duminică, 6 martie 2011

Mă simt Excelent


Nimeni nu se poate abate de la regulă, dacă scrie excelent, atunci aşa să fie.
Au zis că o să ningă, nu a nins, în schimb calitatea aerului este pe primul loc, adică: excelent.
La catedrală se auzeau deja corurile, lumea intra şi ieşea, toţi se simţeau la fel ca aerul din jurul lor.
Am ocolit şi m-am lăsat dus spre Bega, spre canalul care traversează oraşul, acum destul de curat. Nu mai puteam de atâta fericire. Ajuns în apropriere, pe zidurile podului cineva mi-a atras atenţia.


Binenţeles că i-am vorbit, nesăbuit precum sunt, am uitat de oră şi i-am povestit copilei toată traversarea mea existenţială, de la melc la bărbat, de la icnet la ţipăt, aşa, până la starea de excelenţă. Atunci ea a pus degetul pe buze şi m-a oprit să mă mai zbat atâta, la ce bun toate aceste gânduri şi s-a retras în perete de acolo de unde venise.



Mai sus pe un alt zid, de marmură de data aceasta, s-au trezit eroii, fiecare cum poate. Încastraţi, nemişcaţi, bărbaţii mergeau la luptă, inamicul nu se vede, nu este nevoie el. Inamicul nu merită nici măcar a fi evidenţiat şi atunci de unde ideea că el există. Vorba lui Orwell, azi unul, mâine celălalt, poimâine altul şi din nou unul şi tot aşa, inamicul tot timpul este altul. Pe monument scria, pe vremea când pionier veneam aici,  că au luptat împotriva imperialismului şi fascismului, azi scrie că; împotriva bolşevismului şi fascismului, poate prind vremurile când vor şterge şi fascismul, dar oare asta contează, când acolo pe monument se  mai luptă încă.


În final, ca să termin, m-am întâlnit cu o "cioară elitistă" şi am pus-o de-o vorbă. Eu de pe trotuar, ea de pe gard, în spate era Observatorul Astronomic. Mi-a spus că tocmai a tras cu ochiul la lentilă şi că 2012 nu mai vine, nu mai vine în sensul apocaliptic, ca an calendaristic este normal să apară, dar că va fi plicticos şi acesta. Monoton şi dubios. Cioara mi-a devenit simpatică, dar când să mă apropii şi-a luat zborul, normal, doar este pasăre. În zbor mi-a "crăcuit" că trebuie să fiu nebun să caut fericirea.

8 comentarii:

  1. venitaram in mare graba sa admiram prea-sooperba cioara si sa citim peripetiile duminicale. de emotie- aproape ca imi stete un phafolete de pop-corn in gat, da aluneca eventually. la fel cum aluneci si tu de elegant printre cuvinte, S.

    cu mentiunea ca-ti dorim o saptamana cu indicii clare incotro si pe ce gard ti se coace la soare fericirea. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. mulţumim, mulţumim, dar se anunţă clar ger, pe garduri nu va mai sta nimeni, deci aşteptăm primăvara! :)

    dacă cumva se-ntâmplă să mă izbească, sigur anunţ pe toate canalele, inclusiv pe Bega!

    RăspundețiȘtergere
  3. mai zic doar amin si m-am demachiat pe-o sha si v-am spus povestea miah miah, :)

    RăspundețiȘtergere
  4. nu am ajuns inca la Timisoara...dar cand voi ajunge o sa fiu cu ochii...nu...nu dupa ciori...dupa orice altceva dar nu dupa aceste pasari negre si croncanitoare :)

    RăspundețiȘtergere
  5. să nu exagerăm, eu scriam despre zeiţe, care luând asemănarea ciorilor, îmi mai spun câte ceva! :)

    RăspundețiȘtergere
  6. si eu care am ramas focusata pe copacii din parc si pe cioara de pe gard :))

    RăspundețiȘtergere
  7. ce trairi tainice ai tinut zavorate...

    RăspundețiȘtergere
  8. şi mai am :)
    dar trebuie să le dau drumul încet, altfel mă sufocă, n-am debit ...
    :)

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc