 |
| http://www.artelino.com/articles/genji-monogatari-chapter-35.asp |
A băgat caleaşca înăuntru şi, în timpul cât i s-a pregătit o sală în aripa dreaptă, a tras-o lângă balustradă (...). Grădina era lăsată în paragină, nu era nici o ţipenie, şi cât cuprindeai cu privirea, nu erau decât pâlcuri de copaci al căror aspect vetust avea ceva respingător. Mai aproape, nu era nici un arbore sau plantă care să atragă privirea, decât buruienile toamnei, şi cum iazul însuşi era acoperit de ierburile acvatice, totul avea un aer lugubru. (...) Prinţul contempla cerul serii, senin dincolo de orice închipuire, şi cum femeia era întrucâtva speriată de întunericul care năpădea odaia, ridică storul exterior, apoi se lungi lângă ea (...). Ea rămase întinsă alături de el până la lăsarea nopţii; din nou, părea cuprinsă de o teroare copilărească ce stârnea milă. Prinţul se grăbi să coboare obloanele şi puse să se aducă lămpile (...). Îşi dădu deodată seama că, la Palat, Împăratul întrebase poate de el.
din
Istoria Japoniei de Danielle Elisseeff, ed. Lucman, pag.67-68
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc