Coloana

Messenia, Peloponesse, Greece

Ieri în jurul prânzului, la Radio Cultural un popă bătea câmpii despre originea coloanei, despre Chateaubriand, despre felul cum acesta din urmă a descris coloana creștină, despre copac, despre pădure.

A trebuit să mă arunc repede din mașină înainte de a afla numele ortodoxului care uitase de anticul grec; de copacul (măslinul) din mijlocul palatului lui Ulise din Ithaca, măslin ce devine pat matrimonial în partea lui superioară. Nici de coloanele de lemn ce susțineau tavanele palatului lui Neleus, și mai puțin departe de acesta a lui Nestor, palate pavilionare, întinse. Când au fost cuprinse de incendii aceste coloane din lemn au devenit capcane ce-au prins locuitorii în mijlocul lor. Astfel că ideea de coloană din piatră a devenit o realitate necesară.

Însă coloanele nu sunt necesare numai pentru a susține tavane, ci și oameni, animale, produse ale artei și imaginației artistice. Coloana ca idee a fost terminată de Brâncuși. Coloană ce nu are nimic creștin în ea, fiind Universală. Vor trece poate o sută de ani pentru ca acestă coloană să fie continuată.

În mijlocul Athinei, lângă Akropolis, este Monumentul lui Lysicrates. Aproape de acesta, două stele pomenesc de mari oameni ce-au locuit în acestă minunată piațetă. Una din stele este despre Byron, alta despre Chateaubriand, și unul și celălalt încărcați de cultura antică grecească, au deșertat-o cu folos la ei în țară, au continuat și-au legat un antic grec de contemporanul lor - asta popa a uitat să ne amintească. Ortodoxismul și-a uitat rădăcinile, chiar și pe părinții platonicieni - asta se va întoarce împotriva lui.

În Athina, în jurul Parthenon-ului sunt câteva biserici pline de coloane antice, care arată foarte bine, fiind protejate de însăși biserica în sine.

Sfârşitul infinitului

Am aflat că totul se termină; nu am întâlnit un mort ci o coloană, un obelisc ce ţintea soarele. A fost singura dată când aveam punctul de sprijin ca să ridic universul. Soarele părea comandat, trasa un arc pe bolta cerească, urmărit parcă de coloană; de Coloana Infinitului.
Atunci am văzut umbra ei, întinsă pe iarba umedă şi proaspăt tunsă. Umbra ei s-a terminat în faţa mea şi asta m-a speriat; cu mine se termina ceva. M-am uitat în sus şi-am văzut-o cum sprijinea soarele, cum fără ea se putea produce în orice clipă o stare de haos. Toată entalpia universală zvâncnea din verticalitatea ei, şi-am văzut şi-am jurat să nu spun la nimeni; soarele se hrănea cu energia ei capilară. Probabil că de aici nebunia alimentată de secret şi de aceea nu spun precum am jurat, dar scriu.
Toată geometria perfectă era pierdută-n umbră, totul devenea mai suplu şi în acelaşi timp mai elastic. Umbra Coloanei Infinitului era creaţia Soarelui, aşa cum, ea a fost creaţia lui Brâncuşi. Dar soarele crează în fiecare zi o nouă umbră, reparând de fiecare dată greşelile zilei trecute. Nu am nici o îndoială că el nu va termina creaţia sa în umbră.
În perfecţiunea sa, va da naştere cataclismului.
Se va împlini infinitul.
Toate eforturile acestei planete vor înceta. În partea asta de Univers, s-a produs Creaţia. Creaţie numită de noi, acum; Coloana Infinitului. Zeul a făurit-o şi s-a numit Brâncuşi pentru oameni. Soarele termină Umbra şi odată pornit ceasul, coloana va face parte din Marele Plan Solar.