Panta rhei - varianta canalizată

Heraclit cel greu de pătruns, printre dînşii

Croncănind ca o cioară, mulţimea dispreţuieşte

Timon, despre felul în care

cartea Despre natură,

consacrată templului lui Artemis,

este scrisă *

Lucrurile cele mai simple au fost spuse sau auzite lângă curgerile de apă, ignorând varianta cu tufişul cântător, Moise a plecat de lângă un curs de apă în căutarea legilor. Mai târziu lui Ezechiel i-a venit Cuvântul Domnului, în ţara Chaldeenilor, lîngă râul Chebar şi tot acolo a venit şi mâna Domnului peste el. **

La Dodona, l-a oracol se ghicea în susurul izvorului, în bătaia vântului, duhul divin se arăta acolo unde natura se desăvârşea. La Delphi, izvorul Castaliei avea proprietăţi miraculoase în ceea ce dovedeşte creaţia artistică. De aceea filosofii Atenei se plimbau pe malul Ilisós-ului, râul din apropierea cetăţii, devenind astfel peripatetici.

La Efes, Heraclit îşi avea şi el râul său, se numea Cayster, probabil că petrecând mult timp pe malul său, auzind cântul său neîntrerupt, a gândit la "panta rhei". Neînduplecat în faţa celor ce nu-l înţelegeau şi-a complicat şi mai mult scrisul şi vorba, ajungând, vorba lui Timon "să croncănească ca o cioară". Să fie aici tot râul mijlocitorul celor neînţelese spre a fi înţelese?!

______________________________________

Undeva în mijlocul oraşului, o pompă scoate neîncetat zeci de litrii de apă pe minut din fundaţia încă neterminată a unui bloc ce se vrea a fi cu peste zece etaje. Bolboroseala apei atât de limpede, atacată doar de minereul de fier existent în izvor mi-a adus aminte de "nesăbuinţă": am vrut chiar să beau din această apă, oricum am rămas cu nesăbuinţa în cap, ca termen, ca şi cuvânt.

Puţin mai târziu, în mijlocul poate a celei mai mari intersecţii din oraş, am văzut o tânără vorbind la mobil, ea era singură la volanul unei maşini a cărei siglă m-a dus cu gândul la Jocurile Olimpice. Această tânără, ce aştepta, ca şi mine, prioritatea de trecere era "nesăbuit de frumoasă", aşa am gândit atunci şi acum amintindu-mi din nou, pot să scriu din nou asta: era nesăbuit de frumoasă.

O perioadă de timp m-am gândit că dacă a spune despre o femeie că este "nesăbuit de frumoasă" greşesc. Nesăbuinţa caracterizează într-un fel tinereţea, lipsa de conservare, iuţeala dorinţei, ori în felul acesta merită să mă gândesc la o femeie, dar în acelaşi timp nesăbuinţa mă duce la prologul greşelii, a ceea ce va urma datorită acesteia, a nesăbuinţii. Unul dintre cei mai mari nesăbuiţi a fost Narcis, cred că pot să afirm că era atât de nesăbuit de frumos încât el însuşi a ajuns la concluzia asta uitându-se în oglinda apelor stătătoare sau a fântânilor. Râul, în felul lui, ne schimbă nesăbuinţa în raţiune, pentru că o face de fiecare dată altfel şi de fiecare dată ne trezeşte, asta este panta rhei.

Şi acum scriu că fata aceea era nesăbuit de frumoasă, de aici mai departe, în lipsa oricărei alte legături viitoare, nesăbuit devine ca o amintire a lucrului perfect, a ceea ce te opreşte pentru aţi lucra perfecţiunea, pentru a afla-o, poate că nu-i aşa şi totul este un vis, o dorinţă, dar şi aşa să fie, nesăbuinţa lăsată neatinsă ea trasează şi ascunde perfecţiunea.

În supermarket, tânara de la casa de marcat, privind la sticla de vin mi-a urat "Sărbători fericite!", am zâmbit şi i-am urat la fel, în spatele meu cineva împingea cu sârg bax-ul de apă minerală, m-am grăbit şi eu. Nu, această casieriţă nu era nesăbuit de frumoasă, dar mi-a urat cu o nesăbuinţă caracteristică tinereţii sale.

________________________________


* Diogenes Laertios, Despre vieţile şi doctrinele filosofilor, cartea a IX-a , Cap. I, pag. 287
** V.T. Ezechiel, 3