Moartea Marelui Reporter

Marți, orele 10 dimineața.

Marele Reporter a primit un telefon anonim -cum primea el de obicei. La rândul său a dat și el câteva telefoane. Prima mașină care a sosit în fața vilei sale, a fost Buick-ul argintiu, apoi duba albastră și apoi camionul-macara, cumpărat special pentru reportaje ce necesitau o vedere de ansamblu, mai ales de la înălțime.

Din duba albastră, Marele Reporter a filmat marile sale dezvăluiri asupra consilierilor ce puneau la cale tot felul de tertipuri care să ducă la îmbogățirea lor rapidă. Cu ajutorul macaralei a plasat microfoane omnidirecționale în arborii de lângă vilele judecătorilor, de unde a aflat cum plăteau și reușeau bogații orașului să câștige procese rapid privind ipotecile puse asupra celor ce dețineau anumite terenuri cheie în oraș.

În fine, în Buick au fost înregistrate convorbiri între comercianții ce doreau să se înțeleagă asupra prețurilor ridicate, între amanții de pe diferite scări sociale, între asociații veroși ai multor firme dubioase, între avocați ce lucrau cu procurorii și multe alte fapte date în vileag.

Toată lumea știa că Marele Reporter, prin veleitățile sale, prin capacitățile sale, a reușit să pună ordine în oraș. Astăzi Buick-ul lui era taxi, vopsit în galben, mâine, cu aripioare pe aripile din spate și vopsit în roz, era mașina mirilor. La fel cu duba și cu macaraua mobilă, adevărați spioni aparent nevăzuți. Astăzi lucrau la linia de curent electric, mâine la canalizare, poimâine duba împărțea pâine săracilor, era vopsită-n alb; macaraua își pierdea timpul în gară mutând marfă între vagoane, de acolo vedea multe și auzea și mai multe.

O liniște dubioasă se așternu peste oraș. Frica unui lucru făcut aiurea, sau fără responsabilitate, apăsa asupra făptuitorului. Apăreau astfel autodenunțări; zugraful care a dat cu var peste priza electrică, șoferul ce a ocolit sau vânzătorul de zarzavaturi ce a cântărit și pământul de pe morcovi. Oamenii doreau să facă numai fapte bune, dar ele de multe ori nu ieșeau precum au plănuit; podul a căzut la viitură, o antenă a zburat de pe o casă și s-a împlântat într-o babă, umbrela babei a luat-o vântul și a produs un scurt-circuit pe liniile aeriene de curent electric. Au fost arestați, atât cel ce a fabricat umbrela cât și cel ce a turnat stâlpii de beton vibrat cu ajutorul cărora s-au instalat liniile aeriene de transport al energiei electrice în oraș. Asupra acestora, în afara celorlalți a planat mult ideea unei înțelegeri tacite, ea nu a fost dezvăluită nici astăzi, dar bănuiala a făcut pe mulți jurați să dea dreptate procurorilor.

Orașul se îndrepta încet spre o ordine deplină. Nici găina nu mai făcea ouă fără ca și cocoșul să cânte. Cocoșul nu cânta aiurea și soarele nu răsărea când vroia el. Nici ploaia nu venea nechemată, la fel ca trenul, trebuia anunțată. În închisoare erau deja doi meteorologi.

Marele Reporter dezvăluia totul. A picat chiar și înțelegerea șobolanului cu șoarecele, a vulpii cu lupul, oamenii deja erau pe planul secund. Marele Reporter aranja deja natura. Cât efort, câtă durere, de aceea îl apuca din când în când durerile de inimă. Ducea mâna pe piept și se plângea că-i singur și că numai el duce totul și că fără el totul se duce de izbeliște. Armata de sclavi se ruga să nu-i lase singuri că ei nu mai știu ce să facă, etc.

Tot orașul era cu Marele Reporter, știrile lui erau sughițate de copii în fașă, nici sânul mamei nu mai dădea lapte dacă nu apărea la știri fără ceva senzațional. În timp senzaționalul a rămas la pomul uscat ce a înfrunzit după un an sau la norul ce a acoperit în sfârșit luna. Un om ce a băut toată viața cinci litri de bere pe zi avea acum constipație, o găină nu mai oua, un cocoș nu mai cânta.

O celulă de criză s-a instituit în oraș fără știrea lui: Marele Reporter trebuia să moară!
Cum?!

Asasinatul a ieșit repede din discuție, medicamente ce puteau să-i provoace moartea? nicidecum, mai ales cu armata de medici de lângă el. Un accident? poate o rachetă termonucleară care să distrugă și orașul și pe toți odată.

Totuși, marți dimineața cineva a dat telefon și la receptor s-a auzit cum dă o adresă exactă și dezvăluirea unui eveniment grozav. Telefonul îi era adresat Marelui Reporter pe numărul lui special de urgență. Care,la rândul său a dat și el câteva telefoane. Prima mașină care a sosit în fața vilei sale, a fost Buick-ul argintiu, apoi duba albastră și apoi camionul-macara, cumpărat special pentru reportaje ce necesitau o vedere de ansamblu, mai ales de la înălțime.

La ora 10 și jumătate erau (toți) pe pod. Pe pod era multă lume. La telefon i se comunicase că va avea loc o sinucidere a primarului orașului undeva în zona podului de peste râul ce traversa orașul.
Buick-ul s-a avântat primul în intersecție, semaforul nu conta, dar din stânga și dreapta două camioane s-au lipit de portiere, cât pe-aci să strivească limuzina, în spate nu mai putea da, că era duba și în spatele dubei macaraua și spatele macarelei alte mașini și tot așa.

Podul blocat de lume. Marele Reporter a deschis geamul și tot întreba ce se întâmplă și lumea se văita și dădea din cap. Marele Reporter ducea mâna la inimă. Mai apoi s-a auzit un strigăt, o bufnitură, un pleoșc...

Marele Reporter tot întreba ce se întâmplă și lumea deja își smulgea părul din cap. Marele Reporter mai ducea și cealaltă mâna la inimă. Mai apoi s-a auzit o împușcătură și iar un strigăt și Marele Reporter a scos mâna pe geam și dădea din ea făcând semne, cei din spate făceau și ei, toată lumea făcea semne. Marele Reporter a făcut infarct. Totul pe seama evenimentului la care nu putea asista, pe care nu-l putea prelucra, materializa. Inima lui a făcut poc ca o împușcătură și răsuflarea lui a icnit ca un strigăt.

Afară pe râu, sub pod, apa curgea la vale așa cum o făcea de sute de ani sau poate de milenii, pe margine, cetățenii se simțeau bine, beau bere sau vin, mâncau ceva sau se uitau, toți participau la un spectacol dat în onoarea Marelui Reporter. Pe apă nu întâmpla nimic, nici pe pod, nici sub el. Toți au venit că se dădea o bere și un mic pe gratis. În final totul a ieșit ieftin, Marele Reporter a murit chiar repede, după moartea lui știută, cetățenii au plătit berea și micii.

Articol semnat de Micul Reporter.