Fecioara

Între cele două turnuri, în alt turn, de dimensiuni mult mai reduse, stă Fecioara.
Fecioara este inobservabilă. Arhitectul (Ludwig von Ibl) a prevăzut asta și mai mult chiar, a reușit să o plaseze tot timpul într-o lumină indirectă, chiar dacă avem patru bolți ce reușesc să scoată statuia din întuneric, chipul rămâne veșnic în umbră.

Dintre toate iluminările pe care fotografii le fac în studiouri, sunt puține acelea în care lumina vine de sus și totuși chipul atrage umbra cea mai deasă. Lumina ce vine crescendo de la picioare, cuprinde trupul și-l marchează il tempore, astfel chipul ne apare viu, suntem la catolici -suntem drapați.

Un chip viu nu poate lăsa ca toate secretele mimicii sale să zboare în lumină, de multe ori o penumbră este binevenită. Dar ce ziceți de o umbră, așa cum Fecioara Maria o are mai sus în micul ei turn. Unde se uită ea? în jos? spre muritori? dar ei nu o văd, cel puțin nu-i disting detaliile, ei -muritorii, doar o bănuie și asta este suficient. O religie bănuită este și suficientă. Un ateism scolastic este insuficient, îi lipsește umbra, noroc cu fizica care a descoperit că lumina-i radiație și poate doar atât.

Fecioara are ochii închiși, lumea de jos nu este vizibilă pentru ea, deci și reciproca este valabilă; eu nu te văd pentru că tu nu mă vezi.  În schimb aici eu nu te văd din cauza luminii și a distanței, iar tu nu mă vezi pentru că ții ochii închiși. Eu îți dau telefon și tu nu-mi răspunzi, apoi îmi spui în față ca n-ai avut semnal.

Indiferent de atitudine, privitul contează. Ne mulțumim cu atât. Sigur că o bucățică de brânză în schimbul unui banchet, este prea puțin. Cam așa stau lucrurile în religie, unii trebuie să trăiască cu puțin, pentru ca alții să se bucure mai mult. Nu fă ce face popa, fă ce spune popa, fă Noapte Bună.

Lumina

Suntem în pragul alienării generale provocate de marea îmbulzeală întru pizdeală!

Cuantic scriind suntem o entropie scăzută. Asta nu-i de rău, e de bine.
Ceea ce lasă de dorit este manifestarea umană pe care dorim să o afișăm tot timpul. Ne îmbrăcăm ca atare, purtăm haine asemenea, conducem mașini din ce în ce mai bune. Aprindem lumânări de sărbători religioase, mai ales ne bucurăm că avem liber și în rest ne întrecem să fim cât mai aproape de ceilalți. Un ifos. Metalul este mai aproape de alt metal în minereuri, apa sărată de cea dulce, norul de vânt și mai ales luna de soare, dar omul nu este aproape de om - de celălalt om, asta a fost o găselniță creștină și chiar a dat bine.

Astăzi am văzut lumina care topea oțelul și omul care aplecat peste ea - lumină, își îndeplinea rolul.
Astăzi am văzut figura:

Pentru cunoscători Ea se află mergând din Piața Traian spre Fabrica de Bere pe dreapta sus (este un parcurs de doar două sute de metri).
Figura a privit prin mine, noroc că nu eram în dreptul ei. Omule, du-te și te plimbă! Și asta am făcut.

Cei curajoși

Prin toate războaiele, cei curajoși și-au croit drumul, toate temerile au rămas asemeni unor figuri de lut nears prinse în jocul unor copii ce aruncau unora altora pumni de pământ culeși din bălțile repede făcute ale unei veri ivite în mijlocul averselor ce inundau într-o clipită casele unde ei dormeau, dar dimineața, fără ca ei să simtă ploaia ce a acoperit luna, începeau joaca, joaca cu pumnii petrecuți în solul mocirlos, astfel, mult mai târziu s-a descoperit că ei au descoperit, noroiul: sângele pământului.

Swallow A-10

Imaginile apar într-un apus de soare cu frecvența miimilor de secundă. Așa merg eu la vânătoare, la vânat de imagini.
Este poate, în felul meu, satisfacția prin care -foarte repede mai târziu, văd.
Omul este un mamifer cu o vedere mediocră, în afară de asta, păsările au o vedere și o acuitate vizuală superioară animalelor. În schimb omul are instrumente. Omul își făurește instrumente.

Ceea ce am văzut mai apoi, mi-a tăiat răsuflarea, am redescoperit zborul - a câta oară!
Care zbor, care dintre ele, cel al lui Icar, cel al rândunicii, al viespii, al avionului ?

Deasupra unui canal de irigații, lăsat în paragină, păsările zburau în toate părțile. Dintre toate, rândunicile, păreau niște avioane de atac perfecte, de nota 10, primele din alfabet.

Și pentru că în acest apus solar, ființele terestre se simțeau atât de bine, hai să vă arăt cum stăteau norii pe plajă.

Vara asta se poartă sepia - Lora

Lora -jumătate lup, jumătate collie

Lora întreabă:
Vara asta unde mergeți în vacanță?

Am uitat să scriu că imaginile de vreo două trei zile vin de pe un Alfa SLT-77, asta pentru Lotus! :)

Mijloc-sus-jos

Existența începe de undeva de la jumătate, cam de pe la înălțimea copacilor, apoi privim cerul și mai apoi, în jos, ne uimește umanitatea. Vegetalul, aerianul și pedestrul, verdele, albastrul și roșul -sângele nostru.

O călătorie scurtă în care imaginile se succed pe verticală. Fără nici un pas înainte, fără nici o întoarcere, privim doar într-un grad de libertate, privim de unde vrem noi, toate suprapuse ar trebui să ne sugereze ceva. Și lucrul acesta chiar se întâmplă.

Așteptarea

Avion de luptă „barza” -din colecția de vară

pentru cei ce doresc muzică,
recomandăm:

http://youtu.be/WuqyfEyNXQo
Antonin Dvořák: Symphony No. 9 "From The New World"

Mai departe ?

Felul în care adevărul se manifestă!

Protecție

O femeie își ține copilul nou-născut în brațe astfel încât să evite orice interacțiune subită ce se poate manifesta oricând în toate gradele de libertate ale celui ținut: se numește protecție.
Trebuie neapărat ca o femeie să nască pentru a trece în acest nivel superior de protecție, nu este o școală, este o artă. Arta presupune experiență, de aceea nu putem traversa râul prin apă fără a înota, sigur că mai există și elefanți, pe care toată lumea îi are la îndemână, sau măcar niște cai.

Într-un stup pe care viespiile au reușit să-l aducă la mai mult de douăzeci de hexagoane, ele fiind patru la număr, apărarea a întrecut orice așteptare, din partea mea -mai ales, că apropierea ar însemna o formă de prietenie. S-au agitat și-au luat poziții strategice în vederea unei înfruntări imediate, am scris strategice pentru că în lipsa insistenței mele, viespiile au rămas imobile. Tactica presupune o mișcare de derutare, dar și un consum de energie în vederea acestei derutări. Strategia este mai subtilă, ceva de ordinul șahului, după câteva mutări îți demonstrez că n-ai ce căuta aici.

În continuare, în același fel de strategie, crinul își etalează culorile, ele fiind mai profunde din cauza căldurii excesive, a morții imediate. Cei obișnuiți cu acest cântec color de lebădă au o largă viziune și îl denumesc vivid.

Viața vie

Cuibul de viespe din măslin reprezintă viața vie!
În viața vie -pleonasm remarcabil, avem două sensuri, unul comparativ și altul dinamic.
Am decis că măslinul meu este viu în momentul când o vrabie s-a dat huța pe o rămurică. Măslinul meu are numai rămurici și toate tremură când bate vântul, când le plimbă ploaia.
Astăzi a primit (așa l-am văzut eu) un locatar. Mâine vor fi mai mulți, vor fi un cuib de viespi.
La mine în curte viespiile au fost declarate (demult) monumente ale naturii și sunt protejate prin cutumă locală.

Acum ceva despre căldură și despre apă

Șantierul Da Vinci - Michelangelo, Timișoara

Am înțeles că pentru unii azi a fost o zi prea călduroasă, caniculară. Au vuit salvările toată ziua.
Oamenii s-au ascuns în case la orele prânzului deja. Undeva în zona centrală a orașului, ascunși în pământ, doi sudori îmbrățișau o conductă enormă. M-am oprit și m-am uitat la ei multe minute. Am privit scena ca fiind desprinsă dintr-un film suprarealist. Ardoarea.

În căutarea apei - sacagiu voluntar

Setilă

Despre insurmontabilul și inutilul de a fi vrednic sau vrednică și/sau despre dorința de a fi așa

Este inutil să imit ceea ce alții mult mai tineri decât mine încearcă.
Ar fi subtil să vă scriu ceea ce ei descriu.
Nu pot să fac asta și această neputință apare des. Neputința apare, spre exemplu când fiecare nu înțelege ce vrea celălalt, ori lucrul acesta apare des.
Necesară este dorința de a nu abandona, și a purta stindardul comunicării până la sfârșit.
Eu doresc asta.
Mai doresc ca fiecare să aibă un nume.
Așa cum și fiul meu, cel ce doarme acum și nu a terminat gif-ul, poartă un nume.

Libelulă odihnindu-se

Într-un echilibru perfect, libelula se odihnea, sau cel puțin așa cred eu.
Am surprins elitrele adunate în față, corpul aplecat puțin.
Cu picioarele aduna vârful frunzei, din care citea, corecta și radicaliza formula chimică a clorofilei.

Cactus triplu sec - vișinată regală

În peisajul băuturilor tradiționale, vișinata (bună) face parte din acele băuturi fine care pot exalta inimile doamnelor într-o clipă. Cel câștigat va fi bineînțeles bărbatul.

O rețetă tradițională și care dă în final gustul dorit se află pe internet. La 3 kg de vișine (care trebuie să fie foarte bine coapte) se pun 1200 de grame de zahăr. Se recomandă borcanele total transparente, fără etichete, care nu vor avea gura astupată cu capac ci doar cu un tifon pus dublu și legat bine să nu-l ia vântul. Macerarea se produce excelent la lumina soarelui, de aceea în aceste zile furtunoase ce au trecut nu am fi putut produce o vișinată de calitate, era îndeajuns un fir de mucegai să fie prins de vreo vișină și ratam produsul.

Așteptăm minim trei săptămâni, pentru ca zahărul să se dizolve complet și lichidul din borcan să acopere complet vișinele. Pentru gospodinele împătimite recomand apoi fierberea lichidului timp de câteva ore, zdrobirea totală și strecurarea prin sita largă și vom obține cel mai bun jeleu natural din lume. Privind prin el -prin jeleu, vom vedea structura cubică a diamantului.

După ce au trecut cele trei săptămâni cu soare plin, și borcanele au fost mutate cu cerbicie din umbra ce se formează în timpul zilei prin curte, astfel că soarele a reușit să vadă bine toată circumferința borcanului -în timpul mutării, mai rotim borcanul-  punem amestecul într-o damigeană -la fel de transparentă, fără alte învelișuri mai mult sau mai puțin naturale.

În damigeană adăugăm 600 de ml de alcool triplu (cel mai bun) sau dublu rafinat, adică 96 sau 87 de grade. Se scutură bine damigeana, se pune dop de plută și se mai lasă cel puțin o săptămână în soarele de iulie de data aceasta. În august se poate gusta, dar se bea din octombrie încolo, cu sau fără câte o vișină în păhărel; sâmburele nu se înghite.

Pentru profesioniști de data aceasta se poate pune în loc de alcool, vodcă triplu sec. Acest tip de vodcă este mai rar de găsit, dar se poate colinda puțin orașul mai ales dacă vă ține și punga. Asta pentru că în momentul când veți vedea prețul s-ar putea să vă răzgândiți și să treceți repede la jeleu, ca acele minunate gospodine de la teleshoping.

Vodca triplu sec este între 45 și 50 de grade, deci cantitatea de vodcă trebuie să fie de cel puțin patru ori mai mare pentru a avea o vișinată de peste 30 de grade. În cazul alcoolului obțineți o vișinată de peste 40, apropiată chiar de 40 în cazul alcoolului de 87 de grade. Însă vișinata din vodcă are un gust foarte interesant, de aceea o recomand, ca porție mică. Calculăm pentru o sticlă de vodcă de 72-75 de cl (centilitri), cam un litru (cu tot cu vișine) de amestec din cei trei litri pe care i-am făcut conform rețetei de mai sus.

Mă veți întreba ce caută cactusul în imagine?
În decembrie se cumpără un cactus de mărimea unui castravete și se taie felii, se decupează cu atenție interiorul și se pune într-un pahar de cocteil, apoi se toarnă vișinată peste el, apoi un stropișor de lapte, se amestecă cu paiul și se gustă subtil. Asta este vișinata regală.

La naissance de l'Univers (et sa mort)

La naissance de l'Univers (et sa mort) de einstein-rosen-podolsky  

Vărul meu de pe Lună (un rus drag mie) mi-a trimis următoarea:
≪At a recent Google Zeitgeist conference, Stephen Hawking boldly pronounced that "philosophy is dead".≫ 

N-am avut aer să respir citind asta.
Astăzi am avut meci de handbal la Jimbolia, am intrat în vrie, parcă jucam eu. Eu cel din tribună care filmează, care înregistrează aidoma unui om gelos ce urmărește evenimentele la care el nu mai poate participa. Neputința este o artă ce se respiră greu. Epicur a inventat-o sau cel puțin a elaborat-o la rang de artă. Stephen Hawking știe că universul pe care îl știm toți așa cum este nu va muri odată cu el, în schimb bănuie că filosofia respiră greu. Ori tocmai aici este arta.

Hai să facem schimbul de tinereți și să vedem dacă filosofia moare, hai să facem schimbul de averi și să vedem că banul este ochiul dracului. Sunt momente, pe care eu însumi le-am trăit într-un eroism declarat, că dacă eu mor, atunci să moară toți. Mor toți așa este, când mori, și ceilalți de lângă tine au murit, pentru că tu nu-i mai percepi. „Esse est percipi”, Berkeley nu bătea câmpii degeaba.

Astăzi mi-am dat seama de neputința mea și felul în care mi-a dat seama m-a făcut să mă întorc la ideea că „universul moare”. Nu moare nici universul și nici filosofia, moare felul în care noi mai putem, unii pe ultima sută de metri -gâfâită, să se bage în seamă. Știu că-mi vine și mie rândul, altruismul ăsta nu mă face mai bun. Aș vrea să gâfâi o eternitate și ea- eternitatea să fie amanta mea.

De ce scriu rândurile aste? pentru simplu motiv, că dacă inima mai palpită, dacă mai transpiri și dacă te strâng chiloții, atunci nimeni nu moare, în acea clipă, în felul trăit, mai trăiești o mie. Este greu să le numeri, pe aceste clipe, dar vă asigur că sunt o mie în plus. Face bine la inimă datorită adrenalinei.

Să vedeți ce arbitru au avut astăzi fetele:

Atenție, încă mai respir!

Video - Turnul de control

Turnul de control

În capul meu există un turn de control.
Sunt sigur că în capul multora există un turn de control.
Astăzi am ieșit afară ca să-l întâlnesc, și deasupra lui norii zburdau cu voioșie. Norii urmăreau de fapt turnul de control. „Roger, Roger, vezi că mă lansez, să sperii ceva avioane!”, celălalt nor, mai amplu și mai direcționat vertical: „Roger, am înțeles, stai să le dau un pui de ceață!”
„Roger, Roger, eu nu sunt Roger, eu sunt Cloud MasterField of AirSpace VII!”
Celălalt nor simțindu-se vinovat de confuzie:
„Sorry, Masterfield of air space 7!”
„Vezi că ai greșit caligrafia!”, reluă repede Cloud MasterField of AirSpace VII.
„Habar n-ai să desenezi, unde ai făcut școala primară?!”

Ori toate acestea le aude în fiecare zi, de dimineața și până la sfârșitul programului, orice operator de zbor. Că nu le divulgă sau că nu le spun în gura mare, asta face parte din secretul de serviciu. Ori cât coniac am cheltuit azi că să aflu aceste lucruri?!

Furtunile de la ei

http://www.mikeolbinski.com/storms/

Industrial

Fotografie în ploaie

Când m-a născut mama,
Țara trecea în industrial.
Viața mea a ținut de industrie,
Și a ținut și de instrucție.

Când eram copil,
Țara mea dorea să fie o mare industrie.
Peste tot coșuri de fum, tiptil,
Omul devenea o funcție.

Atunci omul era o mare necunoscută,
Într-o enormă ecuație,
A cărei felație,
Dădea o societate-n derută.

Astăzi omul este un fum,
Ce trece prin coș,
Nu mai devine moș,
Devine nebun.

Moartea Marelui Reporter

Marți, orele 10 dimineața.

Marele Reporter a primit un telefon anonim -cum primea el de obicei. La rândul său a dat și el câteva telefoane. Prima mașină care a sosit în fața vilei sale, a fost Buick-ul argintiu, apoi duba albastră și apoi camionul-macara, cumpărat special pentru reportaje ce necesitau o vedere de ansamblu, mai ales de la înălțime.

Din duba albastră, Marele Reporter a filmat marile sale dezvăluiri asupra consilierilor ce puneau la cale tot felul de tertipuri care să ducă la îmbogățirea lor rapidă. Cu ajutorul macaralei a plasat microfoane omnidirecționale în arborii de lângă vilele judecătorilor, de unde a aflat cum plăteau și reușeau bogații orașului să câștige procese rapid privind ipotecile puse asupra celor ce dețineau anumite terenuri cheie în oraș.

În fine, în Buick au fost înregistrate convorbiri între comercianții ce doreau să se înțeleagă asupra prețurilor ridicate, între amanții de pe diferite scări sociale, între asociații veroși ai multor firme dubioase, între avocați ce lucrau cu procurorii și multe alte fapte date în vileag.

Toată lumea știa că Marele Reporter, prin veleitățile sale, prin capacitățile sale, a reușit să pună ordine în oraș. Astăzi Buick-ul lui era taxi, vopsit în galben, mâine, cu aripioare pe aripile din spate și vopsit în roz, era mașina mirilor. La fel cu duba și cu macaraua mobilă, adevărați spioni aparent nevăzuți. Astăzi lucrau la linia de curent electric, mâine la canalizare, poimâine duba împărțea pâine săracilor, era vopsită-n alb; macaraua își pierdea timpul în gară mutând marfă între vagoane, de acolo vedea multe și auzea și mai multe.

O liniște dubioasă se așternu peste oraș. Frica unui lucru făcut aiurea, sau fără responsabilitate, apăsa asupra făptuitorului. Apăreau astfel autodenunțări; zugraful care a dat cu var peste priza electrică, șoferul ce a ocolit sau vânzătorul de zarzavaturi ce a cântărit și pământul de pe morcovi. Oamenii doreau să facă numai fapte bune, dar ele de multe ori nu ieșeau precum au plănuit; podul a căzut la viitură, o antenă a zburat de pe o casă și s-a împlântat într-o babă, umbrela babei a luat-o vântul și a produs un scurt-circuit pe liniile aeriene de curent electric. Au fost arestați, atât cel ce a fabricat umbrela cât și cel ce a turnat stâlpii de beton vibrat cu ajutorul cărora s-au instalat liniile aeriene de transport al energiei electrice în oraș. Asupra acestora, în afara celorlalți a planat mult ideea unei înțelegeri tacite, ea nu a fost dezvăluită nici astăzi, dar bănuiala a făcut pe mulți jurați să dea dreptate procurorilor.

Orașul se îndrepta încet spre o ordine deplină. Nici găina nu mai făcea ouă fără ca și cocoșul să cânte. Cocoșul nu cânta aiurea și soarele nu răsărea când vroia el. Nici ploaia nu venea nechemată, la fel ca trenul, trebuia anunțată. În închisoare erau deja doi meteorologi.

Marele Reporter dezvăluia totul. A picat chiar și înțelegerea șobolanului cu șoarecele, a vulpii cu lupul, oamenii deja erau pe planul secund. Marele Reporter aranja deja natura. Cât efort, câtă durere, de aceea îl apuca din când în când durerile de inimă. Ducea mâna pe piept și se plângea că-i singur și că numai el duce totul și că fără el totul se duce de izbeliște. Armata de sclavi se ruga să nu-i lase singuri că ei nu mai știu ce să facă, etc.

Tot orașul era cu Marele Reporter, știrile lui erau sughițate de copii în fașă, nici sânul mamei nu mai dădea lapte dacă nu apărea la știri fără ceva senzațional. În timp senzaționalul a rămas la pomul uscat ce a înfrunzit după un an sau la norul ce a acoperit în sfârșit luna. Un om ce a băut toată viața cinci litri de bere pe zi avea acum constipație, o găină nu mai oua, un cocoș nu mai cânta.

O celulă de criză s-a instituit în oraș fără știrea lui: Marele Reporter trebuia să moară!
Cum?!

Asasinatul a ieșit repede din discuție, medicamente ce puteau să-i provoace moartea? nicidecum, mai ales cu armata de medici de lângă el. Un accident? poate o rachetă termonucleară care să distrugă și orașul și pe toți odată.

Totuși, marți dimineața cineva a dat telefon și la receptor s-a auzit cum dă o adresă exactă și dezvăluirea unui eveniment grozav. Telefonul îi era adresat Marelui Reporter pe numărul lui special de urgență. Care,la rândul său a dat și el câteva telefoane. Prima mașină care a sosit în fața vilei sale, a fost Buick-ul argintiu, apoi duba albastră și apoi camionul-macara, cumpărat special pentru reportaje ce necesitau o vedere de ansamblu, mai ales de la înălțime.

La ora 10 și jumătate erau (toți) pe pod. Pe pod era multă lume. La telefon i se comunicase că va avea loc o sinucidere a primarului orașului undeva în zona podului de peste râul ce traversa orașul.
Buick-ul s-a avântat primul în intersecție, semaforul nu conta, dar din stânga și dreapta două camioane s-au lipit de portiere, cât pe-aci să strivească limuzina, în spate nu mai putea da, că era duba și în spatele dubei macaraua și spatele macarelei alte mașini și tot așa.

Podul blocat de lume. Marele Reporter a deschis geamul și tot întreba ce se întâmplă și lumea se văita și dădea din cap. Marele Reporter ducea mâna la inimă. Mai apoi s-a auzit un strigăt, o bufnitură, un pleoșc...

Marele Reporter tot întreba ce se întâmplă și lumea deja își smulgea părul din cap. Marele Reporter mai ducea și cealaltă mâna la inimă. Mai apoi s-a auzit o împușcătură și iar un strigăt și Marele Reporter a scos mâna pe geam și dădea din ea făcând semne, cei din spate făceau și ei, toată lumea făcea semne. Marele Reporter a făcut infarct. Totul pe seama evenimentului la care nu putea asista, pe care nu-l putea prelucra, materializa. Inima lui a făcut poc ca o împușcătură și răsuflarea lui a icnit ca un strigăt.

Afară pe râu, sub pod, apa curgea la vale așa cum o făcea de sute de ani sau poate de milenii, pe margine, cetățenii se simțeau bine, beau bere sau vin, mâncau ceva sau se uitau, toți participau la un spectacol dat în onoarea Marelui Reporter. Pe apă nu întâmpla nimic, nici pe pod, nici sub el. Toți au venit că se dădea o bere și un mic pe gratis. În final totul a ieșit ieftin, Marele Reporter a murit chiar repede, după moartea lui știută, cetățenii au plătit berea și micii.

Articol semnat de Micul Reporter.

Prin parc

Parcul Rozelor - Timișoara, iunie 2013

O alee însoțește canalul Bega între poduri. Sălciile plâng și ramurile lor subțirele par că plutesc pe apă. În siajul lor, peștișorii se agață de frunze. Vine apoi un vânt ce le scoate din apă, sau vine o barcă și un copil trage de ele.
Depărtându-te de canal, intri în parc.
Zeci de alei pietruite se pierd printre bănci albe, printre pini tunși asemeni ouălelor sau printre rugi de trandafiri ce urcă pe porți de lemn, porți albe și ele.

Din loc în loc, vase imense de piatră turnată de înălțimea unui om respiră lumina unui soare de apune pașnic peste oraș.
Furtuna a trecut și nori uriași asemeni unor nave de luptă se întorc în docuri. Scurtul răgaz este necesar pentru a reliefa din nou volumul, culoarea și amplitudinea. La noapte se anunță din nou averse însoțite de trăsnete. În întuneric, lumina va despica aceste volume din care apa, asemeni sângelui ce țâșnește cu putere din eroul încordat lovit de sabie, va curge diluvian. Trăim, cu scurte perioade de soare fierbinte, o climă tropicală.

Invitație la dans

Pireas Museum, Greece

Această invitație la dans mi-a amintit de Anna lui Karenin. Anna la bal, stând parcă într-un colț (dar nu așa era), era așa că vorbea cu Kitty și Levin o privea. Kitty îi povestea de contele Vronski.
Anna era parcă foarte frumoasă și privea în jurul ei. Privea până l-a văzut pe conte, pe contele Vronski, apoi absurd, datorită unei vâjâieli și-a pierdut capul.

Sunt ore în viață pe care ai dori să ți le pierzi doar privind. Unii privesc un râu, alții un munte, alții o mașină, arta privitului se descompune pentru fiecare în dorințe. Eu am rămas la privitul statuii. Curatorul vine și mă dă afară. Este trecut de ora închiderii. Eu îi explic că vreau să văd balul, el îmi arată ceasul. Balul este mai târziu! îi spun eu mai apoi. El cheamă poliția, sunt dus pe sus.

A doua zi mă întâlnesc din nou cu nimfa, sunt travestit, dar ea mă recunoaște. De ce n-am stat la bal? mă-ntreabă ea. Nu pot, este prea târziu.

Eterna scuză a timpului pierdut, îmi răspunde ea.
Te voi răpi, revin eu, dar îmi voi pierde și eu capul.
Te aștept!

P.S.
Așa se instalează nebunia!

Bijuteriile - teatru scurt

Personaje:
Leli,
Vera,
Agy,

Trei femei trecute prin viață, prima bolnavă, suferind de Alzheimer, a doua cea mai mică ca și vârstă și ultima, cea mijlocie; toate trei surori.
Scena arată ca o cameră, undeva mai există un paravan, este holul apartamentului, în rest dulapuri, o bibliotecă, o masă cu șase scaune, o canapea, o noptieră, un televizor, fereastra ce dă spre stradă.

Leli stă la masă și se joacă cu o hârtie, în fața ei este masa, apoi celălalt scaun, apoi fereastra spre stradă, este cu spatele la public. Pe masă nimic spațial, doar un mileu ce acoperă aria.
Vera șterge praful și se învârte în jurul mesei, asemeni unui bondar.

LELI: Auzi Vera, tu ști pe unde sunt bijuteriile mele?!
VERA:Care bijuterii?
LELI: Cum care? Bijuteriile pe care mi le-ai luat.
VERA: Tu vorbești prostii tanti, de unde să știu eu unde sunt bijuteriile matale.
LELI: Știi, că d-asta ești aici, să cotrobăi peste tot, nu te văd eu, am un ochi la spate.
VERA: (se oprește, este exact în spatele ei și face un semn obscen cu mâna) Și mă rog ce-ai văzut acuma?
LELI: Am văzut cum te uiți sub dulap!
VERA: Bine-ți șade măi femeie bătrână să mă faci pe mine hoață.
LELI: (se-ntoarce brusc și țipă) Unde sunt bijuteriile mele?
VERA: (cade speriată în fund, ține cârpa încă în mână și o aruncă în fața lui Leli) Iacă-te-le!

Cârpa cade și Leli se-ntoarce înapoi, caută hârtia.

LELI: Am auzit că mâine are să plouă!
VERA: Și azi a plouat.
LELI: Da, când? că afară-i lumină.
VERA: De dis-de-dimineață...
LELI: Da? am fost în piață și nu era ud pe jos.

Afară se aude zgomotul unui tramvai, se oprește cu un scârțâit prelung.

LELI: Cred că n-am bilet.
VERA: Las că am eu două. (Vera se apleacă și șterge cu cârpa pe sub dulapuri)

Vera șterge peste tot și deja a mai dat două ture în jurul mesei.

LELI: Plecăm?!
VERA: Stai să vină și Agy.
LELI: Agy are bilet?
VERA: Nu știu, dar își are singură de grijă,LELI: Mai ții minte când eram la pârâu și Agy n-a vrut să intre în apă? că era rece?
VERA: Eram copii...
LELI: Da, atunci m-am lovit într-o piatră și mi-am rupt degetul mic de la piciorul stâng, și acum stă în afară.
VERA: Dar nu ți l-ai operat când ai ajuns de măritiș și apoi că n-a ieșit bine, ți l-ai mai operat odată...
LELI: Cine? eu? vorbești prostii.

Se aude un sunet de sonerie. Vera se duce după paravan și se aude zgomotul unei uși deschise, apoi închise. Șușoteli.

VERA: A venit Agy.
LELI: Ți-am zis eu că n-are bilet.

Apare cea de-a treia femeie, este Agy, plină de viață; Vera pare deja obosită.

AGY: Ce mai faci Leli?

LELI: Bine, stai jos lângă mine.

Vera își vede de ture. Agy lasă o plasă jos și se așează pe scaun, lângă Leli. Leli se apleacă spre urechea ei.

LELI: (șoptind) Să-ți spun ceva!
AGY: ...
LELI: Vera mi-a furat bijuteriile.
AGY: (tare) Nu zău!
VERA:(a auzit totul de la început) Da bine măi femeie, nu îți este rușine...
AGY: Leli unde ai pus bijuteriile? Să vedem dacă mai sunt acolo.LELI: Voi vreți să aflați unde-mi țin eu bijuteriile?
AGY: Da, ca să vedem dacă mai sunt acolo.
LELI: Și apoi să le luați.
VERA:(care s-a oprit în fața ferestrei) Nici nu știm unde le pui măcar.
LELI: Dar vrei să știi...
AGY: (țipă) Pentru numele lui Dumnezeu, aproape în fiecare săptămână ai o zi de asta, cu bijuteriile, dacă nu-s ele, este apa sau curentul, sau cine mai știe ce.
Leli stă încruntată.

LELI: Cine-i Dumnezeu?
VERA:(face ochii mari se uită spre Agy) E prima dată când spune asta.
AGY: Leli, când ai fost la Putna și ai spus că l-ai întâlnit pe Dumnezeu, mai ții minte?
LELI: Eram tânără atunci, cum să nu țin minte.
VERA: ...LELI: Eu întreb acum, acum cine-i Dumnezeu?
AGY: Tot cel pe care l-ai întâlnit la Putna.
LELI: Aș, ăla era un tânăr frumos, îmbrăcat în frac, cu un papion mare, ce-i lărgea umerii...
VERA: ... și acum nu mai este așa? 
LELI: Eu cred că fiind bolnavă, l-am uitat pe Dumnezeu.
AGY: (sculându-se de pe scaun și mergând spre fereastră, în dreptul Verei spuse în șoaptă) Asta-i nebună de legat!
LELI: Am auziiit! și râde

Vera se așează jos cu spatele la fereastră cu fața la Leli.

VERA: Leli, când tata a venit cu calul prin crâng și-a auzit vocea mai ții minte?
LELI: Da.
VERA: Cine i-a vorbit?
LELI: Dumnezeu.
AGY: Păi vezi! Așa cum ne-a povestit el; Dumnezeu să-l ierte!
LELI: Cine-i Dumnezeu?
AGY: O luăm de la început!
VERA: Leli, hai să facem curat împreună.
LELI: (se ridică, publicul o vede acum pentru prima dată, fața ei este foarte expresivă, asemeni unei preotese-vestală)

Leli se îndreaptă spre locul unde stă Vera și se așează lângă ea. Agy privește pe geam.

LELI: (șoptind) Vera, să-ți spun ceva.
VERA: Ce ?
LELI: Cred că Agy mi-a furat bijuteriile, acum face semne să vină vânzătorul.

(cortina)

O descoperire senzațională

The unlikely researcher, George Smith, made one of archaeology's most sensational finds when he uncovered the cuneiform-inscribed clay tablet containing fragments of a lost Babylonian epic. (David Damrosch)

≪În toamna anului 1872, lui George Smith i-a căzut în mînă un ciob de tăbliță, pe care el a citit de îndată următoarele: „Pe muntele Nisir s-a oprit corabia; muntele Nisir a oprit corabia și nu a mai lăsat-o să se legene... Cînd a sosit ziua a șaptea, am scos porumbelul și l-am slobozit. A zburat porumbelul, s-a rotit, dar loc [uscat] nu era, și el s-a întors...”

Smith a rămas surprins de asemănarea acestui fragment cu legenda biblică a potopului.
Fiecare copil englez cunoștea legenda credinciosului Noe, care a scăpat cu viață în timpul „potopului ce  a acoperit lumea întreagă”. Arca în care se îmbarcase el a acostat pe muntele Ararat. Pentru a afla dacă apele s-au retras, Noe a dat drumul unui porumbel. Dar porumbelul s-a întors curînd, deoarece totul zăcea încă sub apă.

George Smith s-a apucat să caute bucățile ce lipseau din această tăbliță.
Dar, vai, el n-a putut da de urma lor, cu toate că a răscolit întreaga bibliotecă. Totuși, a reușit să stabilească faptul că acest ciob face parte din a 11-a tăbliță a unei mari epopei populare, care povestește peripețiile unui erou antic necunoscut - Ghilgameș. Întreaga epopee a fost cuprinsă în 12 cărți-tăblițe de lut.

Articolul de ziar care relata descoperirea lui Smith a stîrnit mare vîlvă. Oamenii progresiști din vremea aceea și-au dat seama că mitul babilonian pune la îndoială autoritatea Bibliei. Este limpede că Biblia a preluat legenda potopului de la babilonieni - susțineau dînșii. Poate că și alte „minuni” biblice au fost inspirate tot de acolo...

La 3 decembrie 1872, George Smith a ținut o conferință într-o sală arhiplină. A doua zi, Smith devenise o celebritate.

Ziarele se întreceau care mai de care să scrie despre el. Publicul era obsedat de o întrebare arzătoare: oare se vor găsi fragmentele lipsă din legenda potopului, sau ele s-au pierdut pentru totdeauna?

Smith susținea că fără doar și poate cioburile celei de-a 11-a tăbliță s-au păstrat. Ele trebuie căutate la Kuiundjik, acolo unde a fost descoperită biblioteca lui Așșurbanipal.≫

L.Lipin și A Belov, Cărțile de Lut, ed. Științifică, 1962, pag.178-179.

De unde vin berzele

http://www.biblicalarchaeology.org/daily/biblical-sites-places/biblical-archaeology-sites/charles-fellows-in-aphrodisias/

Romantismul n-ar fi existat fără realism, este ceea ce păstrează veridic în orice viziune, poem, roman sau imagine eroică. Este sângele roșu al exaltării, albul ochilor întruchipând spaima, sau chiar berzele ce-și fac cuiburi pe capitelurile coloanelor unui templu antic al zeiței Afrodita din Asia Mică.

Metro Universal Bookfest

Metro nr.11; 30.05-12.06.2013

În perioada musonului, Metro organizează, a nenumărata ediție a Târgului de Carte.
Afișul A4 din oferta promoțională nu poate acoperi diversitatea și universalitatea titlurilor.
Ca prezentator va fi doamna Elena de la Informații, ce va îndruma pe rând câte-un gestionar de la departamentele de congelate, băuturi alcoolice, băuturi răcoritoare, cosmetice, aparatură electro-casnică, detergenți etc. care vor explica pe rând poziția intelectuală față de acest târg organizat din mila unui mare distribuitor față de edituri.

Doamna Elena a rugat-o minute în șir pe femeia de serviciu să aducă (dracului odată) volumul lui Paler, că era ultimul, căci un cumpărător rămase agățat de raft și nu mai vroia să plece. În minutul cât acesta se uita la mormanul de DVD-uri de lângă mormanul de cărți, femeia de serviciu, având o treabă la toaletă, trecu repede pe lângă domnul intelectual și înșfăcă prima carte ivită, care se dovedi a fi volumul de mitologicale ale lui Paler și se îndepărtă grăbită. Domnul o văzu, dar era prea târziu.

Gestionarul de la Electrice mi-a explicat în două rânduri Legea lui Kirchhcoff, o învățase dintr-o carte de la Târg; în timpul pauzei de masă. Mi-a arătat un neon de deasupra noastră și mi-a explicat că pâlpâie pentru că nu mai este în stare să-și conserve energia, nici acum nu pot să scriu dacă afirmația lui este falsă sau adevărată.

O copilă mică, ce se învârtea de jumătate de oră pe acolo, cât timp mi-am pus berea-n coș și-am căutat șervețele de culoare bleumarin, văzându-mi mirarea afișată citind titluri ce se rostogoleau odată cu cărțile pe care ea le împrăștia; mi-a spus că omul de Nea a fost păpat de omul de Sea. Adică omul de Neanderthal a fost exterminat de Homo Sapiens.
Cum vrei tu!
- Din cărțile astea știi?
Nu, de pe net!
Am răsuflat ușurat.
- Dar ce carte cauți?
Una de colorat.
Am râs superior.
- N-ai să găsești, măcar citește una.
Le-am citit pe toate.
M-am uitat prostit la sinceritatea ei afișată atât de cristalin în ochii ei. A citi o carte înseamnă să o atingi, mi-a spus ea mai apoi. Mult mai târziu i-am dat dreptate, eram la Târg de Carte, cum să nu fi citit o carte!

Mi-am mai pierdut timpul privind ecranele televizoarelor super-extra-plate și hiper-maxi-largi, rula Suleyman Magnificul pe ele, erau cu un episod în urmă, frumoasa adormită mai juca încă.
Unde ești tu, Vintilă Corbul, ca să vezi Căderea Constantinopolului...
Pe când visam așa atavic, un bodyguard trecut de vârsta pensionării, venea în pas de dans vorbind încet la motorola lui, ceva aproape de „Roger, Roger...!” Mă pândea, eram poate o idemnizație în plus, măcar un spor ...spqr!

S-a apropiat întrebător.
L-am întrebat eu primul:
- Citiți cărți?
Eram oricum deja tranșat de fetiță.
Da, oarecum...
-Adică?
Am citit ceva de Camius.
-Anume?!
Nu mai țin minte, are importanță?
-Nu.
A murit în accident.
- Camius?!
Da.
- De ce?
Pentru că viața este un accident.
Și s-a îndepărtat în grabă; „Roger, Roger...”

Nu merită să vă povestesc preumblarea mea plicticoasă de la Feswiivalul Cărții de la Metro, mai era interviul pe care l-am luat șefului de cărucioare, mi-a explicat că lui nu-i lipsesc atâtea cărucioare cât pierde CFR-ul pe calea ferată. N-o știam, am aflat cu lux de amănunte de la el cât costă fierul vechi.

Ar mai fi ceva de povestit cele zise de măcelar, dar era prea frig acolo și-am plecat fără să aud sfârșitul.
Acum este sfârșitul.


P.S.
Feswiival = Căciula de pe cap care se joacă de bucurie când vine valul, apropo de cel mai lung cuvânt nemțesc din lume.

Despre intelectualism, despre actual

avion

≪Gîndirea se cheamă în latină intelligere. Ea este îndeletnicirea lui intellectus. Dacă vrem să combatem intelectualismul, atunci, pentru a lupta într-adevăr, trebuie să cunoaștem adversarul, adică trebuie să știm că intelectualismul este doar un vlăstar actual și destul de sărăcăcios al acelei preeminențe a gîndirii care a fost pregătită de multă vreme și dezvoltată cu mijloacele metafizicii occidentale. E important să retezăm excrescențele intelectualismului actual. Însă prin aceasta poziția sa nu este cîtuși de puțin zdruncinată, ea nu este nici măcar atinsă.

Primejdia recăderii în intelectualism continuă să-i amenințe tocmai pe cei care vor să-l combată. O combatere ancorată doar în prezent a intelectualismului actual face ca apărătorii unei folosiri corecte a intelectualismului tradițional să-și poată revendica aparența unei îndreptățiri. Ce-i drept, ei nu sînt intelectualiști, dar au aceeași proveniență ca ei.

Această reacție a spiritului înclinat să rămînă în ceea ce este pînă acum, care provine din inserția naturală, parte dintr-un îndemn conștient, devine însă acum mediul de manifestare al reacției politice. Interpretarea greșită a gîndirii și folosirea greșită a gîndirii interpretate greșit pot fi depășite numai printr-o gîndire autentică și originară și prin nimic altceva.≫

Martin Heidegger, Introducere în metafizică, Humanitas, 2011, pag.175.

antena de înaltă tensiune a norilor

lemă:
Bookfest - un bordel intelectual

teoremă:
Dacă Isus a izgonit negustorii din templu, atunci cineva va izgoni comercianții din cultură.
Reciproca fiind adevărată, însemnă că Isus a fost cineva.

De 1 iunie -handbal

Contra_atac

Înapoi, înapoi s-a ratat

Pasare la limită, întoarcere

Fetele au avut zi grea de ziua lor, patru echipe s-au întâlnit în sistem turneu pentru a câștiga Cupa 1 iunie. De dimineață până după prânz, fiecare a jucat trei meciuri. Obositor.

M-a uimit felul în care s-au dăruit în acest sport, felul în care au jucat până la epuizare. Sigur vom auzi peste ani buni de vreuna dintre ele. Voi povesti și mâine, acum sărbătorim victoria.

Fault