joi, 31 martie 2011

Hemografia lui Nichita Stănescu

http://www.praisephotography.com/photo_loc_list.php?loc=Zion


HEMOGRAFIA
lui Tom

I
     A venit îngerul şi mi-a zis : de atîta amar de vreme te veghez ca să ajungi om de ştiinţă şi tu pînă acum n-ai inventat nimic!
     Cum să nu ; am inventat ; numai că ştiinţa pe care am creat-o este atît de subtilă, încît uneori se confundă cu firescul. Ea se numeşte hemografia, adică scrierea cu tine însuţi.

II
     Această scriere încearcă să oprească în loc ceea ce nu poate fi oprit niciodată în loc ; starea fericirii, adică. Speranţa secretă a celui care există, adică Pricina secretă de a exista a celui care există, adică.

III
     Hemografia este o ştiinţă tînără. Ea are numai vîrsta umanităţii. Ea are numai vîrsta celui care se scrie pe sine. Strămoşii ei sînt în viitor. Din această pricină, ea pare stîngace cînd de fapt este plînsă, şi pare sîngeroasă cînd de fapt este numai roşie.

IV
     Cel mai mare hemograf nu s-a născut încă, dar făcînd calculul trist că se împlinesc 90 de ani de cînd Eminescu nu a mai scris real,  cred că în acest an el se va naşte din nou de la început. Mă gîndesc că dacă unei femei îi trebuie 9 luni ca să producă miracolul existenţei, 90 de ani îi trebuie ţării ca să-l renască pe el. Eu am venit pe lumea limbii româneşti ca să-l vestesc.


[...]
Nichita Stănescu, 1982

____________________________________________________
Nichita Stănescu, Amintiri din prezent, ed. Sport-Turism, 1985, pag. 232-233

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

mesajele anonime nu se citesc