"Şirurile de coşuri de fum, ameninţător înălţate spre cer, şi unduirea întunecată a acoperişurilor de ardezie monotone se speriau de umbra hohotului de râs asurzitor al măştii de zăpadă luminată de soarele matinal. Această piesă de pantonimă a peisajului nins e potrivită redării unor întâmplări tragice, de felul unei revoluţii sau răscoale. [...]
Deja se auzea cum picură zăpada topită..., ca o adevărată cădere de lumină. În strigăte succesive, lumina se arunca la pământ, prăbuşindu-se moartă în mâzga falsă de pe cimentul mânjit de noroiul cărat de bocanci. Din greşeală un strop de lumină îmi nimeri ceafa."
Yukio Mishima, Confesiunile unei măşti, ed. Humanitas Fiction, 2011, pag. 45
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc