O copilărie fericită -frecarea cuantică și a constelațiilor

din dicționar *
≪
rhoḕ (ῤoή): curgere, curent, flux

Începând din vremea lui Platon, poziția lui Heraclit și a adepților săi, dintre care unul Cratylos, a exercitat, după cât se pare, o anumită influență asupra lui Platon (vezi Aristotel, Meta. 987a), era desemnată folosind metafora „curgerii” sau a „fluxului” (pentru Heraclit, metafora e folosită în Platon, Crat. 402a; pentru adepții săi, în Crat. 440c-d și Theait. 179d-181b; celebra expresie „totul curge” [pantha rhei] - apare abia în Simplicius, Phys. 1313,11).

S-ar putea discuta dacă Heraclit însuși a folosit sau nu această expresie, ba chiar și dacă ea reprezintă o descriere exactă a viziunii sale despre schimbare, dar ceea ce e demn de notat este că această formulă populară (heraclitienilor contemporani cu Platon li se spunea „curgătorii”: „Theait. 181a) n-a fost niciodată conceptualizată.

Platon respinge implicațiile metaforei curgerii, în principal pentru că ea face imposibilă cunoașterea (Crat. 440a-b și vezi episteme), dar când tratează despre ea ca problemă filozofică, include rubrica „devenirii” (genesis, vezi; Theait. 152a-153a e un bun exemplu pentru felul cum Platon trece peste metaforă, preferându-i mai conceptualizata genesis), sau, cum e cazul la Aristotel, ca parte a problemei „schimbării” (vezi metabole, kinesis).

În ce privește limbajul tehnic al filozofiei, rhoe n-a fost niciodată mai mult decât o imagine frapantă.
≫ *

pe marea Ionică, pe mediterană

Nu există vârstă pentru a ieși la pensie, legea prevede o limită, dar cel ce face dovada dorinței de-a lucra în continuare nu i se impune retragerea profesională. Ori în învățământ, dorința coincide cu cea de-a trăi, nu deseori mari profesori au ieșit la pensie în sicriu. În felul acesta vreau să pomenesc de profesorul meu de antene și telecomunicații, care în final, scârbit de generații semianalfabete ce urmau să treacă treptele universitare, s-a retras.

Ar trebui să scriu că în urma unei afaceri dubioase, profesorul și-a cumpărat un yacht și-a început să colinde Mediterana, dar nu a fost așa. Nici vântul, sau apa, nu l-au ajutat, căci o viitură venită din senin i-a distrus casa părintească, iar el în dorința de-a relua totul de la capăt a reconstruit ceea ce demult în copilărie a iubit.

Trebuie să amintim că domnul profesor a pierdut o grămadă de bani pentru a reconstitui; casa, curtea și poarta în ceea ce a însemnat copilăria lui fericită. În asta tocmai explica studenților săi cum alunecând la vale cu sania și-a dat seama că zăpada cu cât este mai topită cu atât îl frânează mai tare.

Prima generație de studenți l-a aplaudat, a zecea a tăcut politicos, a douăzecea a părăsit sala.
Nu este nimic periculos în a constata că locul tău este disipat de timp, adică te împrăștii și nu te mai poți realiza datorită faptului că ceea ce reprezinți sunt doar mizerii, părți, tăieturi, nimicuri.

În preajma ta mai există o realitate care trăiește altfel. În limita cât se poate de apropiată ție nu se mai găsește nimeni să te admire. Pentru ce? Pentru că apa dă naștere la grade diferite de vâscozitate datorită temperaturii?!

Așadar profesorul nostru s-a mutat în casa lui părintească -reconstituită, în care și-a aprins -din pasiune, lampa cu gaz și-a adormit pe lavița din lemn conglomerat visând la copilăria sa. Visa că în urma saniei, nu apa realizează contactul, ci ceva mult mai subtil, ceva în adâncul atomului.

Când explică asta studenților, toți au înțeles frecarea cuantică, și un amfiteatru întreg l-a ovaționat. Următoarele generații l-au aplaudat. După cinci ani nimeni nu l-a mai băgat în seamă. Așa că domnul profesor s-a retras la țară pentru a studia frecarea constelațiilor, căci sigur și asta se va întâmpla.

Totul depinde de râul în care ne scăldăm, de apa care ne poartă, de timpul în care ne aflăm, de durata dorinței, de fluxul eu-lui.

_______________________________________

* Francis E. Peters, Termenii filozofiei grecești, Humanitas, 2007, pag.257.

Ta panta rhei

Erasinos, Vavrona, Athica, Elada

contrapartidă A

Într-un dialog -în care mă credeam deștept, am fost corectat de-o simpatică grecoaică, care mi-a explicat că civilizația vestică a înțeles doar acțiunea nu și prelungirea ei, de aceea corect este „ta panta rhei”, nu „panta rhei”.

Un pod de piatră traversează râul Erasinos, umbra unui templu abia ajunge, sunt numai coloanele, arhitravele sunt încă în reconstituire, la vale este marea, un golf larg lasă râul să se piardă prima dată într-o mlaștină. Aici trestiile exultă, vântul bate. Din locul de unde râul (astăzi canalizat) se pierde înainte de mare nu se simte deloc apropierea marină, mirosul verde plutește spre orizont. Spre răsărit se întâlnește cu albastru salin, acolo dulcele râu se pierde în marea sărată.

În locul de unde Erasinos apare (trecând pe lângă situl arheologic) se poate sta o secundă, eu am stat câteva minute, dar se poate sta o zi și mi-am imaginat că în acel sunet se poate sta un an, este o prelungire a acțiunii.

pentru o prelungire mai avem:
http://scorchfield.blogspot.ro/2011/10/vravronia-brauronia-templul-zeitei.html

Panta rhei - varianta canalizată

Heraclit cel greu de pătruns, printre dînşii

Croncănind ca o cioară, mulţimea dispreţuieşte

Timon, despre felul în care

cartea Despre natură,

consacrată templului lui Artemis,

este scrisă *

Lucrurile cele mai simple au fost spuse sau auzite lângă curgerile de apă, ignorând varianta cu tufişul cântător, Moise a plecat de lângă un curs de apă în căutarea legilor. Mai târziu lui Ezechiel i-a venit Cuvântul Domnului, în ţara Chaldeenilor, lîngă râul Chebar şi tot acolo a venit şi mâna Domnului peste el. **

La Dodona, l-a oracol se ghicea în susurul izvorului, în bătaia vântului, duhul divin se arăta acolo unde natura se desăvârşea. La Delphi, izvorul Castaliei avea proprietăţi miraculoase în ceea ce dovedeşte creaţia artistică. De aceea filosofii Atenei se plimbau pe malul Ilisós-ului, râul din apropierea cetăţii, devenind astfel peripatetici.

La Efes, Heraclit îşi avea şi el râul său, se numea Cayster, probabil că petrecând mult timp pe malul său, auzind cântul său neîntrerupt, a gândit la "panta rhei". Neînduplecat în faţa celor ce nu-l înţelegeau şi-a complicat şi mai mult scrisul şi vorba, ajungând, vorba lui Timon "să croncănească ca o cioară". Să fie aici tot râul mijlocitorul celor neînţelese spre a fi înţelese?!

______________________________________

Undeva în mijlocul oraşului, o pompă scoate neîncetat zeci de litrii de apă pe minut din fundaţia încă neterminată a unui bloc ce se vrea a fi cu peste zece etaje. Bolboroseala apei atât de limpede, atacată doar de minereul de fier existent în izvor mi-a adus aminte de "nesăbuinţă": am vrut chiar să beau din această apă, oricum am rămas cu nesăbuinţa în cap, ca termen, ca şi cuvânt.

Puţin mai târziu, în mijlocul poate a celei mai mari intersecţii din oraş, am văzut o tânără vorbind la mobil, ea era singură la volanul unei maşini a cărei siglă m-a dus cu gândul la Jocurile Olimpice. Această tânără, ce aştepta, ca şi mine, prioritatea de trecere era "nesăbuit de frumoasă", aşa am gândit atunci şi acum amintindu-mi din nou, pot să scriu din nou asta: era nesăbuit de frumoasă.

O perioadă de timp m-am gândit că dacă a spune despre o femeie că este "nesăbuit de frumoasă" greşesc. Nesăbuinţa caracterizează într-un fel tinereţea, lipsa de conservare, iuţeala dorinţei, ori în felul acesta merită să mă gândesc la o femeie, dar în acelaşi timp nesăbuinţa mă duce la prologul greşelii, a ceea ce va urma datorită acesteia, a nesăbuinţii. Unul dintre cei mai mari nesăbuiţi a fost Narcis, cred că pot să afirm că era atât de nesăbuit de frumos încât el însuşi a ajuns la concluzia asta uitându-se în oglinda apelor stătătoare sau a fântânilor. Râul, în felul lui, ne schimbă nesăbuinţa în raţiune, pentru că o face de fiecare dată altfel şi de fiecare dată ne trezeşte, asta este panta rhei.

Şi acum scriu că fata aceea era nesăbuit de frumoasă, de aici mai departe, în lipsa oricărei alte legături viitoare, nesăbuit devine ca o amintire a lucrului perfect, a ceea ce te opreşte pentru aţi lucra perfecţiunea, pentru a afla-o, poate că nu-i aşa şi totul este un vis, o dorinţă, dar şi aşa să fie, nesăbuinţa lăsată neatinsă ea trasează şi ascunde perfecţiunea.

În supermarket, tânara de la casa de marcat, privind la sticla de vin mi-a urat "Sărbători fericite!", am zâmbit şi i-am urat la fel, în spatele meu cineva împingea cu sârg bax-ul de apă minerală, m-am grăbit şi eu. Nu, această casieriţă nu era nesăbuit de frumoasă, dar mi-a urat cu o nesăbuinţă caracteristică tinereţii sale.

________________________________


* Diogenes Laertios, Despre vieţile şi doctrinele filosofilor, cartea a IX-a , Cap. I, pag. 287
** V.T. Ezechiel, 3