Algoritmul a început să lucreze şi aşa au apărut dintr-o dată acele realizări ale oamenilor; o floare care înfloreşte, un câine fericit, o pasăre, un nor...
Spun, ale oamenilor pentru că atât se mai poate pomeni despre ei. În urma unor experimente ultracuantice ce urmăreau "distilarea timpului"; s-a pierdut o dimensiune. Nu s-a pierdut cea care era vizată, ci alta; altă dimensiune care rămăsese...
Lumea lor a ajuns bidimensională, datorită unei fugi, a unei alergări geometrice a dimensiunilor, a unei "aplecări spre un refugiu".
Eeee! şi cineva spunea că sufletul nu are dimensiune; avea mare dreptate!
Moartea tuturor fiinţelor vii a fost instantanee, inclusiv a oamenilor. Oarecum s-a făcut dreptate şi sufletele au fost eliberate să mai aibă o dimensiune în plus.
Dintr-o dată lumea s-a schimbat: au apărut oamenii, sau mai bine zis sufletele lor bidimensionale şi umbre a unei lumi pierdute, ulterior uitată.
Lor, sufletelor, le-a fost bine; dar plictiseala şi monotonia a început să facă parte din viaţa lor, viaţă nemuritoare dealtfel.
În timp, contururi largi dispăreau (afară se schimba ceva) şi aşa au reinventat matematica. Acea ştiinţă care se ocupa cu desfăşurarea unui contur închis, la o linie dreaptă. Au reuşit astfel să îl calculeze pe PI, apoi funcţiile sinus şi curbele de gradul doi nu au mai fost un mister.
Pe cealaltă parte, datorită anxietăţii, monotoniei -cum am mai scris, şi frustării s-au dezvoltat ştiinţele comunicării.
Aşadar modificarea unui contur faţă de un observator, care l-a rândul lui primeşte observaţiile celorlalţi, în timp ce el le transmite pe ale lui crează în el imaginea unui contur care se dezvoltă, evoluează pe trepte de timp. Oamenii au început să vadă în ei, imagini tridimensionale.
Apoi au reinventat atomul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc