O zi pentru profeţie

     Dis-de-dimineaţă, după ce uleiul pur de măsline şi capra ce trebuia sacrificată au fost plătite, după ce cu o zi înainte Zeul a fost dispus pentru a transmite profeţii; acum, capra stropită cu apă rece, tremură în dimineaţa soarelui ce nu s-a ivit în acest loc, deci Zeul nu are nici o obiecţie, a cercetat şi oaspeţii ce beneficiau de proxenia (reprezentanţii oficiali al unui oraş sau a unui teritoriu).

     În această zi, a şaptea a lunii Bysios (Februarie-Martie), o zi sacră,  alba preoteasă Pythia merge la izvorul Castalia pentru a se purifica. Din faţa Templului, drumul spre izvor este uşor şi durează puţin, taie coasta muntelui. Astăzi, drumul acesta nu se mai poate face, drumul este barat, oprit turistic şi pentru a ajunge la izvor trebuie ocolit; ocolirea, care te coboară, te duce până la drumul naţional şi îţi mai taie din dorinţă.

     Atunci, ca şi acum, drumul are proprietatea de asylia (totală inviolabilitate), aceeaşi ca şi pentru oaspeţii veniţi de departe. Atunci nevăzută, astăzi ascunsă, calea pe care o face preoteasa ne duce cu gândul la o plimbare întru întâlnirea cu sacrul. Este urmărită de Zeu prin lumina solară ce mişcă pietrele, prin dispariţia umbrelor lor,  Phaidriadele, enormele stânci ce împrejmuiesc Delphi-ul încep să apară acum din întuneric.

     Nimeni nu poate să ne spună acum ce gândea Pythia în mersul ei spre izvor, a coborât apoi şi s-a dus la celălalt numit Kassotis, de unde a şi băut apă, acum, veselă, mestecă frunze de laur. Este o zi specială, specială nu numai pentru ea, dar şi pentru Zeu, pentru Apollo, ce acum vine din Hiperboreea; este sfârşitul iernii.

     Tot nimeni nu ne-a povestit de frumuseţea, de înălţimea, sau de originea preotesei, lucrurile acestea nu au nici un un rost, este singura dată şi singurul loc unde sacrul se învaţă. Nu contează dacă aceea ce va deveni Marea Preoteasă este frumoasă sau nu, dacă are origine nobilă, sau vreo recomandare promanteia (privilegiu de a fi primul), contează privirea Zeului, clipitul care induce starea hipnotică dătătoare de transcendenţă a gândului său. De aici mai departe sacrul se educă, se construieşte, putem învăţa din aceasta că sacrul ţine de educaţie şi de ce nu ar fi aşa, căci privind astăzi la coloanele rămase ale Templului, o clipă am senzaţia că tremură, mai departe totul în înţelegere devine mai uşor.

     Marea preoteasă Pythia este însoţită de alte preotese, care l-a rândul lor s-au spălat în Castalia, dar ea nu le vede acum, mersul ei o duce în interiorul altarului, acolo va sta pe sacrul tripod de vorbă cu Zeul. Va sta în gura prăpastiei, deasupra omphalos-lui, alături de ea, în aur statuia Zeului Apollo. Acolo Pythia este singură, separată de restul lumii, ceilalţi care se roagă sunt într-o altă curte.

    Pe un mare altar de piatră, dar al insularilor din Chios, se execută sacrificiul, focul este îmbogăţit cu smirnă, cu frunze de laur, cu alte condimente ce scot un fum greu. Pythia mestecă frunzele de laur şi îşi induce hipnoza, fumul ce ajunge la ea catalizează starea.

     Primeşte acum întrebarea oral, altădată se face şi în scris. Şi răspunde imediat, oaspeţii aud mesajul şi interpretul doreşte să-l traducă, dar ei îl înregistrează la rândul lor oral şi doresc să-l spună la fel împăratului lor, acesta va şti cum să-l interpreteze. Darul lor; o oglindă din aur datorită căreia Zeiţa lor a revenit alături de ei. Oglinda are o proprietate de multiplicare a gândului şi Marea Preoteasă o va folosi de acum înainte, Apollo este vesel, a recunoscut Oglinda.

    Oaspeţii pleacă, coboară spre Kirrha, spre golful Corintic, vor mai face o escală în Naxos pentru a admira Marea Poartă, apoi vor duce mesajul spre Ţara Soarelui Răsare. Mesajul este ascuns într-o kaizuka, o grămadă de cochilii, una dintre ele va sufla afară mesajul atunci când vor ajunge.

    Mesajul este compus în versuri hexametrice, şi el va da de fapt la iveală un ritm sacru pe care clopotele dotaku, (lăsate în falii), clopote cu secţiune eliptică, vor trebui să-l susţină pentru a potoli pe nomazu, peştele pisică, pe care conform legendei lor, stă arhipeleagul şi ale cărui mişcări, provoacă cutremure de pământ cu care japonezii au învăţat să trăiască.