Pe potecă

Diversitate în adaptare

Fiind unic, Dumnezeu a știut doar singură culoare: roșu.
Find de nedescris, tot Dumnezeu, a știut o singură formă: nu contează care; forma unei lalele să scriem.
Când a apărut galbenul, a apărut și altă formă și alt Dumnezeu.
Cei doi au reușit îngemănarea, dând naștere diversității.
Ceea ce nu știau, este că un alt Dumnezeu le-a dat lor contur și în conturul acesta mai sunt încă vreo câteva milioane; de Dumnezei.

Cel cu conturul, supremul, s-a speriat o dată de-o rază de lumină, s-a speriat pentru că nu știa de ea, nu făcea parte din inventarul său cuantic. Cu această rază a născut lumea.

Limbaj

Exprimarea, ca formă de exteriorizare, are o graniță.
Există în stânga (sau în oglindire în dreapta) - un obstacol liniar de care nu se poate trece.
Nu putem să acuplăm un limbaj trivial, cu exprimarea a ceea ce numim artă.
Sigur că secolele evului mediu ne-au învățat că ceea ce este artă rămâne așa, indiferent de ceea ce episcopul, contele sau regina au evaluat altfel. Chiar și Papa de la Roma a greșit, apropo de Capela Sixtină, și de Pieta, și de David (Florentinul)  și de canalele de irigație...

Devine simplu, într-o parte este granița, în cealaltă cutreierăm. În cealaltă întâlnim cuiul (holșurubul), de care ne împiedecăm exact atunci când credem că putem naviga cu pânzele deschise în arie maximă -eram atât de aproape (și de departe) de granița blestemată.

Unul din prietenii mei dă o petrecere. Sunt invitați doar două cupluri, el cu nevastă-sa fiind al treilea cuplu. Toate discuțiile decurg normal, autismul media este OK. La un moment dat când directorul de bancă caută toaleta, căci toată această chermeză are loc în curtea latifundiară a unei case de la periferia unui mare oraș, gazda, cel care dorea un credit preferențial, îl conduce acolo unde trebuie, ca mai apoi să prepare un cocteil exotic pentru doamne.

Când umbreluțele au fost poziționate în buza paharelor, servite reci, împrumutând repede răceala lichidului, tot gazda, tot el, își dădu repede cu părerea:

- Asta-i pentru pițipoance !

Atunci tocmai s-a-ntors directorul cu șlițul dezlegat, șeful de serviciu
tocmai moțăia pe masă, dar s-a trezit repede la auzul pițipoancelor, toate acestea conjugară într-o plecare precipitată, asemeni nectarului înghețat ce o luă la vale.

Personajul nostru nu primi creditul, toate formele birocratice fiind îndeplinite se loviră strict de două semnături, de acele semnături ale celor doi invitați.
În audiență, directorul pomeni de ultimul dialog -nu al lui, mai pomeni de faptul că știa că nevastă-sa este o cățea, dar -cu mare atenție, era cățeaua lui! El nu trebuia să bage din astea. El de fapt s-a prostit cu o glumă.

Imaginea grandorii

„Arhipelagul Lupului” fugărit de ...

Un arhipelag; o înșiruire de insule și insulițe pierdute în ocean.
O alergare; o formă mișcătoare continuă, pe al cărei contur distingem cu greu detaliul.
Nori; suprafețe luminate de soare, lipsite de volum, lipite de cer.
Vânt; mediu invizibil, născător al dinamicii, al tridimensionalității și bineînțeles -repetând, al alergării.
Cer; ocean de culoarea frecvenței ultraînalte, al fugii spre violet.
Forme; contururi închise, pe ale căror arii se dezvoltă insulele și insulițele, și micro și nano insulițele.
Timp; referință asupra mișcării, a efectului datorită căreia cauza există.
O imagine; un stop cardiac al universului vizibil, timp înghețat (mișcarea înghețată, efect imobil, cauză necunoscută -din cauza asta, a imaginii).
Detaliu (-l imaginii); Ceea ce, datorită cunoașterii, ne imaginăm prima dată; un arhipelag, o alergare, nori cu sau fără vânt, pe un cer asemeni unui ocean și al cărei forme mișcătoare în timp, ne lasă cu impresia că trăim.

Cu un sfert de oră înaintea arhipelagului

Femeia - forma perfectă

Dan McCaw (b. 1942)Frozen, 2012, Oil on board, 24 x 18 in.On view at 25 CPW Gallery, New York, New York.

Sigur coincidența nu există, este imaginația prin care întâmplarea ne șoptește cam cum stau lucrurile.

Dintr-un blog drag mie, călătorind din link în link (http://gurneyjourney.blogspot.ro/2012/11/french-paintings-at-wadsworth.html), am dat de http://www.fineartconnoisseur.com/.

Mai departe se vede.

Ar trebui să-l întrebăm pe Dan McCaw, dacă în afară de faptul că o cunoaște pe Venus de Millo, dacă nu cumva a dat iama în Ciclade, în insule, poate are și-o casă pe acolo. Ori tocmai aici constă valoarea reprezentării umanului; arta, în felul în care recunoaștem -și sigur de multe ori suntem egoiști prin asta, că împrumutul fără dobândă este cel mai valoros. Când privesc în trecut, în cele scrise de cei de acolo, îmi vine să nu mai scriu nici un cuvânt și totuși o fac pentru a-i face recunoscuți: reușita mea, pasiunea mea, și nimeni venind de acolo, nu m-a tras de mânecă, cerându-mi ceva. Noaptea mai visez uneori, vinu-i de vină, că am întâlniri, în grădini largi, unde poeții declamă adevărul mitului...

Nu deosebesc între două femei, fără a vorbi cu ele, decât conturul, photoshop-ul feței nu mă interesează, este ascuns, parvenit pudrei și culorii din cutie, luminii mai ales. Conturul le dă de gol. Să le decupezi imagistic brațele, ca să vezi șoldurile, mânerele... atunci dai de forme perfecte, numai că trebuie să cauți și asta-i altă artă!

„Forme esențiale” - Picasso

http://trove.nla.gov.au/work/34468735?q=%22ancient+Greek+art%22&c=music&versionId=42633322

„Many modern artists have taken inspiration from the ancient works of the Cyclades. The simple geometric forms have inspired many of the most revered artists of the last century. The influence can be seen in the work of Modigliani, especially his sculpture Female Head Statue, along with the art of Picasso and many others. However, time robbed these modern artists of the truth. Color was widely used to create detail on the sculptures including the addition of facial features, jewelery and body paint. Time has worn away those artistic flourishes, leaving only the clean marble of the Cycladic idols and the illusion of abstract simplicity.”

http://www.articlesbase.com/interior-design-articles/cycladic-art-inspiration-in-the-aegans-1839374.html

O mie de ani arta cicladică a supraviețuit, apoi, vulcanul ce a erupt acum peste 5000 de ani în urmă în mijlocul mării Egee a redus-o la tăcere. Cataclismul a secerat o civilizație. Încă se mai sapă la Thira-Santorini, în Naxos sau Andros, formele esențiale nu încetează să apară.

Într-un documentar scurt de la Muzeul de Artă Cicladică din Athina se încearcă -ipotetic, felul în care oamenii acelor timpuri vedeau arta, felul în care -trăind în insule, în mijlocul mării, și-au transpus marea în artă, valurile, vântul... animalele, peștii, femeile, bărbații, sau copiii.

Forme perfecte

Prima zvâcnitură a acestui Univers a fost descrisă de o traiectorie, curba a dat naștere unei forme. Mult mai târziu oamenii au reușit să dea vaselor, forme perfecte, toate acestea au fost create datorită uzanțelor din acea vreme, din ergonomie cum am spune astăzi, cuvântul grec ne trimite tot la norme și la legi, la fizica ondulatorie aș scrie eu. Dar nu greșesc mult dacă amintesc că amforele aveau forma ascuțită pentru că se păstrau în nisip, locurile joase, subsolurile aveau un strat de nisip în care asemeni unor morcovi din ziua de azi, stăteau amforele, pline cu vin, cu ulei, cu miere, cu apă chiar. Transportul acestora era simplu, pentru stabilitate, fundul triremei avea un strat de nisip, unde amforă lângă amforă se rezolva echilibrul. Vasul cel mare ce plutea (trirema) ascundea vase mai mici ce pluteau la rândul lor, numai mediile erau diferite, afară apă, înăuntru nisip, mai adânc, în amfore, era vin, ulei, miere sau apă chiar.

Originalitatea formei

Scriu pentru că se naşte ceva, un "ce" în mine ("ce"-ul nu-mi aparţine şi este un mare cuvânt al lui Nietzsche, el are pentru mine aici şi tot timpul copyright): constat că nu sunt pregătit.
Orice răzvrătire în mine comportă două aspecte: primul se referă la neînţelegere; a mea, a apropiaţilor, a lumii, al doilea aspect la frustrare, a faptului că "nu pot cuprinde totul", nu pot să realizez staţia, apariţia acesteia din urmă ca oprire, ca finalitate a "ce"!

Unul pe net dă cu părerea despre fond şi formă; m-am împiedecat. Ce!
Ies afară, alung limbile câinilor de pe mine şi ajung în stradă. Fond, formă... formă fond!
Confuzie şi vin repede după Google, sunt sigur că şi el mă aştepta, că doar el tot timpul aşteaptă.

http://ro.wikisource.org/wiki/Originalitatea_formei

Citiţi ceea ce acum mai mult de un secol a scris Garabet Ibrăileanu, citiţi dacă vreţi să scrieţi, citiţi dacă vreţi să vă găsiţi forma, oricum fondul este bun, ici colo un fractal a luat-o razna şi iaca şi forma urmează.
Aici pentru zece, douăzeci de minute, citind acest text de două pagini m-am simţit elev.

imagine de la
http://www.jurnalul.ro/stire-biblioteca-pentru-toti/iubirea-desfigureaza-si-trece-520345.html