La taclale cu căpșuni

Mâna-căpșună are patru degete drepte și al cincilea opozabil este atrofiat, asta nu înseamnă că mâna-căpșună nu poate face semn cu mâna. Așa m-a trimis să-mi aduc aparatul de fotografiat.

Când m-am întors, deja erau patru personaje; ochii-căpșună, mâna-căpșună, trei_degete_unite și ultima: umflata-căpșună. Le-am surprins discutând aprins despre vreme. „Cică are să plouă!”

La prânz un soare fierbinte despărții norii și-i ținu așa până spre seară. Timp în care căpșunile au pus-o de-o șezătoare.

Pe furiș a venit și căpșuna_inimoasă, care le-a făcut pe celelalte să râdă și-au ținut-o așa până la primele fulgere, apoi repede în frigider.

 

Apoi, seara a venit și furtuna promisă.

Serenitatea lucrurilor pentru o clipă statice

Întocmai ca-ntr-un vis, apropierea putea dura un infinit și totuși lucrurile se mișcau și acolo, în submersibil, dar viteza, din cauza densității, era sensibil spre zero.

La fel ca norii, ce s-au ridicat brusc deasupra soarelui, de parcă ar fi fost aici de când lumea și datorită acestei inerții, părea că nu-i mai mișcă nimeni de-acolo. Doar lumina soarelui ce apunea încerca să-i împingă mai departe parcă.

Însă toate acestea nu s-ar fi putut realiza, fără visele la borcan și asta se-ntâmpla, tot înainte de ploaie.

Anestezicul deprimă respirația

http://quicklol.com/wp-content/uploads/2012/12/funny-dog-sleeping.jpg

Felul meu de a privi lumea ține de somnul de după-amiază.
Somnul scurt conține vise lungi.
Am vrut să scriu o poveste. Un eveniment scurt și lipsit de logică. Era visul.
Spre seară furtuna anunțată-n vest a fost decalată spre sâmbătă. Cerul nu mai spunea mare lucru. Așa te cuprinde plictiseala. Cu dalta-n mână cioplind în aer. Lipsa subiectului.

Ori subiecte sunt. Din mersul pe bicicletă imaginile vorbitoare apar la tot pasul. Nu le ia nimeni în seamă. Personajele unui roman se pierd între semafoare.

Cloroformul nu mai este la modă, în orașul meu, la Spitalul Militar, a fost folosit prima oară. Este o plăcuță la locul ei.
În afară de miniu de plumb, de acel argint al sobei, nu mai există nimic. Ceea ce există totuși peste, este penetrabil și extrem de dureros.
În afară de toate acestea, sinteticul ce de_primă respirația este cel mai tare, acesta articulează plămânul, organul cel mai sensibil, reușește să-l facă să viseze și el respiră tot mai rar.

Felul în care trăiesc se datorează respirației, cumplit de rapidă, asemeni unui gușter cuprins de secetă și panică. În schimb somnul de după-amiază, somnul acela de jumătate de oră, ce mă face să visez o viață întreagă, din ce lume provine?

Înainte de ploaie

Câmpul la începutul lunii mai. Culori pe care orice pictor le-ar invidia. Macii apar ca niște amprente arse până la roșu în aerul verde, mușețelul ce face excepție prin ochii lui galbeni mirați.

Câmpul este jos. Sus păsările stăpânesc cerul. Este înainte de ploaie. Orice eveniment înainte pare pregătit pentru, dar de cele mai multe ori nu este așa. Orice eveniment apare pentru că după el apare altul și felul acesta nu schimbă cu nimic ordinea lumii, numai noi ne închipuim asta și încercăm din răsputeri să ne agățăm de meteorologie, ecologie, biologie, ne mai agățăm de propagandă, de inutil și de futil, altfel viața ar fi așa de frumoasă că raiul n-ar mai exista.

După ploaie

semnat: Micul artist

După atâtea ploi reușite și, nereușite, copiii s-au plictisit de statul în casă și-au început să iasă afară pe-o vreme capricioasă, într-o plimbare mult dorită.
Afară; câinele ud, bicicleta la fel, iarba prea verde, bălțile prea adânci.
La întoarcere desenăm curierul.

Bohumil Hrabal - mă rog frumos, împărțirea lumii

http://santroch.blog.idnes.cz/c/244667/Vzpominacek-3-unora-Bohumil-Hrabal.html

≪Aflați, vă rog, că cea mai mare întreprindere comercială din lume e Biserica Catolică, aceasta comercializează ceea ce nimeni n-a văzut, n-a atins și n-a întâlnit de când e lumea lume, iar acest ceva este, mă rog frumos, un lucru căruia i se spune Dumnezeu;

a doua mare întreprindere mondială este firma International, cum văd, dumneavoastră aveți deja, mă rog frumos, aparatul ei, introdus de multă vreme în toată lumea, așa-numita casă de marcat, care, dacă apăsați corect butoanele, și bonurile se înregistrează corect de-a lungul întregii zile, vă scutește seara de toate socotelile obositoare, făcând în locul dumneavoastră bilanțul încasărilor de zi cu zi...

iar a treia întreprindere mondială, mă rog frumos, este casa pe care am onoarea s-o reprezint, fabrica Van Berkel, care produce cântare de precizie, asigurând greutatea exactă în toată lumea, la Ecuator sau la Polul Nord, și mai producem o gamă întreagă de aparate de tăiat carnea și mezelurile, cum ar fi acesta, iar farmecul acestui aparat constă, dacă-mi permiteți... și, înainte de a-și rosti gândul până la capăt, curăță, la iuțeală, o parte din salamul unguresc, așeză pielița pe cântarul nostru și, în aceeași clipă, învârtea cu o mână manivela aparatului său și cu cealaltă apăsa ștanga de salam în cuțitul circular - și felioare rotunde cădeau și se îngrămădeau una peste alta pe plăcuța de marmură, și vraful de felii creștea mereu, de parcă aparatul acela ar fi tăiat tot salamul, în ciuda faptului că nu lipsea prea mult din el...

În sfârșit, grăsanul încetă să mai învârtească manivela și se grăbi să întrebe: cam cât credeți că am tăiat din salamul ăsta? Și patronul îi răspunse, fără a sta pe gânduri: O sută cincizeci de grame, și șeful de sală: O sută zece, și tu puștiule? - m-a întrebat reprezentantul - tu ce părere ai? și eu, fără să clipesc, am zis optzeci de grame, și patronul m-a apucat de ureche mi-a frecat-o, și mi-a răsucit-o, și s-a scuzat față de reprezentant spunându-i că trebuie să fie îngăduitor cu mine, că mama m-a scăpat de la sânul ei o dată când mă alăpta și eu am căzut în cap, dar reprezentantul m-a mângâiat pe obraji și a ținut să spună cu un zâmbet plin de bunăvoință:

Dacă vreți să știți, puștiul a nimerit-o cel mai bine - după care, a pus rondelele de salam pe cântarul nostru și acesta a arătat șaptezeci de grame.≫ 

Bohumil Hrabal, L-am servit pe regele Angliei, ed. Art, 2012, pag.33-35.

Dar aceste fapte n-ar fi fost descrise dacă ar fi trebuit, într-un fel, să se termine. Aceste fapte au fost scrise pentru că ele nu se mai termină. Astfel avem trei dorințe, mari, late și neterminate cum sunt; dorința de divin, de bani și de mâncare. Explicația ar fi mai simplă, pentru că toți cei care ajung la una dintre cele trei o doresc pe a doua, indiferent care, și în final, în final termină, cu a treia.

Lumea noastră este împărțită între Dumnezeu, fisc și hrană, între industria divină, impozite și industria alimentară. Sigur că fiecare dintre noi se mai poate gândi la industria de apărare (de război), la tehnologii, la spațiul extraterestru, la cel subpământean, la gazele de șist (pentru că sunt la modă) sau la eoliene (iuliene cum le spune un prieten și tot așa). Toate acestea depind de una dintre cele descrise de Bohumil Hrabal; de binecuvântare, de bani și de cântărire.

Își mai aduce aminte cineva de Moise, atunci când a venit de pe muntele Sinai și și-a văzut poporul strâns în jurul Vițelului de Aur? Moise a cântărit Vițelul de Aur, a știut clar cât valorează, implorând pe Dumnezeu -topind aurul statuar, să-i ierte pe păcătoși, aurul trecând sub cortul lui. În aceeași perioadă -a migrației din Egipt, când lumea murea de foame și de sete, răscoala era evidentă și minunea trebuia arătată cât mai repede.

Ori tocmai asta vrea să arate și Bohumil Hrabal, în toată scrierea lui, că lumea se tâmpește, ori cerșește, ori moare de foame. De aici medicamentul, inducerea în eroare cu ajutorul unei minuni, a unei loterii, a unui drog, prima ce te face să înțelegi că lumea nu poate fi altfel, a doua că un câștig minor te face (câștigurile mari merg unde trebuie), ultima cu ceva ce ține -un timp, de foame, un plastic, un E mare.

Cam atât!

În final mulțumesc prietenilor mei, Moni și Alexandru, care m-au dus, orb fiind în Praga și mi-au arătat Tigrul de Aur, mi l-au arătat și pe interior. Vai mie; asta este altă poveste.

Somnul - sleeper

Domnilor, așa se doarme!

Papa Francisc: Ateii pot fi buni, daca fac fapte bune

Vaticanul face precizări: Sa fie clar, ateii pot fi buni, dar tot în iad ajung. 


După prima exorcizare (ca înalt pontif al sfântului scaun), papa Francisc, caută o înțelegere cu diavolul. Ori se pare că războiul rece între bine și rău caută să ia o altă turnură - o altă criză. De la celălalt război rece, cel politic și doctrinar între cele două mari puteri militare ale lumii actuale, ne-am fi așteptat la sfârșitul lumii, dar odată dezghețat, a început ploaia de primăvară în jurul Europei, în Nordul Africii, în Asia Mică, în statele caucaziene și cele din Orient.

Lumea apropiată nouă a fost cuprinsă de războaie, mai apropiată mie chiar, căci de unde stau eu, în sudul Timișorii am auzit frecvent cum avioanele F-16 întorceau la Jimbolia pe 15 aprilie 1999 și 18 aprilie 1999 reluând atacul asupra Combinatului Chimic de la Pančevo.

Ori această consecvență a înțelepciunii pe care o afișează biserica (fie ea catolică sau oricare alta), mă duce cu gândul la frica pe care omul o are înainte de moarte și cere repede să fie izbăvit de păcate (spovedit). 

„Doamne,… duhul (adică starea sufletească) trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deșert nu mi-l da mie!” (Arhim. Serafim Alexiev)

Imaginea grandorii

„Arhipelagul Lupului” fugărit de ...

Un arhipelag; o înșiruire de insule și insulițe pierdute în ocean.
O alergare; o formă mișcătoare continuă, pe al cărei contur distingem cu greu detaliul.
Nori; suprafețe luminate de soare, lipsite de volum, lipite de cer.
Vânt; mediu invizibil, născător al dinamicii, al tridimensionalității și bineînțeles -repetând, al alergării.
Cer; ocean de culoarea frecvenței ultraînalte, al fugii spre violet.
Forme; contururi închise, pe ale căror arii se dezvoltă insulele și insulițele, și micro și nano insulițele.
Timp; referință asupra mișcării, a efectului datorită căreia cauza există.
O imagine; un stop cardiac al universului vizibil, timp înghețat (mișcarea înghețată, efect imobil, cauză necunoscută -din cauza asta, a imaginii).
Detaliu (-l imaginii); Ceea ce, datorită cunoașterii, ne imaginăm prima dată; un arhipelag, o alergare, nori cu sau fără vânt, pe un cer asemeni unui ocean și al cărei forme mișcătoare în timp, ne lasă cu impresia că trăim.

Cu un sfert de oră înaintea arhipelagului

Vizitatorul țepos

Ieri am primit de dimineață o vizită, un arici trecea alene prin fața noastră.
Piciorul din spate îl târa încet și fiindcă nu dădea semne de frică l-am luat și l-am ținut într-o cutie de carton. Acolo a primit o porție de parizer.

După-masa l-am dus la veterinar.
Piciorul nu avea semne sau răni; poate că este așa din naștere, ne spuse veterinarul.
Toată noaptea a bântuit prin bucătărie. Avea o farfurioară cu lapte și una cu apă, plus porția dublă de parizer.

A doua zi de după-masă a încercat de câteva ori să evadeze. Atunci l-am dus în grădina vecinului, de unde și probabil venise. N-am apucat să-i punem vreun nume, dar când îmi voi aminti de el, mă voi gândi la ariciul șchiop.

Mystic Politics

http://www.flickr.com/photos/mysticpolitics/

Flying coin

http://www.usacoinbook.com/coins/small-cents/flying-eagle-cent/

acest joc nu se va repeta niciodată

Au ajuns la magazin. În fața ușilor glisante, un câine enorm stătea tolănit. Fetița s-a dat brusc în spate și tatăl ei abia a ținut-o de mână ca să nu cadă. Câinele era blând, căldura îl toropise și stăpânul său îl legase de suportul pentru biciclete.

- Hai să dăm cu banul, spuse tatăl, hai să vedem ce facem, intrăm sau nu în magazin?

Au dat cu banul și a căzut ceea ce trebuia. Așa fetița a mângâiat oaia de câine, așa fetița a trecut cu un mare curaj peste coada enormă asemeni unui șarpe cu pene. Pe câine îl chema Chezațl, iar pe fetiță Luana, pe tatăl nu mai știu cum.

La ieșirea din magazin tatăl propuse un joc. Scoase o monedă, un cent pe care i-l înmână fetei. Când nu știi ce trebuie să faci, când n-ai curaj, arunci moneda asta. Și dacă moneda a căzut cu pasărea asta în sus -tu o vezi, atunci mergi înainte.

- Iii haaa, scoase fetița sunete asemeni unui măgar. Se înțeleseseră.

Anii au trecut și fata strângea moneda în pumn și pumnul era în buzunar. Era fata cu mâna ascunsă.
De foarte puține ori a întrebuințat jocul tatălui. Atunci când a trebuit să schimbe școala sau atunci când a dorit să aleagă alt colegiu. A mai aruncat moneda și atunci când l-a cunoscut pe actualul soț, sau atunci când au luat primul credit. A mai aruncat moneda atunci când s-au mutat în locuința nouă, sau atunci când au ales spitalul unde va naște primul copil. Au ales așa și Casa de Asigurări și Banca de Credit sau chiar mașina. Au mai ales așa și faptul că doresc al doilea copil și culoarea camerei unde va sta copilul.

Au ales, pentru că soțul a trebuit să joace același joc. Iar pentru soț, jocul a început în acea seară, când se plimbau pe malul canalului și fata i-a mărturisit că nu poate să treacă peste acest joc.

Toate reușitele ei au fost în această aruncare a unei întâmplări. Tatăl ei nu mai era demult, de mamă nu știa nimic. De fiecare dată moneda cădea cu pasărea în sus, soțul deja devenise martor şi jucător al acestui joc; aruncase chiar el moneda, dar fără să o păstreze. Moneda aparținea Luanei, era talismanul ei. Ea îl punea în palma lui și... odată cu pumnul ei încleștat peste al lui aruncau viitorul în sus.

Soțul s-a lăsat purtat în acest joc ca o condiție a ei de a fi împreună. Pentru că lucrurile mergeau foarte bine, niciodată nu găsit vreun semn de întrebare în acest regulament de coabitare.

În seara când Luana a desfăcut plicul unde era menționată bursa (fabuloasă) pentru trei luni la mii de kilometri distanță, ei au aruncat din nou bănuțul în aer și vulturul le-a arătat calea.

Undeva la jumătatea distanței avionul s-a prăbușit. Locul era în plin deșert. Pe o distanță de cincizeci de hectare au fost identificate urme ale prăbușirii.

Soțul a fost chemat la identificare și recunoscând cadavrul a privit de-a lungul lui; un antebraț avea pumnul strâns. Legistul, la cerere, a desfăcut degetele cu ajutorul unui clește. Un licăr se ivi. O monedă strălucitoare căzu pe pardoseala de ciment sclivisit. Se învârtea aiurea. Repede soțul se aplecă și o apucă repede.

Legistul privi întreaga scenă și nu scoase niciun cuvânt.
Soțul înghesui mâna săltăreață în buzunar. Acolo o monedă își găsi culcușul.

Mult mai târziu, în noapte, acasă.
Soțul puse moneda pe masa din bucătărie. Privi atent vulturul semeț, aripile -disproporționate în felul zborului, păreau că ocupă tot discul. Deci tu ești de vină! spuse el.

O clipă privi moneda, apoi luna ce răsărea în fereastra bucătăriei.
Să fie hazardul reușitei noastre moartea asta?! gândi soțul.
Întoarse moneda.
Un vultur zbura -în felul său aprig, deasupra unui an, al unui secol, al unei existențe.

Barza

O barză se curăța alene,
Sub ea, sub cuibul ei,
erau multe păsărele.

Hățiș electric

La întrebarea ce se referea la felul în care văd lumea; acustic sau electric? am răspuns imediat: electric. Iată dovadă, iată felul în care eu văd lumea.

În mijlocul acestor uriași am strigat tare și nu m-a auzit nimeni, în schimb un bâzâit slab persista continuu; era prezența curentului electric, a câta fază din a câta oscilație ce găsea un drum dielectric.

Codul moral

AJUTORUL - ajutându-ți partenerul te ajuți pe tine, pentru a progresa împreună;
AUTOCONTROLUL - a ști să te controlezi în toate situațiile;
CURAJUL - a face ceea ce este corect;
MODESTIA - a vorbi despre tine fără orgoliu;
POLITEȚEA - respectul pentru celălalt;
PRIETENIA - este cel mai pur sentiment uman;
RECUNOAȘTEREA - apreciază efortul celor care își dau toată silința;
RESPECTUL - fără respect nu poate fi încredere;
SERIOZITATEA - dedică-te unui scop în întregime și până la capăt;
SINCERITATEA - a spune ceea ce gândești.

Lumini de grădină

Epoca piticilor de grădină este pe trecute. Felul în care trebuiau îngrijiți necesita prea multă atenție. Unii pitici chiar fugeau și evadau din grădină, precum cel din Amélie, alții chiar se obrăzniceau și țineau banchete nocturne sau încăierări zgomotoase ca cei din Gnomeo si Julieta.

Astfel că după decenii de supremație în stilistica europeană privind mica grădină, piticii se văd nevoiți să părăsească scena în favoarea luminilor.

Panourile fotovoltaice care nu trec de pragul stabilit de încărcare -randamentul, sunt date pentru a fi tăiate și puse la luminile de grădină.
Acumulatoarele cu defecte de suprafață sau chiar cu nivele mici de acumulare sunt dirijate spre a fi parte din luminile de grădină.
Senzorii care nu mai pot fi reglați pentru anumite intensități luminoase devin ochii; luminilor de grădină.
Tot ceea ce este deșeu de plastic este revalorificat spre a deveni, țărușul, capacul sau învelișul; luminilor de grădină.

Asistăm la ceea ce putem numi un început, pentru că tehnologia avansează și pragul de rebut crește și el. Vom avea în viitorul apropiat, lasere de grădină, clone de grădină, mirosuri de grădină. O grădină modernă se va autodetermina și vom avea tot felul de jucării care vor îmbunătății viața plantelor. Până când vor deveni și acestea parte integrantă din clona finală.

Chip

≪În Grecia, remarcă Gernet, „ceea ce este sursă de impuritate și cauză de interdict poate fi obiect obligatoriu de consacrare”. În fapt, tinerele din Atena îi ofereau zeiței Artemis cea dintâi  rufă pătată de sîngele lor menstrual, iar hainele femeilor moarte în timpul nașterii îi erau consacrate tot lui Artemis și preotesei ei, Ifigenia din Brauron.≫

Roger Caillois *

Copilul lucrează lutul și dă forma și expresia acestuia în felul unui interdict.
Chip. Ochii negrii, gura adâncită și aprins de roșie, pomeții ieșiți clar și astfel că din tânăra frumoasă pe care micul artist o dorea, iese o babă slută și rea. Dar noi nu vrem să vedem asta, ci vedem că opera micului artist este o reușită, un obiect de studiu, pentru noi, bineînțeles. Copilul se întoarce la joaca lui.
Femeia pe care o văd îmi amintește de primitivismul neolitic, a trecerii de la piatră spre metal. Acolo unde nu se căuta o expresie artistică, ci realizarea unei forme. Identificarea cu ceilalți, cu zeii.

* Roger Caillois, Omul și sacrul, Nemira, 2006, pag.52

Estetica eșecului

≪Estetica eșecului este singura durabilă. Cine nu înțelege eșecul este pierdut.
*
Importanța eșecului este capitală. Nu vorbesc despre ce anume dă greș. Dacă nu înțelegi acest secret, acestă estetică, această etică a eșecului, n-ai înțeles nimic și gloria este zadarnică.

Numărul nu este niciodată destul de numeros. El transformă catedrale în capele.

Admiratorii nu contează. Trebuie să fi răscolit măcar un suflet din străfunduri. Să te fi făcut iubit prin mohorâtul ocol al operelor de binefacere.≫

Jean Cocteau, Opium-Jurnalul unei dezintoxicări, ed. Art, 2007, pag. 96-97.

Coțovana - un lucru strălucitor; o posesie

Rămânem la dorință.
Eșecul constituie neîmplinirea, ratarea dorinței.
La o mare distanță, și la o mare altitudine am surprins coțofana în zbor.
Recunosc că am fotoshopat imaginea păsării, dar am ratat posesia. Putem falsifica orice, chiar și realitatea proprie. La urmă, în definitiv, nu ne aparține. Nu ne aparține nici minciuna. Dorim prin asta să influențăm mediul în care trăim, eșecul în care trăim. Mințim -și asta momentan dă bine, asupra unei stări de bine. Cardul ne sufocă, Fiscul bate la ușă.

Nu are nici o importanță atâta timp cât ne demonstrăm existența. Toate aceste minciuni ce ne traversează viața nu importă. Trăim clipa. Trăim o clipă ceea ce alții nu au visat poate o viață. Să fie atât de efemeră dorința de a fi bine? Da, este efemer, pentru că în fiecare clipă, în fiecare zbor, ne mințim că este bine.

Ce pasăre, ce culori, ce zbor, ce umbră, ar fi pe cer, atunci când eu nu văd pe nimeni?!

Electric vintage

1930-1950 ?

Au existat multe presupuneri asupra curentului electric. Au impresionat condensatoarele, acumularea, nu și transportul. Pentru cei atenți la cele ce se întâmplă deasupra capului, detaliile dispar; transportul curentul electric suferă de-o simplificare continuă.

Undeva, sigur mai găsim acei stâlpi de la începutul electrificării țării. Aici detaliile fac parte din arhitectura transportului, curentul electric se manifesta probabil altfel, avea conotația unui viitor ce trebuie respectat.

Desert of slitherine

http://slitherine.com/games/panzer_corps_ak

31 martie 1941

Prima zi (ziua debarcării)

Dragă Elga,

Sunt în nordul Africii, după două zile de furtună purtat de navele de transport din Sicilia.
Sunt în El Agheila, un oraș în care nisipul este ca apa, iar apa este sărată.
Îți scriu din abteilung panzer; este locul meu de unde văd războiul, este locul meu de unde nimeni nu mă vede, în afară de inamic.
Fac parte din Divizia a V-a Ușoară, numele adevărat este codificat, însă pentru corespondență (și pentru Poștă) folosim aceste numerotări.
Ca ofițer mi s-a încredințat un translator arab -este tot timpul lângă mine, astfel pot coordona foarte bine în teren activitatea necesară în vederea pregătirii de luptă.
Arabul are un nume complicat de aceea nu pot să-l scriu, în schimb, tot timpul lângă el este fiul său -cu un alt nume complicat, însă am surprins că prescurtându-l îi place -fiului. De aceea îl strig Amin și vine tot timpul -pentru că dorește să învețe germana, dar nu de la tatăl său, care vorbește stricat, ci de la mine.

Ce repede trec anii, ieri student la Tübingen, astăzi comandant de tanc. Ieri tânăr și dornic de aventură, azi sătul și plin de ură. Trebuie să-i terminăm pe englezocii ăștia stupizi.

Ieri, la un exercițiu de tragere, câteva ținte aeriene au fost luate de vânt. Totul a fost atât de brusc încât l-am întrebat pe tata lui Amin ce se întâmplă. Mi-a spus că vine furtuna. Furtuna de nisip.

Ceea ce a urmat nu pot descrie. Fiind departe de oraș, în plin deșert, tunurile antiaeriene de 88 de mm au fost acoperite de nisip. Furtuna a adus cam doi metri (pe verticală) de nisip. A fost o baie de nisip. Am râs când am auzit că berberii fac băi de nisip. Vărul lui Amin este berber, a venit azi dimineață cu pelerina lui albastră (culoarea este oarecum albastră), care îl ferește de arșiță. Am raportat colonelului.

Acum trebuie să mă pregătesc pentru ofensiva spre est, spre Egipt.
Îți doresc toate cele bune.
Heil!

al tău,
Johannes Streich

http://slitherine.com/

Duminica aparține preoților

DIAVOLUL ȘI BUNUL DUMNEZEU
Jean Paul Sartre

Tabloul VI -neterminat

Tabloul VI

Scena III

ȚĂRANII singuri

Un ceasornic bate de șapte ori

UN OM ADORMIT (care era culcat pe jos, se trezește speriat):
    Cît e ceasul? În ce zi sîntem?

OMUL: E o dimineața de duminică și e ora șapte. Nu, nu e duminică.
    - S-a isprăvit cu duminicile, s-a isprăvit, n-o să mai fie niciodată, preotul nostru le-a luat cu el.
    - Ne-a lăsat zilele săptămânii, zilele blestemate ale muncii și ale foamei.

ȚĂRANUL : Atunci, la naiba! Adorm iar! Să mă treziți cînd o fi Judecata de apoi.

O FEMEIE : Să ne rugăm.

Jean Paul Sartre, Teatru, Rao, 1998, pag.291

„Să nu uităm nicicînd să iubim trandafirii”

Furnica

Prin gard

Vopsitorii

La Liceul Sportiv azi s-au vopsit băncile din vestiare, s-au zugrăvit pereții. Lucrări care vor continua și zilele următoare. Probabil că și sala de sport (cele două) vor fi și ele renovate. Sper.

Ceea ce m-a uimit (și lucrurile astea cu uimirea n-au să se termine niciodată cu mine probabil -o să mor uimit), este că vopsitorii -pe care i-am văzut, n-au vopsit și mesajul lipit.

Dar oare pentru a câta oară?
Sigur o fi vreun talisman. Oricum băieții ăștia cu pensula și cu bidineaua, sigur ascund niște calități deosebite, m-ar tenta o bere cu ei și o discuție lungă.

Burn

Undele radio ard

≪Mă gîndesc la bucuria de a trăi

și mă întreb

dacă voi putea pătrunde vreodată înlăuntrul meu,

pînă la rădăcina acestei cărni,

pentru a-l cunoaște pe cel care-am fost.

Rădăcina există.

Dacă vreun act de-al meu mi-o va dezvălui,

asta rămîne ascuns în viitor.

Dar toate lucrurile pe care poate

să le facă un om îmi stau în puteri.

Oricare dintre actele mele ar putea

să izbutească.

Ghola-ul vorbește, Comentariile Aliei ≫ *

„O, vierme cu dinți fără număr,
Poți tu să negi ceea ce nu poate fi lecuit?
Carnea și sufletul care te cheamă
Spre ale tuturor începuturilor tărîmuri
Se hrănesc cu monștri dintr-o genune de flăcări!
Tu nu ai mantie sub care s-ascunzi
Beția divinității
Și văpaia dorinței.

Cîntecul Viermelui din Cartea Dunei ” **

„Un om înțelept,
Care-odat' a trăit,
Într-un puț cu nisip
A căzut și-a orbit!
Rămas fără vedere,
N-a fost deloc mîhnit.
L-a ajutat viziunea
Și-un sfînt a devenit.

Versuri pentru copii, din Istoria lui Muad'Dib ” ***

Frank Herbert, Mîntuitorul Dunei, Nemira, 1993, pag.122, pag.148, pag.229

Natura? o povestire

Dacă natura ar fi o poveste, atunci pentru fiecare dintre noi, o frază sau o propoziție ar însemna un eveniment. Mai mult chiar, unii dintre noi ar știi să găsească un cuvânt și s-ar opri în dreptul unei vocale sau consoane.

Astăzi (vezi Deleuze's Abecedary) atașăm prima vocală cuvântului animal. Și Gilles Deleuze are dreptate, animalul; omul: trece în față tot timpul.
Eu propun altceva astăzi -numai astăzi, A pentru adâncuri.
Am găsit șenalul (canalul), am decupat detaliul și am extras finalul.

Adânc

 
Vă invit să-l ascultați și pe maestru:

Jean-Paul Sartre - Cu uşile închise

Piesă într-un singur act

Scena I GARCIN, BĂIATUL DE SERVICIU

Un salon în stil Napoleon al III-lea. Pe cămin, o statuetă de bronz.

GARCIN (intră şi se uită înjur): Deci asta e.

BĂIATUL: Asta e.

GARCIN: Va să zică aşa e...

BĂIATUL: Aşa e.

GARCIN: Mă... mă gîndesc că, după un timp oarecare, te obişnuieşti cu mobilierul.

BĂIATUL: Depinde de persoană.

GARCIN: Toate odăile sînt la fel?

BĂIATUL: Aş, de unde. Ne sosesc chinezi, hinduşi. Ce vreţi să facă inşi ca ei cu un fotoliu Napoleon al III-lea?

GARCIN: Dar eu ce vrei să fac cu el? Ştii cine am fost? Eh! N-are nici o importanţă, în definitiv, am stat toată viaţa într-o casă cu mobilier care nu-mi plăcea şi am fost pus în situaţii false; adoram să fie aşa. O situaţie falsă într-o sufragerie Ludovic-Filip, ce zici, ţi-ar suride?

BĂIATUL: Nici într-un salon Napoleon al III-lea nu e prea rău, o să vedeţi.

GARCIN: Aşa? Bine. Bine, bine, bine. (Se uită în jurul lui.) Totuşi, nu m-aş fi aşteptat... Ştii, cred, ce se povesteşte pe-acolo?

BĂIATUL: Despre ce?

GARCIN: Păi... (cu un gest vag şi larg) despre toate astea.

BĂIATUL: Cum puteţi crede prostiile alea? Le spun doar per­soane care n-au pus niciodată piciorul pe-aici. Fiindcă, mă rog, dacă ar fi venit pe la noi...

GARCIN: Evident.

Rîd amîndoi.

GARCIN (redevenind serios dintr-o dată): Unde sînt ţepile?

BĂIATUL: Poftim?

GARCIN: Ţepile, grătarele, cazanele cu smoală.

BĂIATUL: Glumiţi?

GARCIN (uitîndu-se la el): Da? A, da. Nu, nu voiam să glumesc, bineînţeles. (Tăcere. Garcin se plimbă.) Nici oglinzi, nici ferestre, bineînţeles. Nimic fragil. (Cu o violenţă subită.) Şi de ce mi s-a luat periuţa de dinţi?

BĂIATUL: Ei, poftim. V-aţi recîştigat numaidecît demnitatea umană. Formidabil.

GARCIN (bătînd în braţul fotoliului cu mînie): Te rog să mă scuteşti de tonul ăsta familiar, îmi dau bine seama de situaţia în care mă aflu, dar nu permit să...

BĂIATUL: Mă rog, mă rog, scuzaţi-mâ. Ce vreţi? Toţi clienţii pun aceeaşi întrebare. Cum sosesc: „Unde sînt ţepile?" în clipa aceea pot să vă jur că nu se gîndesc să-şi facă toaleta. După aceea, cum i-ai liniştit, vine rîndul periuţei de dinţi. Dar, pentru Dumnezeu, nu vă gîndiţi puţin? Căci, în defini­tiv, spuneţi-mi şi mie, pentru ce v-aţi mai spăla pe dinţi?

GARCIN (calmat): Da, într-adevâr, pentru ce? (Se uită în jurul lui.) Şi de ce te-ai uita în oglindă? Pe cînd bronzul acela, mai zic şi eu. Îmi închipui că vor fi momente cînd voi fi numai ochi să-l văd. Numai ochi, nu-i aşa? Haide, haide, ce mai e de ascuns? îţi spun câ-mi dau seama bine de situaţie. Vrei sâ-ţi povestesc cum se petrec lucrurile? Tipul se înnăbuşă, se afundă, se îneacă, numai privirea îi mai iese din apă, şi ce vede? Un bronz de Barbedienne. Ce coşmar. Ei lasă, ţi s-a interzis probabil să-mi răspunzi, nu insist. Dar ţine minte ca nu pot fi luat prin surprindere. Să nu vii să mi te lauzi că m-ai surprins; privesc situaţia în faţă. (Reîncepe să umble prin cameră.) Deci, periuţă de dinţi, ioc. Nici pat nu e. Căci nu se doarme niciodată, bineînţeles.

BĂIATUL: Păi, de.

GARCIN: Puteam să pun pariu. Şi pentru ce s-ar dormi?

Somnul te ia de după urechi. Simţi că ţi se închid ochii, dar

de ce să dormi? Te întinzi pe canapea, şi fîşti... somnul a

zburat. Trebuie să te freci la ochi, să te scoli, şi totul reîncepe.

BĂIATUL: Ce romanesc sînteţi.

...

toată piesa