Din mijlocul poemului

Atena, Stoa lui Attalos, Zeus peste Leda, regina Spartei

Când Kavafi a scris „Spre Ithaca”, nu a dorit să pună într-o imagine personală poemul antic grec al lui Homer; Odiseea. Kavafi a fost o dronă, un suflet care a zburat deasupra poemului, povestindu-ne poemul, în versuri, scurte.

James Joyce când a scris „Ulysses”, nu a dorit să încerce veridicitatea poemului, adevărul? Joyce a pus problema „bărbatului”, a celui care-și caută femeia, pierdută: din cauza lui, din cauza ei!

Ce mai avem în Odiseea?

Căutarea tatălui! Fiul debarcă, după călătoria de-o zi dintre insulă și continent, pentru a afla vești despre tatăl său, plecat la război, de pe vremea când el era în scutece. De pe vremea când era să fie sădit de-un plug ce însămânța sare.

În această căutare, fiul se maturizează, departe de casă, află rostul pentru care a fost născut; rostul pe care i l-a dat mama sa Penelopa. În același timp Odiseu, Ulise pentru latini, vine spre casă. Kavafi nu-l grăbește, nici Joyce, numai Homer povestește.

Nu poți răzbate ceea ce nu ști! Nu cutezi fără să-ți cunoști zeii. Odiseu a încercat.

O vedere din spate

 

Când Alfred Hitchcock a realizat Rear Window (1954) a reușit să trezească în cei care au habar de fotografie, dorința de a vedea (prin intermediul aparatului de fotografiat) ce se află în spatele fotografiei, nu în spatele ferestrei (fereastra din spate).

Pentru cei care au văzut filmul, actorul principal James Steward, chiar se joacă cu un aparat de fotografiat Exakta Varex înarmat cu un obiect de 400 de mm (ce mărește de 8 ori), având piciorul în ghips într-un fotoliu generos; mai târziu în pat!

Acțiunea capătă dimensiuni epice, ca să fiu în ton cu criticii, apar din neant personaje fără legătură cu firul acțiunii, apar lumini, lanterne, candelabre.

În cazul de față eu am imortalizat ce se află în spatele stației de teleski de la altitudinea de 2.272 de metri,

cu vârful care se află undeva în stânga (nu este în fotografie) de 2.591 de metri și care are o cruce dublă în vârf (asta cu dublu ține de-o lungă istorie ce duce la Cruciade).

Revenind la ceea ce imaginea urmelor vin dintr-o șa de munte, așa cum sunt ele, împletucindu-se, pline de meandre, de aglomerări; mă fac să mă gândesc la „Deșertul tătarilor” scris de Dino Buzzati, la urmele pe care le urmează cei care ne cuceresc viitorul!

Tiefenbach Glacier

 Ghețarul este la peste 2350 m, imaginea este luată de puțin mai jos.

De la Sölden după multe încercări ajungeți la E66, apoi vă dați la vale până la 1350 de metri, există o autostradă 30, sunt peste 10 km, să vă țină sckiurile.