De unde vin berzele

http://www.biblicalarchaeology.org/daily/biblical-sites-places/biblical-archaeology-sites/charles-fellows-in-aphrodisias/

Romantismul n-ar fi existat fără realism, este ceea ce păstrează veridic în orice viziune, poem, roman sau imagine eroică. Este sângele roșu al exaltării, albul ochilor întruchipând spaima, sau chiar berzele ce-și fac cuiburi pe capitelurile coloanelor unui templu antic al zeiței Afrodita din Asia Mică.

Poziția zeiței

Stoa lui Attalos, Agora, Athina

Corpul zeiței are curbura necesară așteptării. Dacă am știi măcar unde privea; aproape sau departe.
Axa sânilor este paralelă cu solul, astfel că zeița privește cu sânii. Discutăm deja de altceva.
Corpul zeiței lasă impresia unei plenitudini totale. Piciorul drept este flexat, zeița privește de jos cu genunchiul.
În lipsa capul ne rămâne torsul; care dezvelit, gol, încearcă să atragă toate privirile. Buricul -omphalos, devine astfel centrul de rotație, capătă mișcare datorită mâinii stângi, mână în formă de săgeată.
Corpul zeiței se sprijină pe mâna dreaptă. Faldurile unui peplos înfășurat doar în jurul brațului ne arată importanța pe care artistul a dat-o trupului.
Poziția acestei zeițe este poziția femeii frumoase care așteaptă.

Part of _ disc

Asemenea discuri era atârnate pe pereții trezoreriilor templelor. Se presupune că o agrafă își avea rostul în dreptul urechii, posibil din aur. Discul de marmură are aproape un metru în diametru, greutatea este considerabilă și faptul că a ajuns să fie spart se datorează cutremurelor sau pur și simplu jefuirii. Marmura din care este făcut discul are o valoare intrinsecă, se poate observa strălucirea silicaților și omogenitatea culorii. Chipul zeiței era sigur șlefuit și adus la forma perfectă pentru privitor. Trebuie doar să amintim că aceste basoreliefuri nu respectau geometric lățimea feței, dar sculptorii antici greci știau să aplatizeze jumătățile astfel încât, ajutați de umbre datorită luminii laterale, chipurile și chiar corpurile să ne apară în toată perfecțiunea umană, adică să-l mintă pe privitor. În aceeași măsură au reușit și pictorii Renașterii să picteze pe suprafețele curbe ale bolților pentru ca privitorul de jos, din orice unghi al catedralei să vadă toată acțiunea în natura sa obișnuită.
Mai cred că ne lungim deja.

Phaon - tinerețea ca răsplată

http://www.wga.hu/frames-e.html?/html/c/chasseri/sappho.html 

„Phaon - luntraș bătrân din Lesbos, prefăcut cu ajutorul unui filtru magic în bărbat tânăr de către zeița Aphrodite, ca răsplată pentru că o trecuse peste mare fără să o întrebe cine este și să-i ceară plata transportului. După un mit complementar, probabil din surse literare, în cea de-a doua ipostază a sa, Phaon stârnește dragostea poetei Sappho care, respinsă de el, se sinucide.„

Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, Albatros, 1983, pag.553.

A 1913 engraving of 

Sappho's legendary leap 

from the white cliffs at 

Cape Lefkados
or Kavos tis Kyras 

(The Lady's Cape), 

desolate for the love of Phaon. 

Or was she?

În paralel se mai spune că Afrodita l-a ascuns pe Phaon și la păstrat numai pentru ea, deoarece Phaon era cel mai frumos bărbat de pe pământ.
Combinând toate aceste surse, reiese că tinerețea și frumusețea devin pedepse grele pentru oamenii obișnuiți. Mai ales că frumusețea pentru a fi suportată mai ușor mai trebuie și educată nu numai arătată.


Mitul îmi amintește de toate acele femei, poete sau scriitoare, artiste sau cântărețe, care s-au sinucis. Nu toate au făcut-o din dragoste, dar din pasiune sigur.

Doi miei cu adevarat albi nu se găsesc niciodată

Panou publicitar dintr-o bijuterie renumită
de lângă Acropole, Athina

≪Numele meu este Silicos. Tatăl meu se numește Hifion, iar mama Hiperina. Am fost pe vremuri cetățean al orașului Cnidos, iată de ce numele meu întreg sună așa : Silicos al lui Hifion, Cnidianul. Poate că e exagerat să mă prezint astfel eu, libertinul infirm, care mi-am petrecut cei mai frumoși ani ai vieții în casa lui Pericle al lui Xantip, îndeplinind cele mai ciudate însărcinări și alergînd tot timpul de colo pînă colo ca să satisfac capriciile stăpînului meu Alcibiade.≫


Așa începe romanul istoric al lui Anghelos S. Vlahos - ce nume cunoscut Vlahos, roman care se numește „Stăpînul meu Alcibiade”. Cine a fost Alcibiade? este o poveste prea lungă ca să încapă aici, mai ales că ne aflăm în secolul de aur.
Povestea pe care am cules-o ar fi trebuit să o scriu ieri, dar o scriu azi și asta nu are importanță când o copiez, importantă este povestea și ceea ce mi-a transmis ea mie. Povestea se petrece în Ionia, acolo unde cetățile grecești erau despărțite de Athina (Atena) și de Europa, de marea Egee, adică în Asia Mică. Pe vremea aceea perșii înaintaseră mult spre Europa, multe cetăți grecești din acea parte căzuseră sub ocupația lor, inclusiv Cnidos-ul.


≪Pe tatăl meu îl chema Hipion, și nu Hifion...un grămătic [...]i-a spus că numele lui era fără îndoială compus din Hipo și Ion și s-a străduit să-l încredințeze că, dacă p s-ar fi transformat în f, numele acesta ar fi făcut o impresie mai bună.[...]


La Cnidos, Afrodita era - este încă și azi - mai venerată decît ceilalți zei, dar cu decență și cuviință, fără nerușinare ca la Delos, unde i-au construit un șir de falusuri de marmură care amenință cerul. La Delos am văzut cu ochii mei femei îmbrățișînd aceste reprezentări, încununîndu-le și făcînd și alte necuviințe ! Asemenea simboluri nu trebuie lăsate în văzul tuturor și la îndemîna femeilor. Nu ! La Cnidos adorația Afroditei era severă și aducea foloase. Buna zeiță le ajuta cît putea pe fetele sărace ca să-și strîngă o brumă de zestre. Grația sa stabilise printr-un oracol, după care fetele dispuse s-o slujească, adică hierodulele [prostituate de pe lîngă templul Afroditei, n.a.], urmau să trăiască în preajma ei pe lîngă templu, în odăițe separate, anume construite. Credincioșii, care în zilele de sacrificii veneau în mare număr, se odihneau înainte de-a se întoarce pe la casele lor, lîngă vreuna dintre fete, plătind ceva pentru templu. La sfîrșitul lunii, fiecare fată dădea marelui preot jumătate din ceea ce încasase, păstrînd cealaltă jumătate pentru ea. Așa trăia multă lume, și zeița își îmbogățea și-și împodobea templul, a cărui influență și putere creștea. După ce erau doi-trei ani hierodule, fetele sărace își găseau cu ușurință miri. În clasa mijlocie ele erau foarte căutate, fiindcă aduceau zestre soților lor, ceea ce era destul de rar, și fiindcă aveau experiența dobîndită în timpul cît slujiseră la templul Afroditei.


Într-o dimineață, bunicul meu Silicos, cetățean cu dare de mînă în Cnidos, ieși la plimbare cu fiica lui, adică mama mea. Soarta îl făcu să pătrundă în marea incintă a templului Afroditei. Cînd marele preot, omul perșilor, care ieșise în piața din fața templului să se încălzească la soare, îl văzu pe bunicul însoțit de frumoasa sa fiică, se ridică măreț în picioare și le făcu semn să vină spre el. Fără să bănuiască nimic, bunicul se supuse numaidecît, dar cînd se apropie împreună cu mama, marele preot spuse arătînd spre ea :


- Zeița va fi foarte bucuroasă să aibă o hierodulă atît de tînără și de frumoasă.
Bunicul se tulbură. Oricît de cucernic era, n-avea de gînd să-și lase fata într-una din cămăruțele templului. Încercă să se îndepărteze, dar marele preot bătu din palme și o mulțime de paznici perși năvăliră de peste tot. Nemaiavînd încotro, bunicul se apropie atunci cu respect de marele preot și-l întrebă în cuvinte îngrijit alese cum ar trebuie să procedeze ca să nu-și lase fiica în templu, dar fără ca zeița să i-o ia în nume de rău și să se supere. Marele preot se retrase în templu pentru a se sfătui cu zeița și, după o consfătuire tainică ce ținu vreme destul de îndelungată, ieși iar și declară că Afrodita cere în schimb o ofrandă în aur și, în chip de jertfă, doi mielușei albi : unul pentru bunicul, celălalt pentru fiica lui, fiindcă erau amîndoi răspunzători. Bunicul se bucură și dădu să plece luîndu-și fata cu el, dar marele preot îi opri, spunînd că acea condiție trebuie îndeplinită imediat, chiar în ziua aceea, și că mama trebuie să rămînă acolo drept zălog. Bunicul se împotrivi, spuse că sentimentele lui cucernice erau cunoscute și că nici nu-i trecea prin minte să nu se supună poruncii zeiței, dar protestele nu slujiră la nimic. Mama rămase în templu și tatăl ei porni pe drumuri ca să găsească doi mielușei albi și o ofrandă de aur. Aceasta din urmă nu-l punea în încurcătură. N-avea decît să treacă pe la un bijutier oarecare și să cumpere ceva aur. Cunoscut cum era, toată lumea i-ar fi dat pe credit, dar cum să găsească cei doi mielușei albi? Du-te și caută într-o zi de lucru, cînd nu e tîrg, doi mielușei albi !


Mama rămăsese singură în templu. În jurul ei se adunaseră slujitorii, ajutoarele templului și alți oameni, care-i spuneau glume grosolane și o insultau. Erau încredințați că în curînd avea să ocupe și ea o cămăruță a templului și-și băteau joc... Soldații perși rîdeau și-și frecau mîinile, crezînd că vor fi printre primii care s-o viziteze. În sfîrșit, puțin după prînz, se ivi bunicul gîfîind, asudat, ținînd în mînă și tîrînd după el un mieluț alb. Puse săculețul jos și scoase din el o minunată farfurie pictată cu aur și un ulcior de aur curat cu toartă de fildeș.


Marele preot era încîntat de cele două daruri, dar nu-și arătă mulțumirea și atrase atenția că erau destinate templului. Cum rămînea însă cu zeița ? Trebuia oare să se aleagă doar cu un mieluț pentru două păcate : păcatul bunicului care nu voia să-și lase fata și păcatul ei, care nu voia să rămînă ? Apropiindu-se de miel, marele preot începu să-l cerceteze ca să se convingă că e alb, fără nici o pată.


- Asta-i bună ! strigă bunicul furios. Îți aduc două ofrande în loc de una, cum mi-ai cerut, și un mieluț alb și tot nu înțelegi să mă lași în pace ?
- Voi comunica nelegiuirea ta sacerdoților și consilierului politic ! Așa-ți trebuie ! spuse sever marele preot.
Iată ce șantaje mîrșave foloseau perșii și cei care-i slujeau... Nu-i nimic ! De atunci ne-am răzbunat noi pe ei...


Bunicul se gîndi că, dacă treburile luau o asemenea întorsătură, urmările puteau fi neplăcute. Dușmanii lui ar fi uneltit, firește, împotriva sa și consilierul politic, care nu-i deloc binevoitor, l-ar fi condamnat , sub acest pretext, la cine știe ce amendă uriașă, care l-ar fi adus în sapă de lemn, l-ar fi exilat, sau cine știe ce altă grozăvie s-ar fi întîmplat. În afară de asta, pedeapsa nu i-ar fi salvat fata. Bunicul își plecă deci capul, se supuse și-și înăbuși revolta. Marele preot, însă, cercetă mieluțul, descoperi o pată gălbuie pe burtă și, făcînd pe furiosul, ridică mîinile în sus, chemînd-o pe Afrodita drept martoră că voiau să-l înșele.


În jurul lor se adunaseră multă lume, care se împărțise în două tabere : unii, patrioții, susțineau că un singur mieluț era destul, că mieluțul acela era foarte alb, însă cei ce doreau să se pună bine cu satrapul persan erau de partea marelui preot. N-ar fi fost imposibil ca, dintr-o clipă într-alta, marele preot să dea ordin gărzii persane s-o înhațe pe mama. Atunci cineva din mulțime îi șopti bunicului să-și logodească fata imediat, pentru ca toată povestea aceea mîrșavă să se termine, dat fiindcă o veche poruncă a zeiței hotăra că nu poate să fie slujită de o fată avînd alt legămînt. Uluit și văzîndu-și fata plîngînd, bunicul, care nu mai știa ce să facă și care în zăpăceala lui uitase de acest amănunt, se agăță de sfatul acela. Se apropie de un cetățean oarecare din mulțime și-i șopti:


- Ți-o dau pe fiica mea ! Te logodesc cu ea !
Necunoscutul se îndreptă spre mama și, mai înainte ca marele preot să-i fi putut împiedica, cei doi își întinseră mîinile cruciș, după care bunicul își scoase brîul lat, îl legă în jurul mîinilor lor unite și rosti cuvintele sacramentale.


Marele preot turba ! Dar ce putea să facă ? Porunci mulțimii să se împrăștie și se întoarse în templu, așteptînd o altă ocazie ca să-i facă rău bunicului. Faptul că fiica unui om bogat și cu vază ca Silicos avea să ia pe un oarecare nu-l mulțumea destul.
Bunicul își luă fata și plecă împreună cu ginerele. Cînd ajunseră la o depărtare destul de mare, Silicos se întoarse către necunoscut și-i spuse :
- Îți mulțumesc, fiule ! Am să-ți trimit un dar frumos ! Cum te numești ?
- Hipion, răspunse tatăl meu cu sfială.
- Și ce meserie ai?
- Lucrez la un atelier de sandale.
- Bine ! Am să te ocrotesc ! răspunse bunicul și-i făcu semn să plece.


Hipion însă nu înțelegea și bunicul fu silit să-i explice că nu fusese vorba de-o logodnă adevărată, ci de-o înscenare ca să scape din capcana marelui preot. Doar nu credea serios că el, Silicos, avea să-și dea fiica după un meseriaș ! Tînărul plecă ochii, oftă cu amărăciune și plecă, aruncînd o ultimă privire spre mama, care în tinerețea ei era foarte frumoasă. Dar una voia Silicos al lui Pafios și alta hotărîse Cloto, fiindcă se vede că undeva, în peristilul templului Afroditei, era ascuns micul zeu care o săgetase pe mama : poate că era o răzbunare a zeiței. Și așa cu toată împotrivirea inițială a bunicului, mama s-a căsătorit cu tata [...].≫

Anghelos S. Vlahos, Stăpînul meu Alcibiade, ed. Univers, 1970, pag.5,14-17


http://www.mlahanas.de/Greeks/Arts/Erotic.htm

Pygmalion

Efortul în creaţie poate deveni narcisist. Primul exemplu a fost dat de Pygmalion, acesta a mers cel mai departe în autocunoaştere, s-a îndrăgostit de propria artă; de statuia feminină sculptată în fildeş ce reprezenta în fapt, visul său.

Pygmalion era din Cipru, locul naşterii zeiţei Cypris; al Afroditei înspumate. Mitul nu este confuz deloc; la cererea plină de fervoare a artistului, zeiţa frumuseţii şi a iubirii, Afrodita, transformă statuia în făptură umană, în femeia dorită de Pygmalion. Se căsătoresc, au şi un copil care se numeşte Pathos ( πάθος - suferinţă); arta dăinuie.

picture by:
http://homepage.univie.ac.at/melanie.loidolt/courses/ss2006/memos/rossetti.htm

Sandaua

Group of Aphrodite, Pan and Eros. Parian marble. Found in the “House of Poseidoniastai of Beryttos” (Beirut ), Delos. Traces of color can by made out in many places. The nude goddess Aphrodite attemps to fend off the goat-footed god Pan who makes erotic advances to her. She holds her sandal threateningly in the right hand, while the winged god Eros comes to her aid. According to the inscription on the base, the group was dedicated by Dionysos of Beryttos to his ancestral gods. About 100 BC.

Muzeul Naţional de Arheologie din Atena, august 2010.

Pragul de frumuseţe - Afrodita

Muzeul Naţional de Arheologie din Atena