Feminism

Nausicaa

     "Staţi, fetelor. De ce fugiţi din faţa

Bărbatului? Vă-nchipuiţi că este

Vreun duşman? Dar nu-i acesta omul

De care să ne temem ..."
        Homer, Odiseea, Cântecul VI, 271-274

Limbajul homeric este hermeneutic chiar şi în traducere, traducerea lui George Murnu nu ascunde multe înţelesuri, cu notele lui Adrian Pârvulescu, cu puţină istorie şi mitologie, se poate treiera, cerne, culege ceea ce nu numai că merită -căci toată Odiseea pare un diamant neşlefuit, dar atacă o realitate a unei epoci prezente şi uituce.

Feminism - Fetişism - Fixism

Am avut "impresia că mă mir" trecând podul, frigul ţeapăn revenise, lumea dispăruse în după-masa unei zile de luni, maşini înghesuite spre semafor aglomerau trecerea peste canal, lumina zilei dădea semne că vrea să dispară. Pe stâlpul ce sprijină balustrada de beton a podului am citit feminism. Am citit scris cu majuscule, accentuat parcă în vremea când fusese scris, acum acest scris-mesaj devine erodat. Scrisul pare compus, de parcă la fiecare trecere de o sută, de o hecatombă feminină, una se desprinde din fluxul uman şi pentru o clipă, când timpul se opreşte, mai rectifică o literă, o face cu o culoare pe care o are la îndemână poate, cu roşu al rujului de buze - aşa îmi place să cred asta.

Am avut atunci gândul că dorinţa trebuie fixată, emancipată, întocmai ca acei fagi imenşi pe care pădurea ce înconjoară satele de munte, îi păzeşte în ceea ce ei sunt stele vii de lemn ale unor declaraţii de dragoste, a unor simboluri specifice, a unor treziri. Treziri pentru că scrijelitul în scoarţa fagului se face la un metru înălţime, poate puţin mai mult, dar anii care trec ridică mesajul, astfel încât îl văd din ce în ce mai mulţi trecători, adevărat, cei din partea locului, şi astfel se trezesc o clipă.

O clipă m-am trezit şi eu, citind feminism, cercetând cu ochii scrisul, i-am dat câţiva ani buni, aşa ca un arheolog începător şi mi-am închipuit, în trezirea mea, cum ea, femeia care l-a scris, vine cel puţin o dată pe an să-i vadă starea, să-i vadă viaţa, fixând asta într-un fetişism personal.

O clipă am crezut că greşesc, dar numai gândul crimei, căci numai Dostoievski putea să mă înveţe lucru acesta, a gândului de a te întoarce acolo unde ai ascuns cel puţin arma sau furtul, ca să nu scriu de locul comiterii, mi-a acoperit greşeala.

Ideea de feminism elaborată de Homer este cea adevărată, minţi sclipitoare ca Simone de Beauvoir şi Virginia Woolf au reluat ideea în scris, au acoperit cu gândurile lor pagini minunate în care femeia urcă pe piedestal alături de bărbat; urcă cu dorinţă, nu cu remuşcare.

Am dorit doar să pomenesc asta.