Libelulă odihnindu-se

Într-un echilibru perfect, libelula se odihnea, sau cel puțin așa cred eu.
Am surprins elitrele adunate în față, corpul aplecat puțin.
Cu picioarele aduna vârful frunzei, din care citea, corecta și radicaliza formula chimică a clorofilei.

Femeia cu pana

Imaginea unei echipe

Entuziasmul celui singur -claustrat de bună voie și voluntar în propria sa părere despre lume, dispare atunci când vorbește singur, dansează singur, se bate cu umbra sau își ascultă pașii.

Echipa este in facto idealul în care omul creează, în care omul se luptă cu propria umbră ajutat din lumină de ceilalți, de ceilalți din echipă.

Câți trebuie pentru o echipă?

Câți se adună la chemarea ta?

Câți vin să te asculte?

Numai o parte din aceste întrebări te pot recunoaște, numai o parte din răspunsuri te pot defini, tocmai de aceea echipa trebuie să fie mare, cât mai mare, dincolo de mare. Ceasul este la tine, fără să vrei, cronometrezi tactul fiecăruia, sau ai transmis stare de tact celui care mai departe face ceea ce ar trebui să faci tu, asta-i altă poveste.

Sportul este lumea în care trupul trebuie să zburde, să obosească; în noaptea ce urmează, spiritul echilibrează totul, parvine într-o odihnă binemeritată, este ceea ce anticii povesteau demult la olimpiade.

Echipa: de fapt te caracterizează, atributele ei devin atributele tale și sincer să fiu cred că este invers.

Ori, imaginea unei echipe, este imaginea ta, este felul (sportiv în această privință) în care te manifești, este felul în care exiști în profesiunea ta. Mai departe echipa îți poartă simbolurile, semnele castei tale, educației transmise.

Îmi este greu să despart omul de echipă, pe cel singur de societate, pe demiurg de îngeri.

Îmi este greu să fac o echipă.

Astăzi am văzut o echipă, nu este singura dată, dar am văzut coeziunea, principiul molecular care dă naștere organismului. Da, o echipă este un organism, unul uman.

Astăzi, echipa este ceea acum mii de ani în urmă era falanga, legiunea, sau minorat, rândul sau cohorta; erau cei toți pentru unul, unul pentru toți. De aici felul în care ne manifestăm în echipă, ne caracterizează felul în care supraviețuim, cei care mor devreme, n-au avut echipă puternică.

Off topic:

Astăzi JR, cel singur și fără echipă a murit de-a adevăratelea -așa era în film demult, în realitatea el nu a murit singur astăzi, echipa (cei care au mai supraviețuit din aceasta) au fost în jurul său. Ce echipă!

Elucubrații

întrebare adresată la Radio Erevan:

„Lipsa internetului duce la sevraj?”

răspuns:

„Nu, numai dacă îl scoatem din ureche!”

Aparițiile, tot ce ține de manifestarea dinamică a acestei lumi, mă înfioară. Aparițiile țin de legile imuabile ale fizicii, am vrut să scriu ale firii și nu cred că aș fi scris greșit.

Tot ceea mi se pare că ar ține să fie legat de existență -cum ar putea să fie altfel când orice respirație proprie face parte din rotația pământului, se leagă de fapt de real.

Atunci orice răsuflare înnodată de-un sunet, de-o undă, de-un val, mă acoperă sau mă traversează.

Am trăit atât cât să scriu asta! Iată cel mai epic scris, cel mai epicureic, cea mai hedonistă frază.

De aici să începem să judecăm viața, de aici să începem să trăim, invers. Cele mai arteriale amintiri îmi aduc în stază cele mai necugetate trăiri. Vena ce bătrânește pâlpâie acum, ține o vreme, nici o venă nu știe de vecina sa artera. Nimeni nu știe că atunci când coboară duce un echilibru spre unul ce trebuie să fie împins ca să urce. O compensație, un principiu comunicant, ce ține de informație: 

Hei! eu cobor, deci vecine, tu trebuie să urci! 

P.S. patru zile fără internet, o macara a mutat un stâlp, o casă se construiește în apropiere.

Stare de echilibru

Thau Silvanei

pe cei ce-i privesc

Trebuie să te depărtezi puțin pentru a vedea starea de echilibru.
Trebuie să te miști ușor, să te înalți, să simți, să zbori, să pleci,
                        în altă dimensiune, de un alt calibru.

Sunt obișnuit să văd echilibrul așa cum am fost educat, proastă educație din moment ce mi s-a dovedit că echilibrul înseamnă mai mult pentru unii în felul lor, fel pe care eu nu l-am perceput. Lărgind aria, gândesc că nici cele ce se petrec în jurul meu nu alcătuiesc lumea pe care eu ar trebui să o cunosc. Trăind o epocă a vitezei, a timpului contractat, oboseala devine un viciu, călătoria o virtute?

„Nu ne simțim bine decât altundeva.” îi spunea Michel Cleenewerck de Crayencour fiicei sale, cea care a devenit mai târziu scriitoarea Marquerite Yourcenar; numele fiind anagramat de ea.

≪ Textele aparțin, desigur mărturisirilor din Les yeux ouverts. „Am privit mereu - cititorii mei observă însă rar acest lucru - istoria lui Hadrian ca un fel de construcție piramidală : urcușul lent către luarea în posesie a sinelui și a puterii ; anii de echilibru urmați de beție - care e de asemenea un mare moment, dacă vreți ; apoi prăbușirea, coborîrea grabnică ; și din nou construcția, de pe solul gol, a ultimilor ani, obiceiurile și riturile romane acceptate, după experiențele exotice de odinioară, munca ce trebuia să continue cu orice preț, îndurarea bolii.” Hadrian aparține vremii sale, dar prin deosebita lui înzestrare spirituală este contemporanul omului modern : „În toate a fost foarte inteligent. Dacă a privit mult înspre trecut, nu a neglijat totuși viitorul. E mai apropiat de noi decît tipul de împărat roman al lui Suetonius, într-un fel e un om al Renașterii... Hadrian nu e sclipitor. E unul din lucrurile care-mi plac la el ; e mai ales lucid, cu mari deschideri spre realitățile ce-i sînt necunoscute, cele barbare de pildă pe care ni le închipuim mult mai barbare decît vor fi fost.” Despre Zenon (Piatra filosofală), comparat cu Hadrian, autoarea [Marquerite Yourcenar] subliniază că Zenon nu e un Anti-Hadrian. Temperamentele lor diferă. Hadrian e mult mai sangvin, mult mai influențat de emoțiile imediate, mult mai susceptibil de a se prăbuși în nefericire. Există căderi verticale în viața lui Hadrian... Spre deosebire de creștinism..., Hadrian păstrează încă sentimentul grecesc al fericirii lesnicioase. Grecii, chiar cînd în străfundul lor erau disperați, au iubit întotdeauna viața. Fericirea e o noțiune ce contează pentru Hadrian. Ea nu contează pentru Zenon. Pentru Hadrian există un raport foarte clar între mărire și fericire. Hadrian e vărsătorul, generozitatea, un fel de debordare, iar pentru Zenon sînt Peștii... E sigur, în tot cazul, că împăratul e prin natură solar, iar Zenon e naturalmente nocturn. Sînt doi poli complementari ai sferei umane, așa cum am văzut-o eu.”≫

Mihai Gramatopol în cuvânt înainte la Memoriile lui Hadrian, ed. Cartea Românească, 1983, pag.XVII

Ultimul incisiv

Ultimul incisiv n-a mai ieșit, în urma tuturor radiografiilor decizia a rămas blocată, a fost poate primul semn al decadenței mandibulei superioare umane. Mi-am amintit atunci că citisem că și degetele lateral exterioare de la mână vor suferi mutații în timp, omul va avea în final doar trei degete, cele mai puternice, evident.


Un principiu medical atacă exteriorul prin interior; dacă o malformație exterioară există, atunci, în oglindire, ceva interior suferă la fel. Concluzia imediat următoare este că omul, odată modificat exterior, de sine sau de vreo cauză, chiar imediată, chiar îndepărtată, el va avea de suferit în interior. Acest principiu deosebit de ascuțit, cel al enantiodromiei, se pare că guvernează aspru, sau imaculat, existența ființelor.


Prin comparație și din nou prin oglindire, ar trebui să căutăm extern ceva, atunci când suferim în interior; cum ar fi că petele alea sunt de la ficat și tot așa, ar stabili ceva. Unde-i echilibrul?


Nu există o teorie unitară a genezei, nu există o Geneză mai perfectă decât cea biblică, semn că orbercăim încă. În toate tratatele se începe cu ceva, nimeni nu începe cu începutul și, toate tratatele se termină, dar nu cu sfârșitul.


Felul social în care omul se zbate acum, este începutul a ceea ce toți sociologii numesc despărțirea de comunitate. Ieșim ca leii și ne întoarcem ca pisicile. Dorim spațiu, dormim în garsoniere. Un dinte ne lipsește.

Echilibrul

Dacă între interior și exterior există un echilibru, atunci sistemul ce interacționează cu interiorul, și cu exteriorul, este în echilibru; exemplu: omul.

Omul este mediul în care sistemul său se bălăcește, în care face valuri, iuțește vântul, apropie norii, depărtează orizonturile. Sistemul uman nu este numai cel osos, sau cel nervos, sau cel sanguin, mai avem un sistem moral, unul etic, care suportă în întregime presiunea celorlalte. Trebuie să amintim că sângele unui comatos are ph-ul în jurul valorii de trei, ca să nu mai pomenim de sistemul muscular care decade rapid. Toate fiind legate, merg în același tempo, dar cine poate asta?!