Bijuteriile - teatru scurt

Personaje:
Leli,
Vera,
Agy,

Trei femei trecute prin viață, prima bolnavă, suferind de Alzheimer, a doua cea mai mică ca și vârstă și ultima, cea mijlocie; toate trei surori.
Scena arată ca o cameră, undeva mai există un paravan, este holul apartamentului, în rest dulapuri, o bibliotecă, o masă cu șase scaune, o canapea, o noptieră, un televizor, fereastra ce dă spre stradă.

Leli stă la masă și se joacă cu o hârtie, în fața ei este masa, apoi celălalt scaun, apoi fereastra spre stradă, este cu spatele la public. Pe masă nimic spațial, doar un mileu ce acoperă aria.
Vera șterge praful și se învârte în jurul mesei, asemeni unui bondar.

LELI: Auzi Vera, tu ști pe unde sunt bijuteriile mele?!
VERA:Care bijuterii?
LELI: Cum care? Bijuteriile pe care mi le-ai luat.
VERA: Tu vorbești prostii tanti, de unde să știu eu unde sunt bijuteriile matale.
LELI: Știi, că d-asta ești aici, să cotrobăi peste tot, nu te văd eu, am un ochi la spate.
VERA: (se oprește, este exact în spatele ei și face un semn obscen cu mâna) Și mă rog ce-ai văzut acuma?
LELI: Am văzut cum te uiți sub dulap!
VERA: Bine-ți șade măi femeie bătrână să mă faci pe mine hoață.
LELI: (se-ntoarce brusc și țipă) Unde sunt bijuteriile mele?
VERA: (cade speriată în fund, ține cârpa încă în mână și o aruncă în fața lui Leli) Iacă-te-le!

Cârpa cade și Leli se-ntoarce înapoi, caută hârtia.

LELI: Am auzit că mâine are să plouă!
VERA: Și azi a plouat.
LELI: Da, când? că afară-i lumină.
VERA: De dis-de-dimineață...
LELI: Da? am fost în piață și nu era ud pe jos.

Afară se aude zgomotul unui tramvai, se oprește cu un scârțâit prelung.

LELI: Cred că n-am bilet.
VERA: Las că am eu două. (Vera se apleacă și șterge cu cârpa pe sub dulapuri)

Vera șterge peste tot și deja a mai dat două ture în jurul mesei.

LELI: Plecăm?!
VERA: Stai să vină și Agy.
LELI: Agy are bilet?
VERA: Nu știu, dar își are singură de grijă,LELI: Mai ții minte când eram la pârâu și Agy n-a vrut să intre în apă? că era rece?
VERA: Eram copii...
LELI: Da, atunci m-am lovit într-o piatră și mi-am rupt degetul mic de la piciorul stâng, și acum stă în afară.
VERA: Dar nu ți l-ai operat când ai ajuns de măritiș și apoi că n-a ieșit bine, ți l-ai mai operat odată...
LELI: Cine? eu? vorbești prostii.

Se aude un sunet de sonerie. Vera se duce după paravan și se aude zgomotul unei uși deschise, apoi închise. Șușoteli.

VERA: A venit Agy.
LELI: Ți-am zis eu că n-are bilet.

Apare cea de-a treia femeie, este Agy, plină de viață; Vera pare deja obosită.

AGY: Ce mai faci Leli?

LELI: Bine, stai jos lângă mine.

Vera își vede de ture. Agy lasă o plasă jos și se așează pe scaun, lângă Leli. Leli se apleacă spre urechea ei.

LELI: (șoptind) Să-ți spun ceva!
AGY: ...
LELI: Vera mi-a furat bijuteriile.
AGY: (tare) Nu zău!
VERA:(a auzit totul de la început) Da bine măi femeie, nu îți este rușine...
AGY: Leli unde ai pus bijuteriile? Să vedem dacă mai sunt acolo.LELI: Voi vreți să aflați unde-mi țin eu bijuteriile?
AGY: Da, ca să vedem dacă mai sunt acolo.
LELI: Și apoi să le luați.
VERA:(care s-a oprit în fața ferestrei) Nici nu știm unde le pui măcar.
LELI: Dar vrei să știi...
AGY: (țipă) Pentru numele lui Dumnezeu, aproape în fiecare săptămână ai o zi de asta, cu bijuteriile, dacă nu-s ele, este apa sau curentul, sau cine mai știe ce.
Leli stă încruntată.

LELI: Cine-i Dumnezeu?
VERA:(face ochii mari se uită spre Agy) E prima dată când spune asta.
AGY: Leli, când ai fost la Putna și ai spus că l-ai întâlnit pe Dumnezeu, mai ții minte?
LELI: Eram tânără atunci, cum să nu țin minte.
VERA: ...LELI: Eu întreb acum, acum cine-i Dumnezeu?
AGY: Tot cel pe care l-ai întâlnit la Putna.
LELI: Aș, ăla era un tânăr frumos, îmbrăcat în frac, cu un papion mare, ce-i lărgea umerii...
VERA: ... și acum nu mai este așa? 
LELI: Eu cred că fiind bolnavă, l-am uitat pe Dumnezeu.
AGY: (sculându-se de pe scaun și mergând spre fereastră, în dreptul Verei spuse în șoaptă) Asta-i nebună de legat!
LELI: Am auziiit! și râde

Vera se așează jos cu spatele la fereastră cu fața la Leli.

VERA: Leli, când tata a venit cu calul prin crâng și-a auzit vocea mai ții minte?
LELI: Da.
VERA: Cine i-a vorbit?
LELI: Dumnezeu.
AGY: Păi vezi! Așa cum ne-a povestit el; Dumnezeu să-l ierte!
LELI: Cine-i Dumnezeu?
AGY: O luăm de la început!
VERA: Leli, hai să facem curat împreună.
LELI: (se ridică, publicul o vede acum pentru prima dată, fața ei este foarte expresivă, asemeni unei preotese-vestală)

Leli se îndreaptă spre locul unde stă Vera și se așează lângă ea. Agy privește pe geam.

LELI: (șoptind) Vera, să-ți spun ceva.
VERA: Ce ?
LELI: Cred că Agy mi-a furat bijuteriile, acum face semne să vină vânzătorul.

(cortina)