≪Estetica eșecului este singura durabilă. Cine nu înțelege eșecul este pierdut.
*
Importanța eșecului este capitală. Nu vorbesc despre ce anume dă greș. Dacă nu înțelegi acest secret, acestă estetică, această etică a eșecului, n-ai înțeles nimic și gloria este zadarnică.
Numărul nu este niciodată destul de numeros. El transformă catedrale în capele.
Admiratorii nu contează. Trebuie să fi răscolit măcar un suflet din străfunduri. Să te fi făcut iubit prin mohorâtul ocol al operelor de binefacere.≫
Jean Cocteau, Opium-Jurnalul unei dezintoxicări, ed. Art, 2007, pag. 96-97.
 |
| Coțovana - un lucru strălucitor; o posesie |
Eșecul constituie neîmplinirea, ratarea dorinței.
La o mare distanță, și la o mare altitudine am surprins coțofana în zbor.
Recunosc că am fotoshopat imaginea păsării, dar am ratat posesia. Putem falsifica orice, chiar și realitatea proprie. La urmă, în definitiv, nu ne aparține. Nu ne aparține nici minciuna. Dorim prin asta să influențăm mediul în care trăim, eșecul în care trăim. Mințim -și asta momentan dă bine, asupra unei stări de bine. Cardul ne sufocă, Fiscul bate la ușă.
Nu are nici o importanță atâta timp cât ne demonstrăm existența. Toate aceste minciuni ce ne traversează viața nu importă. Trăim clipa. Trăim o clipă ceea ce alții nu au visat poate o viață. Să fie atât de efemeră dorința de a fi bine? Da, este efemer, pentru că în fiecare clipă, în fiecare zbor, ne mințim că este bine.
Ce pasăre, ce culori, ce zbor, ce umbră, ar fi pe cer, atunci când eu nu văd pe nimeni?!
Şi minţind aşa înstăpânim efemerul? Întreb. Să fie minciunile de care spui adevăratele noastre feude?
RăspundețiȘtergere@Camelia
RăspundețiȘtergereNu îl stăpânim, dar cu siguranță putem afirma asta... :)
Nu putem să-i mințim pe alții fără a ne minți pe noi prima dată; este prima condiție. Și asta ne face sclavii efemerului.
Camelia,
RăspundețiȘtergereOdată cu vârsta se instaurează mulțumirea de sine; blazarea.
N-am reușit asta sau alta, ce dacă, nici alții n-au reușit. Asta-i marea minciună a realității, uitarea eșecului. Ar trebui să fie denunțarea lui -a eșecului, pentru descumpănirea celorlalți.
Lotus, welcome,
RăspundețiȘtergereTotul începe cu noi înșine, de la propria noastră morală, de restul se ocupă ceilalți; așa este.
Lotus, îţi doresc să îţi izbutească toate întrebările existenţiale; asta o ziceam doar aşa.
RăspundețiȘtergereŞi, Scorchield, fiecare din noi a fost măcar o dată poveste unui eşec, şi a fost în el cu cât mai cutremurat cu cât acesta a fost mai visceral, dar după s-a preschimbat în speranţă resuscitată dintr-o cenuşă.
Uitarea eşecului e doar poză. A unora, pentru alţii.
@Scorchfield
RăspundețiȘtergereOdată cu vârsta se instaurează mulțumirea de sine; blazarea.
Mai important decât eșecul sau succesul este cel care le-a trăit; alungarea eșecului într-un colțișor ascuns al minții și refugierea în blazare ne proiectează la periferie. Îmbrățișarea eșecului, trăirea lui plenară ne poate face, poate pentru o clipă, să fim autentici, bine zici.
@Camelia
Am un răspuns. Cine are o întrebare? :)
Dar cred că ai înțeles greșit intervenția mea.
Lotus, dacă acel care stăpâneşte peste cuvinte îmi va îngădui, ţi-aş spune că nu există ultim răspuns, nu există ultimă întrebare, şi aş face-o zâmbind, aşa cum s-a întâmplat şi în prima zicere avută pentru tine, cea cu dorinţa; fireşte, bag de seamă că ai avut înşelarea de partea ta, închipuindu-ţi că mi s-a petrecut neînţelegea înţelesului tău.
RăspundețiȘtergereOricum, când voi voi să mă adresez ţie, o voi face în locul unde ţi-e rostirea, pe unul din blogurile tale, şi nu prin alte undevauri. Comunicarea e o bucurie.
Cu prietenie, cea care te ştie mai bine de doi ani. Parcă.
Scorchfield, ţie, iertare, dar nu puteam să nu-i răspund dragului de Lotus.
@Camelia
RăspundețiȘtergereEu văd blogul nu ca pe o sumă de dialoguri în doi ci ca pe o sală comună de conferință, autorul blogului joacând rolul de moderator și/sau profesor. Mă bucur că mi te-ai adresat și sunt sigur că Scorchfield n-are nici o supărare; de altfel, am ca o bănuială că și în sala de clasă, alături de elevii tăi, atunci când se discută un anumit subiect, permiți și intervenții ale altora decât cei nominalizați, sau cel puțin nu discuți cu fiecare separat de restul clasei, fără ca alții să poată contribui nici măcar o dată la dialog.
De aceea eu, spre deosebire de tine, o să intervin și cu alte ocazii, aici sau în alte părți, la răspunsurile tale sau ale altora, atunci când o să simt imboldul, așa cum fac de obicei. Și sper că nu mi-o vei lua în nume de rău. :)
De altfel este și motivul pentru care la mine pe blog am dezactivat threadurile din comentarii, adică replicile la răspunsul cuiva; pe Wordpress pot fi chiar pe mai multe niveluri, replici la replici la replici, fire de dialog, dar mie nu-mi plac dialogurile rupte, din doi în doi.