 |
Fecioara este inobservabilă. Arhitectul (Ludwig von Ibl) a prevăzut asta și mai mult chiar, a reușit să o plaseze tot timpul într-o lumină indirectă, chiar dacă avem patru bolți ce reușesc să scoată statuia din întuneric, chipul rămâne veșnic în umbră.
Dintre toate iluminările pe care fotografii le fac în studiouri, sunt puține acelea în care lumina vine de sus și totuși chipul atrage umbra cea mai deasă. Lumina ce vine crescendo de la picioare, cuprinde trupul și-l marchează il tempore, astfel chipul ne apare viu, suntem la catolici -suntem drapați.
Un chip viu nu poate lăsa ca toate secretele mimicii sale să zboare în lumină, de multe ori o penumbră este binevenită. Dar ce ziceți de o umbră, așa cum Fecioara Maria o are mai sus în micul ei turn. Unde se uită ea? în jos? spre muritori? dar ei nu o văd, cel puțin nu-i disting detaliile, ei -muritorii, doar o bănuie și asta este suficient. O religie bănuită este și suficientă. Un ateism scolastic este insuficient, îi lipsește umbra, noroc cu fizica care a descoperit că lumina-i radiație și poate doar atât.
Fecioara are ochii închiși, lumea de jos nu este vizibilă pentru ea, deci și reciproca este valabilă; eu nu te văd pentru că tu nu mă vezi. În schimb aici eu nu te văd din cauza luminii și a distanței, iar tu nu mă vezi pentru că ții ochii închiși. Eu îți dau telefon și tu nu-mi răspunzi, apoi îmi spui în față ca n-ai avut semnal.
Indiferent de atitudine, privitul contează. Ne mulțumim cu atât. Sigur că o bucățică de brânză în schimbul unui banchet, este prea puțin. Cam așa stau lucrurile în religie, unii trebuie să trăiască cu puțin, pentru ca alții să se bucure mai mult. Nu fă ce face popa, fă ce spune popa, fă Noapte Bună.
După cum bate lumina, oricare lucru poate avea un alt înţeles, după cum ştii să priveşti într-atât încât să auzi cum vezi în lumea amăgirilor, şi poate nici atunci nu vezi decât aparentul.
RăspundețiȘtergerePe dinafară cu privirea, orbi pe dinăuntru cu setea de mirare.
Cum depăşim efectele luminii fizice?
Penumbră, aşa ca în clarobscur, unde lumina se'ngeamănă cu umbra?
RăspundețiȘtergereEu nu te văd pentru că fie că ai privirile de mine prelinse peste văz, fie că ai văzul de mine smuls, ăsta mi-ar fi unul dintre răspunsuri dacă ar exista o întrebare.
Sau aş spune despre percepţia mea vizuală pe ercanul meu interior unde fascicole de lumină pleacă înspre privituri întru văzut şi dispar în direcţia privirii.
Totul e interior cred, Scorchfield; privirea caută mai cu seamă un înăuntru acolo unde totul e spaţial în noi.
"Orbind", vedem mai bine.
Hermeneutule!
Cât despre religie, acei oameni, puţini, împliniţi religios, se deosebesc de ceilalţi prin împlinire; sunt altfel, deşi seamnă cu toţi, cu toată lumea.
RăspundețiȘtergereAici nu vorbesc de purtătorii de sutană.
Cele scrise se potrivesc religiei privită în mare, în punctele unde ea se clatină. Dar nu se potrivesc în punctele ei esențiale, de care poate s-a îndepărtat în timp.
RăspundețiȘtergerePresupun că nu crezi în Dumnezeu. În acest caz, admițând totuși pentru un moment că el există, fie și numai de dragul jocului, cum ar trebui să ni se reveleze? Cu probe de netăgăduit? Ahh, nu cred, Doamne ferește! :) Ce bine că e așa cum e, am și scris despre asta în frumusețea teismului. :)
*linkul corect la frumusețea teismului
RăspundețiȘtergereȘi ca fapt divers, o imagine. :)
RăspundețiȘtergereLotus, pentru unii oameni căutarea Dumnezeului rătăceşte, e căutarea aporetică, acea care nu duce la vreun adevăr de sau despre el, adevărul legat de prezenţa divinităţii; alţi oameni sunt cei ai cunoaşterii dogmatice, aceea a revelaţiei.
RăspundețiȘtergereFiinţa religioasă este aceea care primeşte; cam asta despre revelaţie.
Acolo, printre răspunsurile pe care ţi le-au dat alţii, l-ai avut şi pe cel al meu despre existenţe şi inexistenţe.
Camelia, dogmatismul este legat de cunoaștere și înțelegere; revelația nu întotdeauna.
RăspundețiȘtergereToți ne urcăm munții; fiecare vede lucrurile diferit, căci merge pe alte cărări. Asta așa-i. Dar când reușești să vezi piscul printre nori, o ușă se deschide pentru tine. Dacă, mai ales, acea vedere nu este dogmatică.
Lotus, era vorba despre nişte deosebiri, deosebiri între două feluri de cunoaştere, cea dogmatică prin revelaţie, de cea a căutării, aporetică, era vorba despre acei care cunosc primind, asta cred că ar putea fi chipul revelaţiei, şi acei alţii care cunosc...cunoscând.
RăspundețiȘtergereVina mea de a nu fi spus încă nişte lucruri pentru a fi înţelesul mai limpede.
Cât despre cunoaşterea asta, ea are nişte moduri şi nişte trepte pe care stai şi te uiţi la ele de sus în jos or' de jos în sus... şi să nu uităm de cele mai mereu poticnitoarea, gratuitatea şi eroarea.
* poticnitoare
RăspundețiȘtergereŞi, Scorchfield, in illo tempore aşa ca în tot ce a fost şi este şi va mai fi a mai fost cândva, asta fiind când a început Timpul, la începutul lui?
RăspundețiȘtergere