Un alt fel de zbor

Vultur la Koroni

Vulturul se aruncă în aerul viu, născut din curentul falezei, din apa ce fierbe în albastrul mătăsos al verii sudice dintr-un Peloponez venețian, urmând calea spre soare întorcându-se prelung asemeni valului ce nu reușește să urce malul nisipos și leneș, și trist se revarsă înapoi. Aripile lui sunt petalate, vibrațiile terminale sunt induse axului principal: planează astfel în decursul ascendent al vaporilor de apă, invizibili acum în aceste ore întețite ale amiezii. Anticii greci au observat asta înaintea mea și-au dedus că aripa -pteros (vela), este mâna care vâslește, care mânuiește aerul, care observă norul, care simte presiunea și umiditatea, cea care creează traiectoria, spirala, proporția; de acela lui Dedal (Făuritorului) i-a fost ușor să le umanizeze, pe ele, aripile.

Privesc un alt fel de zbor, plenitudinea lui se referă la cunoaștere, la felul în care-l percep și asta-mi dă amețeală, vertij.

Să zbor

Historical and Folklore Museum of Kalamata

„Îl aștept pe Dumnezeu cu lăcomie. Sunt de neam prost în vecii vecilor.

Iată-mă pe plaja armoricană. Aprindă-se orașele în seară! Ziua mea s-a sfârșit; părăsesc Europa. Aerul mării îmi va arde plămânii; îndepărtatele climate mă vor tăbăci. Să înot, să strivesc iarba, să vânez, să fumez mai ales; să beau licori tari ca metalul în clocot - cum făceau strămoșii aceia dragi în jurul focurilor.

Mă voi întoarce cu brațele și picioarele de fier, cu pielea întunecată, cu privirile furioase; sub mască, mă vor socoti dintr-un neam puternic. Voi avea aur; voi fi trândav și brutal. Femeile îi îngrijesc pe-acești feroci infirmi întorși din țările calde. Mă voi amesteca în treburile politice. Mântuit!

Acum sunt blestemat, mi-e scârbă de patrie, mai bine să dorm, beat mort, pe țărmul mării.”

Arthur Rimbaud, Un anotimp în infern, ed. Paralela 45, 2008, pag.13

Perimetru

Perimetru

Despre ce altceva să mai discutăm? Putem aniversa moartea simbolismului! prin faptul că semnele sunt deja cunoscute, că o simplă căutare pe internet ne va dezvălui prea repede un sens, fără ca noi să pricepem și să-l petrecem prima dată -semnul, prin circuitul nostru neuronal?

Aș discuta despre perimetru, despre ceea ce înconjoară un semn!
Aș discuta despre măsura perimetrului, despre faptul că tot ce ne înconjoară este deja măsurat, trasat, însemnat. Apoi aș lua zborul, ca simbol, ca semn, și aș încerca să-i trasez un perimetru.

Delphi Museum, Greece

Utopia mișcării

Despărțind repaosul de mișcare, legile fizicii folosesc timpul.
Inaugurând linia dreaptă, geometria aduce un elogiu curbiliniu traiectoriei punctului.
Despre zbor, nici-o știre.
Omul, lipsit de aripi, merge în drepte.
Zborul este curbat la fel ca roata; care calcă aripa.

Copilul - soare, ce cade din soare, noul erou, eroul-copil

http://nonamedufus.blogspot.ro/2011/03/pause-ponder-silly-putty-bubble-gum.html

Celebrând fără emoție victoria împotriva nemișcării, a haosului static, copilul-soare despică după o luptă corp la corp monstrul, astfel apare din nou lumea (a doua oară). În lumea nouă se sărbătorește zborul încă înainte de a fi descoperit.

Un alt copil atras de soare este Icar. În zborul său, aripile sunt desfăcute de raze și în căldura ivită, cade de la o înălțime amețitoare în mare.

Sunt o mulțime de copii care cad din soare și în ziua de astăzi.
Am reflectat la noțiunea de erou, ore întregi înainte de a scrie.
Nu mai poate fi erou lunetistul sau pilotul, nici măcar acel grenadier ce se strecoară printre șenilele unui tanc nu mai poate fi erou. Deja pentru mine eroii actuali devin personaje negative, asemeni celor ce se aruncă în aer împreună cu autobuzul în care merg.

Nici măcar conducătorul unui stat nu mai poate fi erou, indiferent de poziția pe care o ia în cazul unui război. Eroi sunt copiii care mor. Trăiesc epoca în care noțiunea veche de erou își pierde semantica, pasul și ritmul.

Copiii care cad din cer sunt noii eroii ai acestei lumi.
Aș vrea să le ridic o coloană, un monument care să eclipseze toate mormintele, tumulurile, arcurile de triumf înălțate celor din vechime.

Toți copiii care mor în războaie devin eroi, dar numai o parte din ei vor fi pomeniți, este adevărat; și numai o parte din ei vor fi înmormântați.

Ce desuet a devenit cuvântul erou. Poate că înlocuit cu copil-erou, va trezi din nou această lume.

Zgomotul... fâlfâitul...

Conjurația imbecililor politruci

Your men will fall by the sword, your heroes in the flight.

http://www.obiectiv.info/accidentul-aviatic-din-apuseni-filmul-evenimentelor-de-la-decolarea-avionului-pana-la-finalizarea-operatiunii_29706.html

Conjurația imbecililor scrisă de John Kennedy Toole este ceea ce trebuia să urmeze după De veghe în lanul de secară a lui Jerome David Salinger care apare ca o apoteoză a Idiotul-ui lui Fiodor Mihailovici Dostoievski, ne arată -toate trei, cu trei nume, prin multitudinea de personaje, tipologia oamenilor lipsiți de bun simț, a celor ce aspiră și nu transpiră, la oportunism, pe care eu îi numesc în final, politruci.

Dacă vreun ministru al țării mele (sau fost ministru) a citit cele trei cărți, va înțelege, dacă nu le-a citit, sigur este un politruc. Judecata mea simplă vine după ani și ani de așteptări, în care oameni nevinovați mor cu miile an de an pe șosele în lipsa autostrăzilor.

Coșmarul MIG-urilor s-a terminat numai acum câțiva ani și asta prin eradicarea oricărui zbor militar cu acest tip de avion.

Am trăit să o văd și pe asta, spun cei bătrâni, iar eu de vârstă nu mă plâng. Am trăi să văd că mor oameni din cauza neputinței unor miniștri, șefi de servicii, sau chiar înalte grade militare. Un cinic ar fi scris că era cazul. România are la conducere niște politruci, oameni fără nici o pregătire profesională și pe lângă asta sunt foarte lași.

România este condusă de conjurația politrucilor lași, această conjurație ar fi putut fi distrusă (parțial) de anvergura accidentului aviatic din Munții Apuseni, numai că ne lipsește personajul care poate să o facă. O dovadă în plus că primul ministru, de o lașitate binefăcătoare, respiră bine.

Zbor solid

...și atunci aripile lor s-au lipit de aerul dens și viu din calea afară...

Pregătirea de zbor

http://www.christian-stoll.com/website/photos_detail.php?gallerieID=151&gallery=epic_

http://www.christian-stoll.com/website/photos_detail.php?gallerieID=151&gallery=epic_

Hello Kitty

Rhamnous 2011, spre mare, spre Egeea

Clipele de mai sus sunt rare. Ele fac parte dintr-un mozaic al cunoașterii. Explicația este simplă.
În lumea asta lată, există o sumedenie de târâtoare, pe care un șarpe imens le înghite zilnic cu tonele. Oricât ar dori, nu poate să le dea gata. În lungul său periplu pantagruelic, lasă urme asemeni unor drumuri și cei ce scapă, apar în urma lui în chip de învingători. Ori aceștia din urmă nu mai fac parte din lumea târâtoarelor. Spaima și fuga le-au dat înălțime. Aceștia fac parte din lumea umblătoare.

Mai trece un pic, și după ce dragonul face ordine, vor deveni zburătoare.

Swallow A-10

Imaginile apar într-un apus de soare cu frecvența miimilor de secundă. Așa merg eu la vânătoare, la vânat de imagini.
Este poate, în felul meu, satisfacția prin care -foarte repede mai târziu, văd.
Omul este un mamifer cu o vedere mediocră, în afară de asta, păsările au o vedere și o acuitate vizuală superioară animalelor. În schimb omul are instrumente. Omul își făurește instrumente.

Ceea ce am văzut mai apoi, mi-a tăiat răsuflarea, am redescoperit zborul - a câta oară!
Care zbor, care dintre ele, cel al lui Icar, cel al rândunicii, al viespii, al avionului ?

Deasupra unui canal de irigații, lăsat în paragină, păsările zburau în toate părțile. Dintre toate, rândunicile, păreau niște avioane de atac perfecte, de nota 10, primele din alfabet.

Și pentru că în acest apus solar, ființele terestre se simțeau atât de bine, hai să vă arăt cum stăteau norii pe plajă.

Mai departe ?

Felul în care adevărul se manifestă!

Înainte de ploaie

Câmpul la începutul lunii mai. Culori pe care orice pictor le-ar invidia. Macii apar ca niște amprente arse până la roșu în aerul verde, mușețelul ce face excepție prin ochii lui galbeni mirați.

Câmpul este jos. Sus păsările stăpânesc cerul. Este înainte de ploaie. Orice eveniment înainte pare pregătit pentru, dar de cele mai multe ori nu este așa. Orice eveniment apare pentru că după el apare altul și felul acesta nu schimbă cu nimic ordinea lumii, numai noi ne închipuim asta și încercăm din răsputeri să ne agățăm de meteorologie, ecologie, biologie, ne mai agățăm de propagandă, de inutil și de futil, altfel viața ar fi așa de frumoasă că raiul n-ar mai exista.

Virgin galactic

Icar - o turbulență

Undeva în mijlocul Athinei, Icar a căzut, fenomenul meteoritic nu a fost observat decât mult mai târziu și toată strădania mitică de călătorie a tânărului zburător ce a zvâcnit între Creta (Kriti) și Sicilia (Graecia Magna) a fost o pură invenție.
Icar a căzut acolo unde trebuia.

Fără nici o pudoare, în felul crizei de a traversa realitatea, Icar apare în jurul tumului arhitectonic, este ambiția modernității.
Fără nici o animozitate, strâns și legat la trup, suportându-și aerodinamicitatea frugală, Icar mă privește îndoielnic. Nici-o geometrie nu i-ar putea da dreptate, malnutriția este evidentă, coada coborâtă, picioarele crăcănate. Icar coboară din Infern (!)!

N-am avut niciodată ambiția zborului, dar este adevărat că visam asta noaptea. Mai târziu am aflat că era vorba de anemie, ambiția cunoașterii medicilor.

Am oprit brusc mașina între autocarele turiștilor și-am coborât turbat pentru a vedea punctul în care Icar a atins certitudinea.  Cei care au surprins momentul (cei care au creat momentul), au fost surprinşi la rândul lor. Cred că era vorba de aranjament, de val şi de marmură: ce condiţie umană.

Nu am și nu voi reuși să am comunicarea eroică cu publicul. Să fiu asistat în comunicare, tracul este evident, scriu atât de punctat, de necesar.

Eroicul transcede lașității doar prins în curbura supraviețuirii celor ce relatează fapta. Și dacă martorii mint, atunci istoria minte. Atunci minte și Herodot și Polybios, mint toți cei care cred că avem un trecut, mint cei care se nasc.

Zborul ca dorință sau ca vis?

Oamenii visează că zboară, mai ales copiii, pediatrii susțin în aceasta lipsa unei vitamine, am auzit chiar că lipsa fierului din sânge dă astfel de manifestări onirice; zborul, anemia, ușureala fizică.

Dacă visul dă amploare dorinței, atunci toți cei care au dorit să zboare, aveau de fapt o problemă organică, sau a ceea ce ține de-o funcție a organicului, astfel că cei ce doresc să picteze au altceva și cei ce scriu versuri posedă o deviație, și tot așa. Din marele mundus o parte din oameni sunt bolnavi, sigur este așa, nu s-a aplecat nimeni să constate neapărat asta cu strășnicie -vă dați seama ce bolnav ar fi! Să constați că cei ce creează sunt de fapt duși puțin -sau mai mult, cu pluta.

Ar fi ca spitalele să fie la fel de dese ca școlile, muzeele, case de cultură, cinematografe, săli de expoziții, librării, biblioteci etc.: toate la un loc. Astfel că același mundus a făcut mai bine ca acestea de mai sus să ascundă creațiile celor ce trebuiau vindecați, este mai ieftin, mai vin și ceva bani, se numește cultură, la fel ca cel din agricultură.

Dedal tatăl și Icar fiul

Dedal și Icar - Basorelief de la intrarea în Muzeul de Război, Athina

Focul fiind interzis oamenilor, Prometeu titanul l-a furat. Mai târziu, în timp ce oamenii se înveseleau uitând de binefăcătorul lor, undeva sus pe un munte, pe un vârf caucazian, titanul era înlănțuit și pedepsit pentru fapta sa.

Dedal a descoperit zborul, dar fără voia sa. Fiind prizonier al propriului palat, al propriei minți dealtfel, reușește să făurească aripi din penele lăsate de păsări, din ceara stupilor albinelor sălbatice, din oase rămase în Labirint și astfel își va lua zborul odată cu fiul său și el prizonier.

Mitul spune că a plecat din Creta și a ajuns până în Sicilia, pe drum fiul său cade în valurile mării, asta pentru că nu a respectat o lege a echilibrului: prea aproape de apă te îngreunezi, prea aproape de soare ceara se va topi. A fost prea aproape de soare. De gândit.

Mitul nu mai spune de promisiunea pe care a făcut-o zeilor la plecare: că nu va divulga secretul zborului nimănui.

Zboară, zboară...

http://anapauper.wordpress.com/2012/02/23/deanna/#comment-12029

caietul stă pe trepte care au piatra încastrată.
locul nu a fost ales întâmplător,
iar Deanna zboară ca o pasăre maiastră,
în jurul unui copac plutitor.


nori bogați de ploaie,
uda-ntr-una pe fata bălaie
și ea zboară, zboară,
sub un soare lucitor.

http://anapauper.wordpress.com/2012/02/23/deanna/

Ordinea creației fiind de fapt invers, de jos în sus, prima dată au apărut treptele, apoi caietul, apoi desenul, apoi poezia, apoi harta cu sensuri ale cuvintelor, apoi postarea!

Aripa

Pasărea -iubita mea plutitoare, a privit albastrul și și-a luat zborul. Penele ei calde cărămizii, îndreptate în direcția sosirii au parcurs un timp scurt: umbra.
Umbra fiind trecutul, fiind poate singura amprentă pe care o plutitoare, asemenea ei, o poate lăsa pentru un timp foarte scurt. Timp ce pentru unii poate însemna un an și pentru alții o secundă, o arsură; o urmă de fapt.
Trupul păsării este sus, nu se vede, deasupra ei este altă aripă, nu se vede, dar sub ea este aripa pe care o vedeți și direcția acum o ghiciți cu ușurință; este atât alb și albastru în drumul ei, este o căldură în aripile ei.

Dintre toate venirile la vale

Dintre toate venirile la vale, dintre toate căderile, dintre toate zborurile,
  îl prefer pe acesta:
Pe cel în alb, pe cel rece, pe cel în noapte.