Uman, prea uman - Vladimir Sorokin - Gheaţa

http://kultura.idnes.cz/ze-sorokinovy-vize-budoucnosti-v-romanu-den-opricnika-jde-strach-pyx-/literatura.aspx?c=A091210_203558_literatura_jaz

Vladimir Sorokin este un scriitor care şochează, prin subiectul scrierii sale şi mai ales prin modul violent de a-l predicatiza pe el -subiectul. În nuvelele sau romanele dânsului se explicitează un dans decadent, deşănţat al cuvintelor, al propoziţiilor scurte, ce induc scriitorul în imagini greu de suportat.

Cine a reuşit să citească "Inimile celor patru" înseamnă că poate să citească şi să audă orice; chiar spovedaniile diavolului în strană, dacă pot scrie asta.

Acum eu doresc să mă refer la ultima parte din romanul Gheaţa (cel mai bun după părerea mea), puteţi să o citiţi liniştiţi, pentru că nu veţi putea anticipa de fapt ce scrie în roman. Sunt rare aceste scrieri, în care autorul -intenţionat, face din sfârşit un alt început, sau măreşte confuzia cititorului şi aşa buimăcit de aliteraţiile sale, comparaţiile, sau paralele din scriere.

Pe scurt, această parte a IV-a - din Gheaţa, cum Vladimir Sorokin a numerotat-o, este, din nou scriu că după părerea mea, una din părţile cele mai umane, sensibile, cu un mesaj viu, scrise în literatura universală, vă las să citiţi:

Gheaţa, partea a IV-a

     Raza de soare a lunecat pe umărul gol al băieţelului.

     Ceasul din material plastic, cu un lup râzând desenat pe el, ticăia sonor pe noptieră. Un curent de aer dinspre oberlihtul întredeschis vălurea perdeaua semitransparentă. În curte, un câine lătra în dorul lelii.

     Băieţelul dormea cu gura deschisă. De sub marginea păturii se iţea capul verde al unui dinozaur de pluş.

     Raza a lunecat pe obrazul dolofan al băieţelului. I-a luminat vârful nasului.

     Buzele au tresărit, rădăcina nasului s-a încreţit. A strănutat şi şi-a deschis ochii. I-a închis la loc. A căscat, s-a întins, mişcând pătura cu picioarele. Dinozaurul a căzut pe covor. Băieţelul s-a aşezat. S-a frecat pe capul ciufulit. A strigat:

     - Mam!

     Nu a răspuns nimeni.

     S-a uitat în jos. Dinozaurul zăcea cu burta-n sus, între un papuc şi pistolul cu apă.

     Băieţelul a lăsat să-i atârne picioarele din pat. A căscat din nou. S-a ridicat şi a şlepăit cu picioarele goale până la bucătărie.

     Acolo nu era nimeni. Pe masă era o piersică, şi sub ea - un bileţel. Ridicându-se pe vârfuri, băieţelul a tras bileţelul de sub piersică. Piersica s-a rostogolit pe masă. A căzut pe pardoseală. S-a rostogolit pe pardoseală.

     Mişcându-şi buzele şi degetele mari de la picioare, băieţelul a silabisit: - Vin i-me-diat.

     A pus bileţelul pe masă. S-a aşezat pe vine, a privit în jur. Piersica era sub bufet.

     Băieţelul a pufnit. S-a ridicat. A şlepăit până-n baie. Şi-a tras jos chiloţii. A făcut pipi îndelung, fremătând din buze. Şi-a ridicat chiloţii, s-a apropiat de chiuvetă. A împins o lădiţă de lemn. S-a urcat pe lădiţă. A luat periuţa de dinţi, a pus pastă pe ea. A dat drumul la apă. A luat apă în gură, şi-a clătit-o. S-a uitat la periuţă. A pus-o sub jetul de apă, şi-a clătit-o. Apa a început să spele pasta de pe periuţă.

     - Cuţ şi mâţ... – a mormăit băieţelul şi a scuturat periuţa.

     Pasta a căzut în orificiul de scurgere. Băieţelul a stropit-o cu apă:

     - Cuţşimâţ, cuţşimâţ, cuţşimâţ! V-aţi înecat, şi gata!

     A spălat periuţa, a pus-o în pahar. A sărit de pe lădiţă. A dat fuga la bucătărie. S-a uitat sub bufet. I-a arătat pumnul piersicii:

     - Cuţşimâţ!

     A deschis frigiderul. A luat o brânzoaică trasă-n ciocolată. A desfăcut ambalajul. A gustat. A trecut, mestecând, în camera mamei. A luat telecomanda televizorului. S-a aşezat pe jos, a deschis televizorul. Mâncând plăcinta, a schimbat canalele. Şi-a lins degetele, şi le-a şters de tricou.

     - Uite. – Băieţelul s-a târât spre raftul cu casete video, a scos una. – Dinozauri drepţi.

     A început să împingă caseta în video, dar a observat deodată un obiect nou. Într-un colţ era o cutie albastră de carton cu o inscripţie mare, albă: „LED”. Cutia era desfăcută. Băiatul s-a apropiat. În ea erau aşezate obiecte albastre. Băiatul l-a luat pe cel de deasupra. Era o cască. A învârtit-o, apoi şi-a pus-o pe cap. În cască era întuneric.

     - Du-du-du-du! – Băieţelul a tras o rafală cu două degete.

Apoi şi-a scos casca, a pus-o pe un scaun. A scos din cutie vesta. A învârtit-o, a aruncat-o pe podea.

     - Ne-e...

     A scos din cutie o lădiţă albastră. Un cablu ieşea din lădiţă şi era întins până la priză. Pe capacul lădiţei ardea un beculeţ albastru. Băieţelul a pus lădiţa pe podea. A atins mânerul. A pufnit.

     A apăsat pe încuietoare.

     Lădiţa s-a deschis. Înăuntru, în alveole de plastic de un albastru delicat, se afla un singur fragment de gheaţă. Douăzeci şi două de alveole erau goale.

     - Frigider...

     Băieţelul a luat fragmentul:

     - Rece.

     Gheaţa era ambalată în celofan brumat de chiciură. Băiatul a râcâit căpăcelul albăstrui. L-a dezlipit. Căpăcelul a rupt ambalajul de celofan. El a împins gheaţa din celofan în palma sa. A privit-o. A lins-o o dată, încă o dată:

     - Nu-i îngheţată.

     A început să sune telefonul. Băieţelul s-a apropiat de el, a ridicat receptorul.

     - Alo. Da` nu-i acasă. Nu ştiu.

    A pus la loc receptorul. A ciocănit în el cu gheaţa:

    - Gheaţa a-ngheţat. Şi a venit să se încălzească.

    A ciocănit cu gheaţa în sticla bufetului:

    - Sunt eu, gheaţa!

    Sugând din gheaţă, s-a dus în camera lui. Acolo, într-un colţ, pe un raft din lemn pentru CD-uri erau aşezate mici figurine din plastic – Superman, X-man, Transformer. Băieţelul a aşezat gheaţa între ele.

    - Hei, voinicilor, eu gheaţa, am venit la voi!

L-a luat pe Transformer, care strângea în mână o spadă-laser. A atins gheaţa cu vârfuşorul spadei:

     - Gheaţă, gheaţă, cine eşti tu?

     A răspuns cu vocea gheţii:

     - Eu sunt rece!

     A întrebat cu vocea lui X-man:

     - Ce vrei, gheaţă rece?

     A răspuns cu vocea gheţii:

     - Să mă încălziţi!

     În spatele ferestrei lătrau câinii.

     Băieţelul s-a uitat pe fereastră. S-a bosumflat ameninţător:

     - Aşa! Iar!

     A dat fuga pe balcon. Acolo era cald şi soare. Jos, trei câini vagabonzi lătrau la un doberman care se plimba cu stăpânul lui ochelarist. Dobermanul nici nu-i băga în seamă.

     - Cuţşimâţ! – Băieţelul a ameninţat câinii cu pumnul.

     S-a întors în camera lui. Gheaţa zăcea sub laserul lui Transformer.

     - Pleacă de-aici gheaţă grasă! – a mârâit băieţelul şi a lovit gheţa cu laserul lui Transformer.

     Gheaţa a căzut pe podea. Băieţelul s-a aşezat lângă ea. A cheunat cu glăscior subţirel:

     - Aveţi milă de mine, mi-e frig!

     A apucat gheaţa cu două degete şi s-a târât cu ea pe covor, miorlăind şi scâncind:

     - Mi-e frig!

     - Hai, gheaţă, te încălzesc eu.

     A ajutat gheaţa să se caţăre pe spinarea dinozaurului. S-a târât împreună cu dinozaurul până la pat. A ajutat dinozaurul să se caţăre în pat. A aşezat dinozaurul pe perna lui. Alături de el a aşezat gheaţa. I-a învelit cu pătura. A mormăit:

     - Aici, gheaţo, o să-ţi fie cald.

     Şi-a adus aminte de piersică. A dat fuga la bucătărie.

     Gheaţa stătea culcată lîngă dinozaur, iţindu-se de sub pătură. Lumina soarelui strălucea pe suprafaţa ei umedă.

Vladimir Sorokin, Gheaţa, ed. Curtea Veche, 2005, pag. 293-296