Obiectul dă naștere imaginii; în mintea noastră imaginea apare datorită obiectului.
Pentru ca omul să înțeleagă ceea ce trebuie, imaginea reprezintă doar o parte din ceea ce vede.
Pentru ca să nu obosească, i se arată doar căpșunile, restul nu mai contează.
În realitate, avem mai mult verde decât roșu, dar asta nu contează, pentru privitor, din imaginea de ansamblu s-a extras ceea ce (poate) este cel mai important, poate că cineva preferă salata sau ceaiul din frunze de căpșuni (sic!).
Se întâmplă și în viața de zi cu zi, privim numai la ceea ce ne interesează, ba mai mult, la ceea ce înțelegem. Trăim într-o sărăcie a imaginii, sigur că este măgulitor să observi barza cum vine la cuibul ei, dunga albă pe cer a unui avion cu reacție, frunzele mici și fragile ale unei mimoze, căci mimoza se înverzește abia acum, toate acestea ne-ar putea face fericiți pentru o clipă, dar tocmai că este vorba de doar o clipă, restul nu mai contează.
Din alt unghi, diferența dintre imagine și realitate este izbitoare. Avem două probleme aici: prima că ni se arată o parte a imaginii și a doua; că privită din alt unghi, această imagine suferă de încețoșare (de blur). Deci pe lângă faptul că vedem puțin în viața asta, mai vedem și prost -pentru că nu ne alegem unghiul potrivit.
Experimentul meu va continua și zilele următoare pentru a demonstra că mărimea căpșunei reale o va întrece pe cea din imagine. Va fi o demonstrație uluitoare, voi fi aplaudat -la scenă deschisă... da, sigur... întrerup disertația pentru a vă anunța că fiica mea a mâncat căpșuna, a văzut-o aici și a dat buzna afară și-a mâncat-o. Mi-a mâncat imaginea.
Datorită faptului că imaginile selectează doar o porțiune a realității, ele au calitatea de purtătoare de simboluri; aceeași calitate o au și filmele. Ele pot declanșa analogii subtile, exprima anumite sensuri sau nuanțe etc.
RăspundețiȘtergereDiferența față de viața de zi cu zi este că în film imaginile sunt alese cu grijă de un regizor astfel încât să ne creeze o anumită trăire sau înțelegere; în realitatea cotidiană noi suntem proprii regizori și cei care totodată ne limităm perspectiva.
Dar nu cred că între acoperire și unghi se poate face o distincție clară. Ele sunt în esență identice sau decurg una din alta.
Osho scria că într-o cameră cu doi îndrăgostiți se află de fapt patru persoane: cei doi oameni reali și imaginile pe care fiecare le proiectează cu privire la celălalt. Am putea extinde asta la întreaga lume, care se prezintă în mai multe variante: o lume reală și o sumedenie de imagini mai mult sau mai puțin deformate ale ei, câte una pentru fiecare ființă gânditoare...
Cad, fiecare pe canapeaua lui. O lungă tăcere. Încetează să râdă și se uită unii la alții.
RăspundețiȘtergereeste aproape de final piesa lui Jean Paul Sartre numită „Cu ușile închise”.
Sunt trei persoane închise într-o cameră, un bărbat cu două femei. S-au trezit pur și simplu acolo, se pare că sunt într-un fel de purgatoriu, un fel de afterlife. În schimb proiecțiile lor sunt multiple, sunt cu mult mai mult decât zeci de persoane, în final singurătatea ne arată una singură.