Despre intelectualism, despre actual

avion

≪Gîndirea se cheamă în latină intelligere. Ea este îndeletnicirea lui intellectus. Dacă vrem să combatem intelectualismul, atunci, pentru a lupta într-adevăr, trebuie să cunoaștem adversarul, adică trebuie să știm că intelectualismul este doar un vlăstar actual și destul de sărăcăcios al acelei preeminențe a gîndirii care a fost pregătită de multă vreme și dezvoltată cu mijloacele metafizicii occidentale. E important să retezăm excrescențele intelectualismului actual. Însă prin aceasta poziția sa nu este cîtuși de puțin zdruncinată, ea nu este nici măcar atinsă.

Primejdia recăderii în intelectualism continuă să-i amenințe tocmai pe cei care vor să-l combată. O combatere ancorată doar în prezent a intelectualismului actual face ca apărătorii unei folosiri corecte a intelectualismului tradițional să-și poată revendica aparența unei îndreptățiri. Ce-i drept, ei nu sînt intelectualiști, dar au aceeași proveniență ca ei.

Această reacție a spiritului înclinat să rămînă în ceea ce este pînă acum, care provine din inserția naturală, parte dintr-un îndemn conștient, devine însă acum mediul de manifestare al reacției politice. Interpretarea greșită a gîndirii și folosirea greșită a gîndirii interpretate greșit pot fi depășite numai printr-o gîndire autentică și originară și prin nimic altceva.≫

Martin Heidegger, Introducere în metafizică, Humanitas, 2011, pag.175.

antena de înaltă tensiune a norilor

lemă:
Bookfest - un bordel intelectual

teoremă:
Dacă Isus a izgonit negustorii din templu, atunci cineva va izgoni comercianții din cultură.
Reciproca fiind adevărată, însemnă că Isus a fost cineva.

Dubla gândire (de la Orwell pornire)

http://www.imdb.com/title/tt1151359/

Pisica în lumină

Peter Sloterdijk

≪Cum se știe, Heidegger a susținut cu entuziasm neabătut descoperirea sa conform căreia cuvîntul grecesc pentru adevăr, aletheia, ar fi compus din cuvîntul pentru întunecime, ascundere, uitare, lethe, și din negația acestuia. Prin acest fapt oarecare, Heidegger a avut revelația geniului filosofic al limbii grecești.

Dacă vocabularul comun al unui popor înțelege adevărul ca negație a ascunderii, atunci avem de a face cu o limbă care gîndește lucrurile cele mai profunde fără un pic de efort. Heidegger credea că poate pretinde la fel de mult de la limba germană și a tradus grecescul aletheia cu termenul Unverbogenheit [neascundere] (deși redarea propusă de Humboldt prin cuvîntul Unverhohlenheit [fără ascunziș era cu un dram mai corectă din punct de vedere filologic, dar, din punct de vedere filosofic, într-adevăr, mai săracă).

Dacă starea de neascundere face parte din adevăr, atunci soarta ei coincide cu evenimentul prin care devine neascunsă - cu devoalarea, ivirea, revelația (și cu contraevenimentul, care duce uitare și la o a doua ascundere). Revelația devoalantă, prin care este scos la lumină tot ceea ce este rațional și proporțional, nu este însă una rațională și proporțională. ”Spațiul” adevărului, ca spațiu al neascunderii, răsare singular, asemenea unei insule pline de condiții comensurabile, din oceanul incomensurabilului, al neproporționalului. Dezascunsul imaginabil se află în glacisul lethei, al nemăsuratului, al inimaginabilului. Acolo unde se abțin oamenii se află întotdeauna terenul avansat al monstruosului stînd la pîndă. Culturile lor populează zone care sînt în același timp grădină și vulcan - un ontologic efect Hawaii și Lanzarote.

Ca moștenitor ezitant al metafizicii europene a luminii, Heidegger a amintit prin conceptul său de deschidere luminatoare de ivirea evenimențială a unui spațiu sesizabil pentru proporționalități. Deoarece vede în deschiderea luminatoare nu doar ceea ce este vizibil, ci și vizibilitatea, el nu se înțelege ca fiind un iluminist, ci un vizionar. Dacă iluministul exercită o activitate fosforică, aducătoare de lumină, și folosește lumina ca instrument pentru a păptrunde materialul, vizionarul se oprește la ”faptele și suferințele luminii”.

A-ți imagina nu este a vedea. Pentru cel care vede cu adevărat, ochiul este o ureche a luminii.≫

Peter Sloterdijk, Eurotaoism -contribuții la o critică a cineticii politice, ed. Ideea Design&Print, 2004, pag.124