Chipul pregătit pentru a vedea

Muzeul de Arheologie și Istorie Națională, Athina, Grecia

„Omne vivum ex ovo” („Orice ființă își are originea într-un ou”)

William Harvey

Nefiind terminat, capul a fost inițial un ou, predispoziție frecventă în arta cicladică.
Totuși artistul necunoscut a început cu gura sau cu nasul acest chip, lucru ce mă trimite la origini, la geneză, la cuvânt sau chiar în acest caz la miros. Să fi fost la început cuvântul? mirosul?

Ochii sunt neterminați, sau cel puțin începuți, desenați într-un fel. Sculptura are o notă de suprarealism. Nasul fiind stricat, gura ne apare perfectă, urechile ca o umbră, bărbia clară.

Vede sau nu vede acest chip?
Și dacă vede, ce vede?

Zburătoare purtătoare

fluture de seară pe tavan

Chipul oricui poate fi găsit oriunde.
De cele mai multe ori frica ne duce exact acolo. Dacă nu este frica este dorința și dacă nu este nici dorința, atunci este misticismul. Pe zoobotaniști nu-i băgăm în seamă.

Anturajul culorii

Akropolis, Athina, 2012

Există împrejurul nostru delicatețea prin care mediul reușește să redea realitatea. Totul de cele mai multe ori se petrece cu o asemenea viteză, încât detaliile dispar și dintr-o dată, brusc, apar liniile de fugă, optica, pradă geometriei, ne ferește de asemenea animozități care ne-ar putea îmbogăți brusc viața cu câteva pagini. Și fiindcă nu este vremea cititul, ci al privitului, rămân și eu la rândul meu prins de anturajul culorii.

Sunt umbre care merg, coloane care privesc, chipuri ferite de ochelari de soare, un sol tern de gris și-un cer albastru marin și peste toate o umbrelă verde. Deasupra ei, un chip.

Chipul proteic?

Ar trebui, sau ar fi necesar să avem o anumită stare pentru a defini chipul.
Undeva trebuie să se rupă ceea ce pare comun, normal, tabloid, sigur, liniar, pentru ca mai apoi să reușim să vedem ceea ce căutăm. Sunt, pentru fiecare, câteva modele de luat în calcul; acelea după care întorci capul pe stradă, cele afișate pe blocuri, cele televizate sau tipărite și totuși chipul nu este acolo, niciodată starea aceea de care pomeneam nu va exploda decât atunci când îți vei aminti chipul.

Nu încercăm să ținem seama de cele ce traversează viețile ca fiind reprezentări amintite, dorim doar să reparăm greșeala unui trecut în care am ezitat, sau poate am fost neatenți în a privi cu adevărat chipul. Astăzi, după îndelungi preparative geometrice, îl putem defini limpede și el -chipul, alcătuiește, ca un drum geometric, toate chipurile întâlnite, astfel că în chipul dorit dispare comunul, normalul, tabloidul, siguranța sau liniaritatea.

Chip

≪În Grecia, remarcă Gernet, „ceea ce este sursă de impuritate și cauză de interdict poate fi obiect obligatoriu de consacrare”. În fapt, tinerele din Atena îi ofereau zeiței Artemis cea dintâi  rufă pătată de sîngele lor menstrual, iar hainele femeilor moarte în timpul nașterii îi erau consacrate tot lui Artemis și preotesei ei, Ifigenia din Brauron.≫

Roger Caillois *

Copilul lucrează lutul și dă forma și expresia acestuia în felul unui interdict.
Chip. Ochii negrii, gura adâncită și aprins de roșie, pomeții ieșiți clar și astfel că din tânăra frumoasă pe care micul artist o dorea, iese o babă slută și rea. Dar noi nu vrem să vedem asta, ci vedem că opera micului artist este o reușită, un obiect de studiu, pentru noi, bineînțeles. Copilul se întoarce la joaca lui.
Femeia pe care o văd îmi amintește de primitivismul neolitic, a trecerii de la piatră spre metal. Acolo unde nu se căuta o expresie artistică, ci realizarea unei forme. Identificarea cu ceilalți, cu zeii.

* Roger Caillois, Omul și sacrul, Nemira, 2006, pag.52

Chip

Nimeni să nu creadă că în absenţa chipului, sufletul nu există, sau în absenţa vederii, imaginile nu se mişcă.

Este natural să fim covârşiţi de aspectul necunoscutului, de al celui care priveşte din umbră, dar nu râde.

Emoţiile sunt ca acele fire de praf, mişcate de aerul cald, ridicate de pe podeaua de lemn; filmele americane au insistat asupra acestei dinamici, dar nimeni dintre ei, creatorii imaginilor, nu ne-au spus ce se-ntâmplă?

Chipuri de piatră care privesc sunt atât de valoroase pentru că ele devin clonele noastre în absenţa noastră!