toamna anului 1868, undeva pe o insulă pierdută în Oceanul Pacific
≪Privirea lui se opri rând pe rând pe minunățiile salonului scăldat în razele electrice, ce treceau prin plafonul luminos. Se uita rând pe rând la tablourile maeștrilor italieni, flamanzi, francezi și spanioli, atârnate pe pereți, la reproducerile în marmoră și în bronz așezate pe piedestale, la orga minunată, apoi la vitrinele așezate în jurul unei fântâni centrale și împodobite cu cele mai frumoase produse ale mării - plante marine, zoofite, perle minunate, de o neprețuită valoare - și în sfârșit, ochii i se ațintiră asupra cuvintelor scrise pe frontonul muzeului:
„Mobilis in mobili.”
Căpitanul Nemo parcă dorea să mai vadă pentru cea din urmă oară minunățiile naturii și ale artei, la care își limitase orizontul în anii nenumărați petrecuți sub mare!
[...]
- Mâine voi fu mort și doresc să nu am alt mormânt decât vasul meu. El va fi sicriul meu! Toți prietenii mei odihnesc pe fundul mărilor; acolo vreau să mă odihnesc și eu.≫
pag.596-597.
cand o sa inalțe și Nemo un zmeu?!
RăspundețiȘtergere:)
Doamnă M
RăspundețiȘtergereCred că mesajul transmis nu a fost nicidecum criptat, domnia voastră l-a descifrat imediat. Nu este nici un secret în dorința de a prinde trenul -noi aflați în întârziere, că trebuie să alergăm oleacă cu el -cu trenul.
Europa mon amour!
:)