 |
| Parcul Rozelor - Timișoara, iunie 2013 |
Depărtându-te de canal, intri în parc.
Zeci de alei pietruite se pierd printre bănci albe, printre pini tunși asemeni ouălelor sau printre rugi de trandafiri ce urcă pe porți de lemn, porți albe și ele.
Din loc în loc, vase imense de piatră turnată de înălțimea unui om respiră lumina unui soare de apune pașnic peste oraș.
Furtuna a trecut și nori uriași asemeni unor nave de luptă se întorc în docuri. Scurtul răgaz este necesar pentru a reliefa din nou volumul, culoarea și amplitudinea. La noapte se anunță din nou averse însoțite de trăsnete. În întuneric, lumina va despica aceste volume din care apa, asemeni sângelui ce țâșnește cu putere din eroul încordat lovit de sabie, va curge diluvian. Trăim, cu scurte perioade de soare fierbinte, o climă tropicală.
daca ploua si te prinde in parc macar poti sa crezi ca esti in mijlocul naturii, mai aproape de campul de lupta si iesi de acolo cu o medalie de onoare, din frunze si bucati de piatra turnata.
RăspundețiȘtergerep.s.: am fost pe acolo, mi-a placut parcul.
Mi-ai amintit de un fragment ce țintește clar „Medalia de onoare”, dar nu despre film este vorba, sigur zilele astea îl voi copia.
RăspundețiȘtergereParcul copilăriei mele; îţi spusesem despre el.
RăspundețiȘtergereMulţumesc pentru acest neaşteptat.
Camelia
RăspundețiȘtergerePostarea a venit repede. Ca o furtună.