Civilizație

Bega channel on Timișoara, Romania

Mlaștina ce-mprejmuia cetatea a fost tăiată de-un canal. Apa ivită imediat a fost mânată spre Dunăre. Astfel mai târziu, șlepuri lungi, legate, atârnate de monitor, ajungeau până departe, în capitala Imperiului.

Podurile au venit mai încolo, căci legăturile pe uscat nu trebuiau uitate și undeva, aproape de port a luat naștere gara. Mai departe, hidra de metal a deschis capete spre Orient.

La câteva sute de ani de la nașterea Imperiului, canalul a fost bine estetizat. Pescari amatori uitați în visare, priveau asfințituri de soare.

Pe margine, pe mal, a apărut Universitatea, peste artera de circulație apare un bar numit acum River Deck, anunță parcă renașterea unor vremuri boeme demult apuse. Natura generoasă a umbrit apa cu sălcii și plopi nesăbuiți în înălțime, care uneori se rup la câte-o furtună.

Alei netede concură cu șerpuirea canalului. Lângă mine cineva vorbește la telefon, pare oarecum absent, și-i lipsesc cuvintele, pauzele sunt lungi și dese, privește apa sclipitoare și timiditatea lui nu încarcă dialogul, pare vrăjit; de persoana cu care vorbește sau de natura ce o privește. Dar ce contează asta, când în felul în care eu văd ceea ce se petrece, mă gândesc la civilizație.

Pe lângă mine doi tineri vâsleau, între ei un alt dialog, lipsa întrecerii, curiozitatea comunicării.
Pe vremea mea... când mai scriu asta: pe vremea mea, înjurați-mă.

Monumentul pizdos din orașul meu pulos

vedere din față

Parcul Central -statuia femeii-rachetă, autorul nu este înscris pe piedestal

Podul de Fier de peste Bega, de unde am decupat rama cu nituri.

Pe mijloc

Dacă unii se pot lăuda cu sporturi extreme, eu vă prezint datul pe gheață pe mijlocul canalului Bega, acolo unde apa are cel puțin 3 metri adâncime. Dacă vor reuși să ajungă prin frecare la apă? sigur nu astăzi.