilor.
Povestea cu funia de nisip dă roade și tinerii vor rămâne cu ultimul bătrân în perfuzii, care înainte de a le spune secretul acestei rețete; moare.
Morala?! N-au învățat nimic.

„Copiii teribili”

„Ființele singulare și actele lor asociale sunt farmecul unei lumi complexe care le elimină. Ne îngrijorează viteza pe care o capătă ciclonul în care respiră aceste ființe tragice și nestatornice. Totul începe cu copilării; la început ni se par simple jocuri.”

Jean Cocteau, Copiii teribili, ed. Paralela 45, 2005, pag.61.

Știri grele

Am intrat în bucătărie țipând că Halep o fute și pe asta deja... copiii mâncau liniștiți supa.

Copiii teribili ai lui Jean Cocteau

Fără a lăsa nimic de rezolvat, fără a opri ineluctabilul, Cocteau scrie opera vieții lui; cel puțin așa am citit eu că este romanul psihologic numit: „Copiii teribili”.

De ieri, cuprins de-o noapte prinsă-n rândurile cărții, azi la prânz am citit finalul.
Punctul este o reprezentare perfectă.
Pătratul, ignorând colțurile, devine la fel.
Cubul, repetă situația.
Ori Cocteau, în felul în care a rupt tradiția, a sfâșiat toate urmele de romantism și realism ce-au mai rămas în bogata literatură franceză, reinventează sfera, locul unde ne întâlnim cu toții, pământul.

A eliberat personajele, și vai, ce prăpăd au făcut ele.

Azi recomand:
Jean Cocteau, Copiii teribili, ed. Paralela 45, 2005.

După ploaie

semnat: Micul artist

După atâtea ploi reușite și, nereușite, copiii s-au plictisit de statul în casă și-au început să iasă afară pe-o vreme capricioasă, într-o plimbare mult dorită.
Afară; câinele ud, bicicleta la fel, iarba prea verde, bălțile prea adânci.
La întoarcere desenăm curierul.

O amintire vizuală din Luna Cadourilor

Am vrut să devin un maestru al coincidențelor, am vrut să detectez felul în care intersecția unor evenimente -disparate și fără sens între ele, determină coincidența. M-am lăsat de această pasiune în momentul când -fără să vreau, am trecut foarte aproape de una dintre cele mai mari coincidențe care mi se puteau întâmpla și mai ales că am aflat ulterior asta, mai bine nu aflam, dar mi s-a și dovedit.

Astăzi vă prezint una din coincidențele vânate: o vitrină în care jucăriile abundă, ba chiar și ghirlande care ne amintesc clar de calendarul Sărbătorilor de Iarnă, și în fața tuturor acestora predomină anunțul sec de „copii alb-negru”.

Orar de trafic la sfârșit de săptămână

Eu, cel care a grijă de toate, 

de la curățatul cartofilor până la reglarea greutății la schiuri, țin acest jurnal.

Azi
ora 4.00
întuneric
ora 5.00
întuneric, m-am prins
ora 6.00
ninge în întuneric
ora 7.00
vrea să se crape de ziuă, dar nu poate din cauza munților
ora 8.00
s-a crăpat de ziuă odată cu țiglele
ora 8.30
dau zăpada la o parte, a nins toată noaptea
ora 8.45
încă dau zăpada la o parte, nu se poate intra, nu se poate ieși
ora 8.55
se văd treptele, azi vom ieși
ora 8.59
mi-e sete
ora 9.00
o gură de Alexandrion nu strică nimănui, are aromă încălzit la piept
ora 9.01
mai trag o dușcă că-i frig
ora 9.30
am dat zăpada la o parte
copiii ies afară, sunt veseli, își cară schiurile, plâng de frig
aș, glumesc, unul a căzut pe altul, stai să-i ridic
ora 9.45
este cald, focul duduie, afară ninge
din bar se aude
„Băăă, nu dă nimeni zăpada la o parte!”
ora 9.46
dau zăpada la o parte, afară se aud glasurile copiilor, sunt împărțiți în grupe,
oamenii mari îi împart în grupe
ora 10.00
a mers repede cu zăpada, la fel și cu coniacul, nu mai am, trebuie să fur din magazie
ora 10.02
o cucoană a alunecat și ea pe trepte, încerc să o ridic, e grea, e mai grea decât mine
ora 10.03
alunec și eu peste cucoană, mă țin de capul ei să mă ridic,
degetul îmi intră-n ceva umed, umed cu dinți, mă mușcă
curva m-a mușcat de degete
ora 10.04
balena se întoarce, și eu, delfinul ei, ajung pe ea
balena miroase frumos, a mosc
balena îmi trage o coadă de mă dă jos
ora 10.05
în genunchi mă sui pe trepte
sufăr
din suflet și din ligamente
ora 10.10
în spatele meu cineva mă face porc
ora 10.11
mă întorc, și văd că balena vine spre mine
înot, înot în zăpadă deja
schiurile trec pe lângă mine
unul mi-a tăiat geaca
ora 10.30
patronul m-a tras înapoi în cabană
cu cangea
ca p-un pește congelat
ora 10.35
beau ceai
are gust de fereastră
ora 10.36
din bar se aude
„Băăă, nu dă nimeni zăpada la o parte!”
ora 10.37
mă scol să mă duc să dau zăpada la o parte
ora 10.40
în magazie miroase a mucegai
sticla de 2 L face gâl-gâl în gâtul meu,
apoi ioc-ioc în sticluța mea
ora 10.45
dau zăpada la o parte
ora 10.50
o duduie frumoasă vine pe clăpari la vale
vreau să cadă
nu cade
ora 11.00
sunt sus
deasupra cabanei
de aici se vede tot
se vede...
gâl-gâl
se mai vede...
gâl-gâl
mă dau jos
ora 11.15
în bucătărie-i cald și bine
mânc ce-a rămas de pe la copii
copiii ăștia nu mâncă bine deloc
ora 11.30
afară ninge
din bar se aude
„Băăă, nu dă nimeni zăpada la o parte!”
ora 11.35
mă scol din nou
mă scol să dau zăpada la o parte
inima mea-i caldă
sufletul la fel
...