O inimă pe-un tank

     M-am trezit brusc în mijlocul unui eveniment uitat poate prea repede. Privind cu luare aminte turela unui tanc francez, tanc capturat de nemţi în invazia rapidă din mai 1940, am observat pe ambele feţe ale acesteia, desenată cu vopsea albă o inimă. Sigur că vopseaua a dat contrastul şi că ideea nu este atât de culoare cât de simbol.

     Oare ce au gândit cei care au desenat-o, sigur făceau parte din echipaj, poate chiar comandantul de tanc? O fi fost vreun poet, sau vreun pictor, vreun artist sau poate niciunul dintre toţi aceştia. Ideea de a desena pe arme, provine din vremurile primitive, când se credea că simbolul poartă noroc sau că poate speria duşmanul. Simbolul poate fi ataşamentul zeului sau protecţia lui, în oricare din cazuri, mintea umană, cea bărbătească în speţă, doreşte să-şi închipuie un soi de alăturare, de împreunare cu arma, astfel încât aceasta să fie o prelungire a trupului, sabia este mâna, suliţa sau săgeata prelungirea privirii, scutul pieptul. Mai târziu sigur că toate aceste reflectări s-au atenuat, au rămas formele de grafitti, ca boturile de rechin la avioanele de vânătoare.

     Am mai privit inima de contur alb, sugestia dată acum este desigur alta, pot scrie mii de rânduri pe această temă. Rămân să mai scriu doar o frază, în felul în care tancul acela a devenit o fiinţă asignându-i o inimă şi acei oameni-copii asta au făcut, războiul s-a transformat în joacă şi invers, joaca de-a războiul.

     Omenirea încă îşi trăieşte copilăria, jocul fatal cu războiul.

Mai jos filmul