Fecioara

Între cele două turnuri, în alt turn, de dimensiuni mult mai reduse, stă Fecioara.
Fecioara este inobservabilă. Arhitectul (Ludwig von Ibl) a prevăzut asta și mai mult chiar, a reușit să o plaseze tot timpul într-o lumină indirectă, chiar dacă avem patru bolți ce reușesc să scoată statuia din întuneric, chipul rămâne veșnic în umbră.

Dintre toate iluminările pe care fotografii le fac în studiouri, sunt puține acelea în care lumina vine de sus și totuși chipul atrage umbra cea mai deasă. Lumina ce vine crescendo de la picioare, cuprinde trupul și-l marchează il tempore, astfel chipul ne apare viu, suntem la catolici -suntem drapați.

Un chip viu nu poate lăsa ca toate secretele mimicii sale să zboare în lumină, de multe ori o penumbră este binevenită. Dar ce ziceți de o umbră, așa cum Fecioara Maria o are mai sus în micul ei turn. Unde se uită ea? în jos? spre muritori? dar ei nu o văd, cel puțin nu-i disting detaliile, ei -muritorii, doar o bănuie și asta este suficient. O religie bănuită este și suficientă. Un ateism scolastic este insuficient, îi lipsește umbra, noroc cu fizica care a descoperit că lumina-i radiație și poate doar atât.

Fecioara are ochii închiși, lumea de jos nu este vizibilă pentru ea, deci și reciproca este valabilă; eu nu te văd pentru că tu nu mă vezi.  În schimb aici eu nu te văd din cauza luminii și a distanței, iar tu nu mă vezi pentru că ții ochii închiși. Eu îți dau telefon și tu nu-mi răspunzi, apoi îmi spui în față ca n-ai avut semnal.

Indiferent de atitudine, privitul contează. Ne mulțumim cu atât. Sigur că o bucățică de brânză în schimbul unui banchet, este prea puțin. Cam așa stau lucrurile în religie, unii trebuie să trăiască cu puțin, pentru ca alții să se bucure mai mult. Nu fă ce face popa, fă ce spune popa, fă Noapte Bună.

Infatuare

De-o eleganţă impecabilă, cu o privire diavolească, acest popă m-a privit o clipă când am oprit în dreptul lui, am simţit arsura gândului său, prin asta m-a întrebat "ce vreau?!"; şi gândul meu atunci s-a dus exact la cutia milei care acum era goală.

Privirea lui m-a făcut să-i fac o poză. Tocmai pleca după ce plasele stăteau tolănite în spatele maşinii, în portbagajul de lux al limuzinei germane.

Păstrători de simboluri infatuaţi, iarna în frig nu ieşiţi la lumină, acum furaţi lumina şi în acest furt vă afişaţi plini de împietate. Nu am oprit maşina pentru a fotografia acest popă ce nu trecea de patruzeci de ani - firele albe îi dădeau bărbii o dispoziţie de vedetă, am oprit la vederea vederii lui.

Toate păcatele acestor lumi se ascund sub aceste sutane, negre ca adâncul.

Devenirea lor este acest sistem, pe care ei nu încetează să dea vina pentru păcatele consumeriste, şi de ce nu ar face aşa când privind în trecut, acum dau vina şi pe celălalt, totul poartă o vină, dar ei sunt cei mai nevinovaţi.