Xavier de Maistre

Capitolul XXXVII

De la expediţia argonauţilor şi până la Adunarea Notabililor, din străfundurile iadului până la ultima stea fixă de dincolo de Calea Lactee, până la capătul pe care mă plimb eu în lung şi în lat, după pofta inimi; căci, aşa cum nu duc lipsă de spaţiu, nu duc lipsă de timp. Aici îmi duc existenţa, pe urmele lui Homer, Milton, Virgiliu, Ossian etc.

Toate evenimentele care au avut loc între aceste două epoci, toate ţările, toate lumile şi toate fiinţele care au existat în acest interval - toate sunt ale mele, îmi aparţin, în aceaşi măsură în care toate corăbiile care intrau în portul Pireu erau proprietatea unui atenian.

Îmi plac mai cu seamă poeţii care mă duc în antichitatea cea mai îndepărtată: moartea ambiţiosului Agamemnon, înverşunările lui Oreste şi toată povestea tragică a neamului blestemat de cer al Atrizilor îmi inspiră o groază pe care nu ar putea să mi-o provoace niciun eveniment modern.

Iată urna fatală cu cenuşa lui Oreste. Cine nu s-ar înfiora în faţa ei? Electra, linişteşte-te, soră nefericită! Oreste este cel care aduce urna, iar cenuşa din ea este cenuşa duşmanilor lui!

Nu mai găseşti în ziua de azi ţărmuri ca Xanta sau Scamandra; nu mai vezi câmpii ca Hesperia sau Arcadia. Unde să găseşti insulele Lemnos şi Creta? Unde mai este vestitul labirint? Unde e stânca pe care, abandonată Ariana o uda cu lacrimile ei? Nu mai vezi nici un Teseu, şi cu atât mai puţin un Hercule; oamenii şi chiar eroii din ziua de azi nu sunt decât nişte pigmei.

Xavier de Maistre, Călătorie în jurul camerei mele, ed.All, 2010, pag.97-98