Blowind

On the south of messinian beach

Neliniștea cuprindea privirea, la fel ca înaintea amețelii finale date de beție, înaintea somnului apucat de oboseală, dorinței împlinite și răsturnată de frustrare: vântul, în final; a cules cearceafurile de la amiază și le-a înnodat în jurul unui arbust, valul la rândul său s-a împiedicat în stâncile fortuite de la mal și apa a fiert spre nisipul mozaicat de pietre rotunjite și scoici celebre.

Pe faleză, iarba grea s-a zburlit și firele de praf și-au intersectat traiectoriile spre oboseala ochilor.
Nimic cutremurător, nimic ieșit din comun, doar o clipă răsucită de-a lungul unei plaje înguste în sudul unei peninsule celebre a lumii antice.

Închipuirea unei treziri

Lachanou beach, near Koroni

Plaja urma linia dreaptă asemeni spinării unui dragon, iar în spate, cumva, lua formă coada lui. Pietrele păreau așezate asemeni solzilor, iar nisipul arăta ca transpirația unei zile de zbor. Totul trebuia întors drept, astfel ca marea să pară vânt. Din faleza uriașă pornea o aripă de-a lungul pământului, pe când cealaltă era îngropată simetric în sol.

Pe dragonul ăsta nu l-a văzut nimeni până acum și nici eu n-aș fi băgat de seamă dacă sforăitul lui n-ar fi urnit cuiburile de vulturi ascunse printre plopii mai înalți ca chiparoșii ce străjuiau valea prin care un firicel de apă încă se strecura spre mare.

În căldura unei zile de august bolboroseala animalului preistoric mișcă plaja asemeni unui cutremur și toate păsările agitară văzduhul în așteptarea primejdiei. Bestia se ridica, dar o barcă aflată aproape de mal se rostogoli spre capul dragonului izbindu-l în frunte. Înainte să-și dea seama ce se întâmplă, capul se plecă și se scufundă din nou în mare, lăsând trupul la fel cum a fost înainte.

Privitorul, un pictor, a promis atunci că va picta tabloul privind ridicarea dragonul din timp și spațiu.
Tablou pe care îl mai aștept și astăzi.

O clipă, o oră, un an, un veac

Letrina beach, Pirgos, Peloponesse, Greece

Ea s-a aplecat peste umărul lui și i-a șoptit ceva la ureche.
Eu nefiind prea aproape n-am auzit nimic.
Banda de cauciuc a început să se miște. Atunci eu repede am pus ultimele cumpărături pe spatele de cauciuc a casei de marcat.
El i-a răspuns și eu am auzit:
„Am citit numai Potopul, nu pot spune mai mult...”
În mintea mea a sunat repede întrebarea ei; „Quo vadis!”

Ea se juca cu cardul. Îl trecea din mână în mână ca și cum se ferea să nu îndoaie sau să nu o taie.
Avea o talie de viespe. Ochi căutători. Un nas pronunțat. Tânără. Îmbrăcată corporate, cu un taior de ocazie, ce părea că-i arunca umerii în aer. Pantaloni drepți, pantofi negrii cu toc mic.

El a luat cardul și-a format pin-ul. Acum discuția se referea la dilatare, pomenea de vară și de iarnă, de temperaturi. Ea era absentă. Împinse coșul spre ieșire. În urma ei el împreună cu cardul. Ușile glisante îi înghițiseră în exterior.

Am urmat eu. Puțin și repede.

Afară plouă neîncetat. Trei puradei se ceartă pe coșul meu, n-am promis nimic. Aleg în final. Ei se ceartă în continuare. Pe cel ce l-am ales a primit un coș exact înaintea mea. Nu-i OK, zice unul. Am zis, răspund eu, imitând ceva de demult.

În urma mea, omul de pază îi aliniază, ei răspund obraznic. Îi amenință, ei râd. Apoi se-mprăștie prin ploaie.

Ștergătoarele nu fac față. În minte îmi revine vântul ce umfla tenda vecinilor mei. N-am îndrăznit să mă așez pe scaun și să privesc marea cu soarele mat privindu-mă prin pânza de in. Regret și acum.

Pe șoseaua udă, farurile adulmecă apa. În mintea mea un val, dă cu sapa.

Despre anarhie, despre furtuni

Letrina beach, Pirgos -Elaia

Înaintea fiecărei teze, fiind elev, îmi închipuiam că a doua zi, în urma vreunei furtuni, vreunei ninsori abundente, nu voi mai putea ajunge la școală. Chiar mai târziu, în timpul sesiunii, mă gândeam că profesorul sigur se va îmbolnăvi sau școala se va prăbuși.

Aceste tensiuni anarhice ce desăvârșesc haosul încercau să-mi restabilească o personalitate rebelă, pe lângă cea ce se dorea a fi educată. Tinerețea, asemeni săgeții, nu dorea neapărat ținta, ci zborul. Zenon, pentru a fi o clipă mai tânăr, dorea săgeata în repaus și lumea în jurul ei mișcându-se, venind.

Acum și atunci când am înregistrat acestă imagine, cea a unei plaje răscolită de vânt și tăvălită de valuri, am privit umbrela, care în urma unei nopți umflate de furtună a rezistat. Roșul din pălăria ei m-a intrigat și mi-a desfășurat un amplu unghi de vedere.

Cine rezistă haosului?
Cei ce se opun?!
O umbrelă este tot timpul mult mai expusă decât un scaun -nici nu vreau să definesc acum principiul parașutei.
Cred că jocul pe care pânza l-a făcut cu vântul a stricat orice zbor, a rupt orice aripă imaginară care ar fi zburat parazolul.
Cred că vulnerabilitatea stă în locurile ascunse, cele expuse au învățat repede să se ferească, fie fereala minimă.

Am privit îndelung plaja cuprinsă de-o dinamică nemaiîntâlnită mie. M-a bucurat celebritatea umbrelei pătate de roșu. Am atins vârsta când îi admir pe cei ce stau în picioare; am trecut de vârsta când i-am admirat pe eroii căzuți la pământ. Suntem la 25 de km de Olympia, de locul unde întrecerea și sportul au avut drept călăuză dorința de a învinge. Doar atât.

Swallow A-10

Imaginile apar într-un apus de soare cu frecvența miimilor de secundă. Așa merg eu la vânătoare, la vânat de imagini.
Este poate, în felul meu, satisfacția prin care -foarte repede mai târziu, văd.
Omul este un mamifer cu o vedere mediocră, în afară de asta, păsările au o vedere și o acuitate vizuală superioară animalelor. În schimb omul are instrumente. Omul își făurește instrumente.

Ceea ce am văzut mai apoi, mi-a tăiat răsuflarea, am redescoperit zborul - a câta oară!
Care zbor, care dintre ele, cel al lui Icar, cel al rândunicii, al viespii, al avionului ?

Deasupra unui canal de irigații, lăsat în paragină, păsările zburau în toate părțile. Dintre toate, rândunicile, păreau niște avioane de atac perfecte, de nota 10, primele din alfabet.

Și pentru că în acest apus solar, ființele terestre se simțeau atât de bine, hai să vă arăt cum stăteau norii pe plajă.