Lipeala fotografică

Piața Unirii Timișoara - în reconstrucție

Am lipit digital două panorame executate ieri în lumina unui crepuscul matinal datorat unor nori ce prevesteau o ninsoare care n-a mai venit azi. Am respirat!

Nu am încercat să retușez lipirea, ci doar să-i aleg o verticală favorabilă. N-am avut trepied pentru că nu m-am gândit deloc la el. O panoramă are cam 12 poziții executate una după alta în timp ce plimbi aparatul pe orizontală sau verticală. Viteza mișcării trebuie să fie constantă și nu rapidă, dar nici prea înceată.

Admir bogăția de culori datorată în primul rând contrastului materialelor de construcție, în planul de jos mai ales, dar și grămezilor de piatră bazaltică clădită în coșuri imense de rafie plantate spre centrul pieții. O plasă roșie aflată aproape de centrul de jos al imaginii năucește privirea.

Lecția de democrație

Timișoara. Piața Libertății, colț cu str. E.Ungureanu

Dialog în fața școlii. Ghivece ceramice, lungi de peste un metru, cu panseluțe, stau parcă și ele la rând.
Înghesuială. În spate, spre parcare, un tânăr de aproape treizeci de ani așteaptă la rândul său copilul sau copiii să iasă din școală. La un moment dat se apropie un alt tânăr -tot de vreo treizeci de ani, se oprește și îl întreabă:
- Te cunosc, de câteva zile mă gândesc numai la asta.
- Și eu te cunosc, răspunde primul personaj de care am pomenit.
- Ai fost la școală cu mine, sigur, sigur de acolo te știu. Al doilea tânăr pare un pic agitat, este îmbrăcat mult mai decent decât primul. Copilul pe care îl ține de mână este aranjat ca un mic violonist.

- Am fost în aceeași clasă!
Mirat, cel care a deschis dialogul rămâne un pic uimit.
- Ai fost mai gras un pic, de asta nu te cunosc.
- Nu, am fost slab tot timpul, ca acum, reia imperturbabil primul.
- Da, te confund cu fratele tău...
Primul pare deja satisfăcut de conversație și dă din cap.
- Sigur, cu fratele tău mai mare.
- Am un frate mai mic, și plictiseala revine.
- Da, așa este, eram noi ăia „cei cinci”... și mâna stângă se învârte deasupra capului ca un lasou.

- Tu erai cu coasa, nu?
- Nu, eu eram cu lanțul...
Copilul devine agitat și dă semne că vrea să plece.
Primul se apleacă asupra lui și dă cu mâna să-i mângâie creștetul. Copilul se retrage brusc, dar nu apucă să se ferească.

- Îi cresc deja cornițele!
- Da, se văd, sigur se văd.
- Tu cum stai?
- Eu nu m-am căsătorit, replică primul.
Al doilea pare mirat și se uită împrejur.
Apoi, fără nici o altă politețe se depărtează grăbit, trăgându-și copilul de mână.
- Ne mai vedem noi!

Două fetițe, în primii ani de școală, se zbenguiau în apropiere, una dintre ele avea o panseluță albă în mână și o plimba de mama focului prin păr.
Undeva în lume, în partea cealaltă, în urma unui accident, o femeie tânără muri în salvarea albă care-o ducea spre spitalul cel mai apropiat.

Fetița se apropie de o panseluță albastră și dori să o smulgă.
Tânărul interveni verbal și fetița lăsă cu greu petalele cărnoase.
În altă parte a lumii, în urma unui infarct, un tânăr se prăbuși pe scări. Cineva îl prinse la timp și acum pe o parte respira bine, parcă cineva îl smulsese din locul lui.

Primul își strânse fetițele ca pe puii unei găini și trecu parcarea. Din spate, o fetiță din cele două încercă să lovească un câine vagabond cu piciorul. În emisfera sudică, se formă o furtună, ce posibil, prin amploarea imediată, putea ajunge uragan.

Suntem obișnuiți să comparăm imediat, stimuli celebri se ocupă de asta, totuși nu greșim, prima impresie contează. Ceea ce se întâmplă de multe luni în orașul meu se datorează orgoliului nemăsurat al primarului. Orgoliu ce concurează cu indiferența față de cei ce l-au ales. Când îi trece prin cap o idee, mii de timișoreni suferă, dar el n-ar cum să priceapă și nici să vadă.

Timișoara a devenit brusc un șantier ce-și sufocă locuitorii.
Există o inutilitate a dorinței, aceea de-a fi brusc revelată, fără nici un parcurs interior.

Acum ceva despre căldură și despre apă

Șantierul Da Vinci - Michelangelo, Timișoara

Am înțeles că pentru unii azi a fost o zi prea călduroasă, caniculară. Au vuit salvările toată ziua.
Oamenii s-au ascuns în case la orele prânzului deja. Undeva în zona centrală a orașului, ascunși în pământ, doi sudori îmbrățișau o conductă enormă. M-am oprit și m-am uitat la ei multe minute. Am privit scena ca fiind desprinsă dintr-un film suprarealist. Ardoarea.

În căutarea apei - sacagiu voluntar

Setilă