După ploaie

semnat: Micul artist

După atâtea ploi reușite și, nereușite, copiii s-au plictisit de statul în casă și-au început să iasă afară pe-o vreme capricioasă, într-o plimbare mult dorită.
Afară; câinele ud, bicicleta la fel, iarba prea verde, bălțile prea adânci.
La întoarcere desenăm curierul.

Joc

≪Lupta pe viață și pe moarte cu arma întrebărilor este un motiv nelipsit în tradiția eddică. În Vafþrúðnismál, Odin își măsoară înțelepciunea cu cea a uriașului atoateștiutor, care posedă știința vremii străvechi. Este un rămășag în deplinul sens al cuvântului și o încercare a norocului, și este în joc capul. Mai întâi, întreabă Vafþrúðnir, apoi Odin. Întrebările sunt de natură mitologică și cosmogonică, pe de-a-ntregul identice cu exemplele vedice: de unde au venit ziua și noaptea, de unde iarna și vântul, de unde vântul?


În Alvíssmál, Thor îl întreabă pe piticul Alviss numele pe care le poartă tot felul de lucruri la asi, la vani, la oameni, la uriași și la pitici, și la Hel; la sfârșit, piticul, când dă de lumina zilei, este ferecat în lanțuri. Aceeași formă o are și cântul lui Fjölsvinn. În ghicitorile lui Heidrek, motivul este următorul: regele Heidrek a făcut un legământ, ca un om care s-a făcut vinovat față de el să-și poată salva capul dacă îi propune o ghicitoare pe care el, regele, să n-o poată dezlega. Cu toate că cele mai multe dintre aceste cânturi sunt socotite a fi cele mai recente din ciclul eddelor, iar poeții n-au urmărit, cu siguranță, decât să-și desfășoare iscusința poetică, relația cu lupta enigmistică sacrală este pretutindeni mai mult decât evidentă.


Răspunsul la întrebarea enigmistică nu este găsit prin meditație sau prin raționament logic. răspunsul este o soluție, o dezlegare subită a unui nod, cu care întrebătorul te-a legat. De aceea, soluția corectă îl face deodată pe întrebător să-și piardă puterea. În principiu, fiecare nu are decât un singur răspuns. Răspunsul poate fi găsit de cel care cunoaște regulile jocului. Regulile jocului sunt de natură gramaticală, poetică sau rituală. Participantul trebuie să cunoască limbajul enigmistic, trebuie să știe ce categorie de fenomene este indicată prin simbolurile „roată”, „pasăre”, ”vacă”. Dacă pare că este posibil un al doilea răspuns, care satisface regula și pe care întrebătorul nu-l bănuie, atunci vai de întrebător. Pe de altă parte, unul și același lucru poate fi figurat și exprimat în diferite feluri, adică poate fi ascuns într-o serie întreagă de întrebări enigmistice diferite. Adeseori, soluția unei ghicitori constă numai în cunoașterea, unui anume nume sacru sau secret al lucrurilor, ca în mai sus-menționatul Vafþrúðnismál.≫

Johan Huizinga, Homo Ludens

De aceea în societatea modernă, felul în care omul se descurcă, cum se adaptează, cum reușește să satisfacă dorințele celor apropiați, să plătească cu timpul său îndatoririle cerute de comunitate, devine joc. De aceea -și mă repet, cunoștințele sale, acumulate de-a lungul timpului îl ajută în limbaj, în motivație. Dezlegarea sau rezolvarea problemelor ce vin de la toți îi dau prilejul în a fi mai bun, sau mai mediocru. În a urca sau a rămâne pe loc, mulți mai și cad.


Copiii percep devreme acest joc al celui ce privește deasupra tuturor, dar nu știu încă, nu pricep că totul ține de regulile jocului; care se schimbă foarte repede. Nu știm ce s-a întâmplat când nu suntem înțeleși; s-au schimbat regulile.


Desenul conține o ghicitoare.

______________________________________________
Johan Huizinga, Homo Ludens, Humanitas, 2007, pag.192-193

Noaptea - un fetiș

Dans în noapte - Gif cu sursă necunoscută

  ≪ Ea se mișcă, ochii i se întredeschid.
Întreabă: Câte nopți mi-ai mai plătit?
Spui:Trei.


      Ea întreabă: N-ai iubit niciodată o femeie? Îi spui că nu, niciodată.
      Ea întreabă: N-ai dorit niciodată o femeie? Îi spui că nu, niciodată.
      Ea întreabă: Nici măcar o singură dată, nici măcar o clipă? Îi spui că nu, niciodată.
      Ea spune: Niciodată? Niciodată? Repeți: Niciodată.


      Ea zâmbește și spune: Ce ciudat este un mort.
      Și spune din nou: Și n-ai privit niciodată o femeie? Îi spui că nu, niciodată.
      Ea întreabă: Atunci ce privești? Îi spui: Orice altceva.
      Ea cască și se întinde, tace. Zâmbește și adoarme iar. ≫

Marquerite Duras, Maladia morții

Escher a deschis un drum, a strâns toată geometria lui Leonardo da Vinci și a mișcat liniile, totul curge, nu există decât alb și negru, contraste, treceri repezite, străpungeri. Toate inexistențele din realitate, au căpătat viață în bidimensional, acolo totul este extrem de plauzibil, întocmai ca un pleonasm. Căutați-l pe Escher, și noaptea ce apare în desenele lui este cea mai serioasă, cea mai neagră și asta datorită liniilor albe ce o străbat.


Deseori în fața luminii, a focului mai ales (chiar și a lumânării), apar umbre, aceste apariții se datorează mișcării celor din jurul nostru, dar umbrele sunt în spatele luminii, ele apar acolo unde lumina nu poate trece mai departe și totuși noi le vedem -cu coada ochiului în fața flăcării.


Într-un dialog personal la care întrebările aruncau întâmplări din trecut pe care nu doream să mi le reamintesc, răspunsul niciodată a fost cel mai potrivit și căpătând astfel acest reflex nu mi-am dat seama când am ajuns în fața porții, abia acolo m-au anunțat că am murit, dar eu țineam cu tot dinadinsul la niciodată.

Marquerite Duras, Maladia morții, ed.Univers, 2099,pag.34-35

Zboară, zboară...

http://anapauper.wordpress.com/2012/02/23/deanna/#comment-12029

caietul stă pe trepte care au piatra încastrată.
locul nu a fost ales întâmplător,
iar Deanna zboară ca o pasăre maiastră,
în jurul unui copac plutitor.


nori bogați de ploaie,
uda-ntr-una pe fata bălaie
și ea zboară, zboară,
sub un soare lucitor.

http://anapauper.wordpress.com/2012/02/23/deanna/

Ordinea creației fiind de fapt invers, de jos în sus, prima dată au apărut treptele, apoi caietul, apoi desenul, apoi poezia, apoi harta cu sensuri ale cuvintelor, apoi postarea!

Întrebări

Aristotel - Despre interpretare

”A afirma și a nega un singur lucru despre mai multe,
sau mai multe despre unul singur,
în cazul că lucrul indicat ca alcătuit din mai multe nu e ceva unitar,
nu reprezintă o singură afirmație,
nici o singură negație.”

Aristotel, Categorii-Despre interpretare, Despre interpretare-11, ed. Humanitas, 2005, pag.129

Am trecut podul, am trecut râul prin asta și m-am oprit să văd apa -trebuie să vezi apa când treci un pod. În contraforturile podului am văzut desenul, numit acum modern: graffiti. Desenul nu este la prima mână, alți artiști l-au completat, l-au retușat, i-au definit mai altfel mesajul. Fiecare a afirmat sau a negat ceva.


Acest desen cu siguranță că nu este ceva unitar, deci tot ceea ce se poate afirma sau nega despre el devine astfel fals, trebuie să-i prindem deci unitarul, mesajul. Mesajele sunt unitare, cele confuze, cele sibilinice sau cuprinse de silogism intră în altă categorie, aceea a interpretabilului.


Desenul, simplu prin mesajul său, se referă la El și la Ea, apar pe rând simboluri: ca săgeata ce arată gura lipsă - la El, inima pulsând, la Ea, apoi semne comune cuprinse între cei doi, măștile tragi-comice, un arc sau un val și mai mult, cineva a scris pe vertical în dreapta; sky. Pentru că vopseaua este identică, același -cel cu sky-iul, a aplicat și-un pansament pe obrazul Ei.


Desenul este bun și mie îmi place, este vorba de viață, de întrebări, de lipsa comunicării, de dorințe și de eforturi, dar nimic din cele scrise nu pot fi afirmații unanim acceptate, pentru că pentru mulți viața este autonomă, adică se conduce singură, lipsită de întrebări, de comunicări, de dorințe și de eforturi. Dar nici nu pot nega toate acestea; când văd pe mulți în jurul meu care își pun întrebări în lipsa dorinței și fac eforturi în absența comunicării.


Atunci unde este unitarul desenului?
În întrebare!


De aceea tot ceea ce consider se desconsideră prin alții!

De ce exagerăm în a iubi femeile?

« M-am oprit din mers, încercând să amân întâlnirea. Apoi mi-am amintit de ceva.
- Ce înseamnă Călătoare? 
- A, cartea mea de vizită, zise ea descumpănită. Crezi că e ridicolă?
- Nu ridicolă, ci doar provocatoare.
- La urma urmei, cum pot să ştiu unde am să trăiesc mâine? zise ea ridicând din umeri. Aşa că le-am spus să scrie Călătoare. Oricum, să comanzi cărţile astea de vizită e o pierdere de bani. Numai că m-am simţit datoare să cumpăr ceva cât de mic de la ei. Sunt de la Tiffany. Luă paharul cu martini de care nu mă atinsesem şi îl dădu pe gât din două înghiţituri, după care mă apucă de mână. »


Truman Capote, Mic dejun la Tiffany, ed.Univers, 2006, pag.43

____________________________________________________

Acum când iau prânzul, mă gândesc că relaţia dintre bărbat şi femeie începe cu un mic dejun, care poate fi copios sau frugal, în fugă sau pe spate şi de aici poate să înceapă istoria fierbinte a cuplului bărbat-femeie. Un foileton amoros, în care protagoniştii devin regizori proprii. Viaţa intimă, secretă, având o participare reciprocă. Mai aproape de cele ideale scrise mai sus, se dovedeşte în fapt că viaţa de cuplu legalizat este de-o monotonie soră cu lanţul şi acoperită cu o groaznică plictiseală.


Sigur, toate acestea ar părea dezvăluite de lipsa de răbdare pe care bărbatul o are la micul dejun, de exagerarea dimineţii ce dă un optimism solar, şi chiar de faptul că bărbatul umblă la acea oră matinală cu patru picioare -asemeni mitului oedipian, şi ridicând ochii spre femeie o vede în pofta de jos în sus.


Normal că dimineaţa tinerii par mai tineri şi bătrânii mai bătrâni, primii fiind neodihniţi, încărcaţi încă de lumina lunii, în timp ce geriatricii se rostogolesc spre toaletă căutând periuţa de dinţi. De aceea dimineaţa este o exagerare a zilei, arătând o zi infinită, la fel ca femeia descoperită de bărbat.


Încă îmi iau prânzul, profit încă de ocazia unui soare ce abia a trecut meridianul spre apus, ştiu unde va apune, mi-a risipit exagerările şi am primit în schimb frustrările.


De ce exagerăm în a iubi femeile?


Pentru că atunci când o vedem pentru prima oară, când ceva se joacă în pantalonii noştrii, îi vedem numai ochii, dacă o privim din profil, îi vedem doar ochiul. Ochi pe care noi bărbaţii îl mirosim; întocmai ca în desenul pe care un copil de clasa a III-a l-a făcut, urmând linia şi imitând cele văzute la televizor în desenele animate romantice, fiul meu.


Dacă o priviţi pe ea, veţi şti atunci de ce exagerăm în a iubi femeile, pentru că ele nu au nas şi nici gură atunci când dansăm pentru prima oară, mult mai târziu vom accepta că femeile au nasul deosebit de fin şi o gură destul de mare, dar toate acestea vor trece, la fel cum a trecut şi micul dejun.

Coincidenţă - patafizică - căutare

Acum mulţi, mulţi ani, era prima zi de pace după cel mai mare război al lumilor, prin această zi de pace vă arăt cartea:

în carte este fragmentul, scriere personală, politică, dar foarte aproape de ceea ce înseamnă azi graffiti, căci am pomenit destul de el pe acest blog.

fragment

citiţi cu răbdarea, pe care eu chiar v-o cer, această jumătate de pagină a părţii de jos a imaginii, vă opriţi prima dată la:

"Pe una din coloane am citit următoarele cuvinte scrise în grabă cu creta: ..."

după aceasta îi invit pe prietenii mei cunoscători de limba rusă, neaoşi ca şi noi, de la Braşov, de la Chişinău, să se aplece cu răbdare, asupra acestor "rupestre" (acest cuvânt îl pot explica la cerere) înscrisuri, eu scriu sublime, ele sunt de fapt slavone, unde este rima? în "avione", adică nu tot ce zboară se mănâncă! :)

o coloană din Reichstag

interioare ale clădirii Reichstag-ului pline cu înscrisuri ale soldaţilor sovietici după 9 mai 1945.

Deci ce căutăm?

P.S.
Am uitat cireaşa de pe tort !

După Piranesi

O viziune sub influenţa lui Piranesi